Logo image
Logo image

Cauzele țiuitului din urechi și tratamente naturale

4 minute
Deși nu există niciun leac pentru tinitus, ai la dispoziție diverse măsuri preventive pentru a evita această problemă.
Cauzele țiuitului din urechi și tratamente naturale
Nelton Abdon Ramos Rojas

Verificat și aprobat de medicul Nelton Abdon Ramos Rojas

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Țiuitul din urechi poate fi deranjant, în special dacă survine frecvent sau persistă perioade lungi de timp. În general, asemenea sunete sunt produse de surse externe, cum ar fi insectele. Câteodată însă, cauzele țiuitului din urechi nu au nicio legătură cu sursele externe.

De pildă, este firesc să auzi un țiuit în urechi timp de câteva ore după un concert. Însă, dacă zgomotul persistă sau crește în volum, ar putea fi o manifestare a tinitusului. În acest caz, doar persoana afectată va putea auzi sunetul.

Tocmai de aceea este necesar să faci distincția între țiuitul ocazional cauzat de un zgomot din apropiere și prezența cronică a tinitusului, care poate semnala existența unei probleme auditive mai grave.

Care sunt simptomele tinitusului?

Simptomele tinitusului pot părea oarecum vagi. Zgomotul este, de obicei, constant, dar poate varia în volum. Se poate manifesta sub forma unui zumzet, țiuit sau fluierat.

Este important să menționăm că poți auzi aceste sunete într-una sau în ambele urechi. Natura zgomotului poate varia de la o persoană la alta. De pildă, un pacient ar putea auzi un sunet puternic și constant, pe când altul percepe un  fluierat ușor și scăzut.

Citește și:

Cum să elimini dopurile de ceară din urechi

Care sunt cauzele țiuitului din urechi?

Tinitusul nu este considerat a fi o boală în sine, ci un simptom al altor probleme auditive. La baza problemei ar putea sta o infecție sau chiar un defect din naștere. Printre posibilele cauze ale țiuitului din urechi se numără:

  • Deshidratarea
  • Ototoxicitatea
  • Leziunile de la nivelul urechilor
  • Anumite medicamente
  • Prezența unei tumori la nivelul urechii
  • Infecțiile urechii mijlocii
  • Expunerea la zgomote puternice
  • Perforarea timpanului
  • Schimbări bruște ale tensiunii arteriale (deși asemenea cazuri nu sunt clare)
  • Acumularea cerumenului în urechea exterioară
  • Prezența unui obiect străin în ureche
  • Rigidizarea oaselor mici ale urechii

În majoritatea cazurilor, cauza exactă nu poate fi determinată. Însă studiile arată că, pe termen lung, această problemă poate avea consecințe grave asupra auzului.

Cum putem trata tinitusul în mod natural?

Some figure

1. Ține colesterolul sub control

Menținerea unei greutăți sănătoase și a unui nivel de colesterol adecvat îți poate reduce riscul de a suferi de probleme ca tinitusul. Acesta poate fi cauzat de modificări ale tensiunii arteriale și este frecvent la pacienții cu hipercolesterolemie și obezitate.

2. Adoptă o dietă sănătoasă

Completând subpunctul anterior, o dietă sănătoasă ajută la menținerea unei sănătăți optime în general. Asta include și sănătatea auditivă. Așadar, îți recomandăm să-ți reduci aportul de grăsimi și zahăr.

3. Nu folosi aspirină sau alte produse similare

Some figure

În anumite cazuri, unele medicamente pot exacerba simptomele tinitusului. Din cauza conținutului mare de acid acetilsalicilic, este indicat să eviți aspirina și remedii naturiste precum salcia sau crețușca, acestea putând agrava simptomele.

4. Evită expunerea la zgomote puternice

Pe lângă a evita zgomotele de fundal puternice, trebuie să ai mare grijă atunci când folosești căști și alte dispozitive similare.

Așa cum poate știi deja, ascultarea muzicii la un volum ridicat pentru perioade lungi de timp și în mod regulat poate avea un impact negativ major asupra auzului tău, putând chiar duce la pierderea acestuia.

Persoanele care, din diverse motive, sunt expuse constant la zgomote puternice ar trebui să folosească echipamente de protecție a urechilor pentru a nu își leza sistemul auditiv. În asemenea cazuri, prevenția este fundamentală.

5. Ține sub control tensiunea arterială

Some figure

Pacienții care suferă de hipertensiune arterială deseori experimentează un țiuit în urechi mai frecvent decât ceilalți. În această situație, este important să menții un stil de viață sănătos și să te supui unui control medical în mod regulat.

6. Fă mișcare

Mișcarea zilnică poate îmbunătăți circulația în tot corpul, prevenind declanșarea problemelor precum tinitusul. Deși pare a fi o măsură simplă, activitatea fizică este foarte benefică pentru sănătate.

7. Bea multă apă

Un aport suficient de apă este esențial pentru organism, inclusiv pentru urechi. De fapt, deshidratarea poate cauza un țiuit sau zumzet enervant în urechi. Dezechilibrul produce modificări ale tensiunii arteriale, care pot cauza simptome deranjante, inclusiv tinitusul.

Te-ar putea interesa şi:

Barotita medie: durerea de urechi din avion

Nu uita…

Îngrijirea sănătății autiditive este mai simplă decât bănuiești. Trucurile și sfaturile menționate în acest articol constituie doar niște măsuri de bază. Pentru mai multe detalii, este indicat să consulți un medic, care îți poate oferi informații suplimentare astfel încât să menții o sănătate auditivă optimă.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • VV.AA. (2006). Tinitus: avances en fisiopatología y tratamiento. Medigraphic .Arch Neurociencia (Mex) Vol 11, Nº 2: 112- 122. [En línea] Disponible en: http://www.medigraphic.com/pdfs/arcneu/ane-2006/ane062g.pdf
  • Molano Cubillos, N. Somos todo oídos salud auditiva y comunicativa. Pautas para el cuidado del oído y la audición. Ministerio de Salud y Protección Social de Colombia – Subdivisión de enfermedades no transmisibles. [En línea] Disponible en: https://www.minsalud.gov.co/salud/Documents/folleto_pautas_cuidados_auditivos.pdf
  • Berisso, M. Fibrilación auricular: un importante problema de salud pública. Rev Urug Cardiol (2015). 30: 347- 356. [En línea] Disponible en: http://www.scielo.edu.uy/pdf/ruc/v30n3/v30n3a12.pdf

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.