Căderea părului: 7 trucuri ca să o previi și să o combați
Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez
Căderea părului afectează multe persoane și nu este ușor să găsești o soluție pentru a o combate. Printre altele, căderea părului poate fi cauzată de hormoni, factori ereditari, stres sau alimentație.
În articolul de azi te invităm să descoperi câteva trucuri naturiste utile pentru a trata căderea părului. Acestea sunt foarte benefice pentru scalp, stimulând creșterea firelor noi.
Căderea părului poate fi prevenită?
Fiecare caz este unic. Mai întâi, trebuie să identifici cauza problemei. Căderea părului poate fi temporară, caz în care ea este consecința unei diete nesănătoase, a stresului sau a unui dezechilibru al glandei tiroide. În aceste situații, tratamentele personalizate vor da cel mai mult randament.
Însă căderea părului poate fi cauzată și de tulburări grave sau chiar de ereditate. Dacă problema are la origine unul dintre acești factori, va fi mai dificil să găsim un remediu adecvat.
Indiferent de circumstanțe, următoarele trucuri oferă rezultate incredibile într-un timp scurt. Mai mult, chiar dacă în prezent nu te afectează căderea părului, aceste trucuri te vor ajuta să faci firele de păr să crească mai repede și să fie mai groase.
Citește și:
1. Relaxează-ți scalpul
În zilele noastre, experimentăm tensiune în fiecare parte a corpului, inclusiv în scalp. Această tensiune inhibă circulația sângelui la nivelul rădăcinilor firelor de păr, provocând căderea părului.
Primul pas pentru a remedia această problemă este să-ți masezi scalpul în fiecare zi. Nu te limita la un simplu masaj superficial, ci optează pentru mișcări intense, astfel încât să relaxezi complet suprafața scalpului. Acest truc trebuie aplicat pentru 5-10 minute în fiecare noapte, înainte de culcare.
2. Remediu cu mentă și scorțișoară
Când ne masăm scalpul, putem obținem beneficii suplimentare dacă optăm pentru produse naturiste care stimulează circulația sângelui. O variantă simplă este să utilizăm două uleiuri esențiale cu proprietăți stimulative: uleiul de mentă și uleiul de scorțișoară.
Ambele produse stimulează circulația sanguină, dar au efecte opuse. Menta răcește pielea, pe când scorțișoara oferă căldură. Combinându-le, vei obține un efect cald-rece foarte benefic.
Prepară o loțiune cu următoarele ingrediente și nu uita să o aplici în cantități mici, împreună cu o bază hidratantă:
- 2 linguri de gel de aloe vera sau ulei de nucă de cocos extravirgin
- 5 picături de ulei esențial de mentă
- 5 picături de ulei esențial de scorțișoară
3. Optează doar pentru produse naturale pentru îngrijirea părului
Când vine vorba să ne îngrijim corpul și să ne menținem frumusețea, este indicat să optăm pentru produse naturale. În ceea ce privește părul, trebuie să evităm produsele ce conțin conservanți (parabeni) și sulfați foarte puternici, precum sulfatul de sodiu. Putem achiziționa numeroase tipuri de produse naturiste din plafar.
4. Perie-ți părul în fiecare zi
Poate nu știai asta, dar când îți perii părul îmbunătățești circulația sanguină la nivelul scalpului și întinzi uleiurile naturale ale acestuia. Drept rezultat, podoaba ta capilară devine mai lucioasă și sănătoasă.
Utilizează doar pieptene și perii din materiale naturale—de exemplu, perii din lemn cu peri de origine vegetală sau animală. Piaptănă-ți părul zilnic în toate direcțiile.
5. Adoptă o dietă echilibrată
Pentru a evita căderea părului, este indispensabil să adopți o dietă echilibrată, bogată în vitamine, minerale, proteine și acizi grași. Numai așa îți vei putea aproviziona părul cu toți nutrienții de care are nevoie. Nu ezita să consumi:
- Fructe deshidratate și semințe
- Fructe și legume crude
- Leguminoase
- Ulei de pește
- Ouă
- Drojdie de bere
- Sare de mare
- Unt clarifiat
6. Stai cu susul în jos
Adoptând o postură răsturnată, astfel încât capul tău să fie dedesubtul corpului, vei obține beneficii pentru sănătate. O asemenea postură te va ajuta chiar să previi căderea părului.
Poți fie să te întinzi pe spate într-o poziție înclinată, fie să utilizezi un aparat special care să te ajute să adopți o postură răsturnată. Nu trebuie să sacrifici decât cinci sau zece minute din ziua ta și poți să adopți acest obicei treptat. Te sfătuim să eviți acest truc după ce ai servit masa sau la menstruație.
Te sfătuim să citești și:
7. Spune adio stresului
Nu uita, stresul reprezintă unul din cei mai mari inamici ai sănătății noastre. Această stare dezechilibrează organismul și poate declanșa mai multe probleme, inclusiv căderea părului.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- García, M. G. O., del Campo, A. M., Acar, M. R., & Peralta, M. L. (2013). Factores psicológicos asociados con la alopecia areata. Dermatol Rev Mex, 57(3), 171-177.
- Rusting, R. L. (2001). Crecimiento y caída del pelo. Investigación y ciencia, (299), 56-63.
- Sarria, I. (2016). Caída del cabello: estrategias terapéuticas. El farmacéutico: profesión y cultura, (540), 24-30.
- Tapia, A. G., & González-Guerra, E. (2013). Los cambios estacionales del cabello: hasta dónde la verdad de la caída otoñal. Medicina Cutánea Ibero-Latino-Americana, 41(3), 95-96.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.