Anemia afectează sănătatea emoțională
Când ești bolnav, simptomele experimentate îți afectează dispoziția și modul în care interacționezi cu oamenii. În ce privește anemia, pacienții pot experimenta anumite consecințe psihologice. Astăzi te invităm să descoperi modul în care anemia afectează sănătatea emoțională, în unele cazuri.
Ce este anemia și cum se declanșează?
Înainte să îți vorbim despre efectele anemiei asupra emoțiilor, vrem să îți prezentăm câteva informații de bază despre această problemă. Anemia este consecința unei carențe de fier în organism. Medicii o definesc astfel: „O concentrație scăzută de hemoglobină în sânge”.
Detectarea anemiei necesită analize de sânge. O analiză de laborator poate scoate la iveală orice modificare a sângelui, cum ar fi un nivel scăzut de globule roșii sau de hematii. Însă există și alte simptome mai evidente, care te pot ajuta să detectezi anemia în timp util.
Te-ar putea interesa și:
Anemia nu este o boală, ci o carență. Lipsa de fier poate cauza anemie feriprivă. Acest tip de anemie este deseori o consecință a unor probleme gastrointestinale sau a pierderii de sânge (de pildă, în urma unui accident sau din cauza menstruațiilor abundente).
Anemia afectează sănătatea emoțională și nivelul de energie
Acesta reprezintă unul dintre cele mai simple moduri pentru a-ți da seama dacă ai un nivel scăzut de fier în sânge. Apatia experimentată nu se limitează doar la dorința de a sta în pat sau la dificultățile de a te trezi dimineața.
Oamenii care suferă de anemie sunt deseori incapabili să se implice într-o anumită activitate fără a se forța. Aceștia nu au suficientă energie nici pentru a-și îndeplini sarcinile zilnice. Alte simptome evidente ale anemiei sunt:
- Paloarea pielii
- Căderea excesivă a părului
- Unghiile casante
Unele persoane apelează la un truc simplu pentru a verifica dacă suferă de anemie. Ele își trag pleoapele inferioare în jos și studiază interiorul acestora. Dacă suprafața este foarte albicioasă, este posibil să sufere de anemie.
Printre consecințele anemiei se numără anumite tulburări neurologice. Cele mai frecvente sunt modificările vederii, durerile de cap, vertijul, insomnia și menstruațiile neregulate.
Anemia afectează sănătatea emoțională în anumite cazuri
Pe lângă sănătatea fizică, carențele de fier ar putea avea un impact asupra unei laturi pe care medicii deseori o ignoră: emoțiile și mintea.
Când îți este rău, este posibil să te simți nemulțumit cu privire la propria ta persoană sau la cei din jur. În plus, anemia poate cauza stări de indecizie și nesiguranță cu privire la ce vrei de la viață.
Anemia poate afecta și motivația, făcându-te să te simți că nu există nicio provocare suficient de importantă încât să te ridici din pat. Nu te simți în stare să faci nimic. Însă nu prezinți niciun alt simptom care să indice prezența unei anumite probleme de sănătate. Pur și simplu „nu ai chef” să te miști.
Descurajarea și apatia reprezintă două consecințe directe ale anemiei. Aceste stări, fără îndoială, îți vor afecta toate laturile vieții. Poate ceea ce înainte făceai cu plăcere acum ți se pare de două ori mai dificil. Poate lucrurile care în mod obișnuit te țin cu picioarele pe pământ au devenit veritabile poveri sau obligații.
Anemia afectează sănătatea emoțională și viața profesională
Din când în când fiecare dintre noi întâmpină probleme în a se trezi dimineața devreme, în a-și îndeplini sarcinile zilnice sau în a interacționa cu șeful său. Însă, pentru persoanele care prezintă o carență de fier, această excepție devine regulă.
Irascibilitatea, dificultățile de concentrare la serviciu, problemele de comunicare și inabilitatea de a fi proactiv sunt semnale de alarmă pe care nu trebuie să le treci cu vederea.
De pildă, dacă îți este distrasă atenția ușor, nu poți să găsești cuvintele potrivite, nu reușești să rezolvi probleme de matematică simple în minte sau uiți constant ceea ce voiai să faci, este posibil să ai un nivel scăzut de energie din cauza anemiei.
Te-ar putea interesa și:
Anemia afectează sănătatea emoțională și viața personală
Carențele de fier nu se remediază prin minune după ce ziua de muncă se încheie și ai ajuns acasă. Deseori, simptomele experimentate vor fi mai intense la sfârșitul zilei.
Curățenia, prepararea cinei, exercițiile fizice, întâlnirile de familie, diverse cursuri… Toți acești factori ne fac să simțim că viața este împotriva noastră.
Poate un membru al familiei tale prezintă simptomele menționate anterior. În acest caz, prima măsură pe care trebuie să o iei este să te asiguri că acesta se supune unui control medical. Numai așa va putea să primească un diagnostic corect.
Între timp, îl poți ajuta să își recapete energia pierdută puțin câte puțin. Scoate-l la o plimbare în parc și scultați muzică împreună. Prepară-i un desert delicios și cumpără-i fructe și legume bogate în fier. Toate aceste trucuri îi vor reface nivelul de energie și îl vor ajuta să bucure din nou de lumea din jurul său.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- DePsicología. [Internet]. ¿Afecta la anemia a nivel emocional? 2016. Disponible en: https://depsicologia.com/afecta-la-anemia-a-nivel-emocional/
- MedlinePlus. [Internet]. Anemia ferropénica. 2018. Disponible en: https://medlineplus.gov/spanish/ency/article/000584.htm
- MedlinePlus. [Internet]. Hematocrito. 2018. Disponible en: https://medlineplus.gov/spanish/ency/article/003646.htm
- Sánchez Jiménez, A. Ferropenia: Impacto sobre el estado de Salud Mental. Universidad de Oviedo, 2015.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.