4 moduri de a consuma infuzia de ceai verde
În zilele noastre infuzia de ceai verde nu este doar „la modă”, ci a devenit o băutură aproape esențială. Mulți dintre noi bem acest tip de ceai în fiecare zi. Îl comandăm atunci când mergem la restaurant sau cafenea, dar îl putem prepara și la noi acasă.
Evident, ceaiul verde oferă numeroase beneficii pentru organism. Dintre acestea, cel mai celebru este cu siguranță efectul său de ardere a grăsimii. Din acest motiv, ceaiul verde a devenit o băutură indispensabilă celor care vor să piardă în greutate.
Dar proprietățile benefice ale acestuia sunt mult mai numeroase. Ceaiul verde este un înlocuitor bun pentru cafea, teina din componența sa fiind mai blândă și oferind un efect mai de durată decât cafeina. În plus, această băutură este bogată în antioxidanți și vitamine.
Din păcate, consumul regulat de ceai verde simplu poate deveni anost. În timp, există posibilitatea să cădem pradă tentației de a îl înlocui cu băuturi mai gustoase. Ca să eviți această greșeală, te sfătuim să încerci cu încredere rețetele delicioase de mai jos.
Cum se prepară infuzia de ceai verde
Vom începe prin a-ți prezenta modul tradițional de a prepara ceai verde. Dacă nu ești obișnuit să consumi această băutură, te sfătuim să începi cu următoarea rețetă simplă.
Ingrediente
- 2 căni (500 ml) de apă
- 1 linguriță (5 g) de ceai verde
Instrucțiuni
- Începe prin a încălzi apa. Aceasta nu trebuie să atingă punctul de fierbere, așadar ia-o de pe foc înainte să dea în clocot.
- Adaugă frunzele de ceai verde și lasă să infuzeze 3-5 minute. Nu depăși acest interval, deoarece aroma ceaiului verde poate fi neplăcută dacă este prea intensă.
- După ce ai îndepărtat frunzele, poți să servești ceaiul preparat imediat. Ca să obții o băutură mai revigorantă, adaugă niște cuburi de gheață.
4 moduri alternative de a consuma ceaiul verde
De îndată ce te obișnuiești cu modul de bază de a prepara și consuma ceaiul verde, poți încerca diverse combinații interesante care îți oferă beneficii suplimentare.
1. Infuzia de ceai verde cu lămâie
Această combinație este incredibilă. Lămâia este bogată în antioxidanți și vitamina C și este foarte utilă pentru a arde grăsimea. Așadar, ceaiul verde cu lămâie te ajută să pierzi în greutate și să îți îngrijești pielea.
- Pur și simplu include zeamă de lămâie în rețeta de bază prezentată anterior.
Te-ar putea interesa și:
2. Smoothie cu avocado și ceai verde
Combinând efectul energizant natural al ceaiului verde cu grăsimile sănătoase din fructul de avocado, vom obține o veritabilă super-băutură.
- Ca să o prepari, pune o jumătate de avocado și o jumătate de cană de ceai verde într-un robot de bucătărie. Procesează aceste două ingrediente și servește băutura obținută.
- Pentru a profita la maxim de plusul de energie oferit, bea acest smoothie dimineața sau la amiază.
3. Ceai verde cu mușețel și anason
Dacă suferi de probleme digestive, următoarea băutură îți va fi de mare ajutor. Mușețelul are proprietăți care facilitează digestia și ameliorează durerile de burtă și senzațiile de greutate. Anasonul este excelent pentru a reduce inflamațiile.
Combinând toate aceste ingrediente sănătoase, obținem o băutură medicinală care susține digestia și ține sub control greutate corporală.
Ingrediente
- 1 l de ceai verde
- 1 lingură (10 g) de anason
- 1 lingură (10 g) de mușețel
Instrucțiuni
- Încălzește ceaiul verde. Înainte de a atinge punctul de fierbere, adaugă anasonul și mușețelul.
- Ia de pe foc și lasă să infuzeze timp de 5-10 minute.
- Servește băutura obținută imediat.
4. Ceai verde cu mentă
Multe persoane adoră această infuzie datorită efectului revigorant al mentei. Totodată, asemenea ceaiul verde, ghimbirul arde grăsimile și activează metabolismul.
Ingrediente
- 1 l de ceai verde
- 1 lingură (10 g) de mentă
- 1 bucată mică de ghimbir
- 2 cuburi de gheață
Nu trebuie decât să procesezi toate ingredientele cu ajutorul unui robot de bucătărie.
Cel mai bun moment al zilei să bei ceai verde
Acum că ai descoperit mai multe moduri de a consuma ceaiul verde, vrem să îți explicăm cum trebuie să îl bei pentru a profita de beneficii specifice.
Dacă vrei să pierzi în greutate…
Bea ceaiul verde cu 20 de minute înainte de masă, astfel încât acesta să înceapă să ardă grăsimile înainte ca ele să fie absorbite de organism.
Dacă vrei să îți crești nivelul de proteine și minerale…
Cel mai bine este să bei ceaiul verde înainte de fieacare masă. Când îl consumi astfel, acesta ajută organismul și stimulează absorbția magneziului și a vitaminelor C și E.
Pe stomacul gol…
Mulți dintre noi avem obiceiul de a bea cafea pe stomacul gol. Dacă și tu intri în această categorie, încearcă să înlocuiești cafeaua cu ceai verde.
Ceaiul verde prezintă un efect identic cafelei, dar nu este agresiv asupra stomacului. Mai mult, consumul de ceai verde pe stomacul gol îți permite să profiți de toate proprietățile sale.
Te-ar putea interesa și:
Câteva contraindicații
Deși ceaiul verde oferă numeroase beneficii, nu este indicat să îl consumi în exces. Doza maximă recomandată este de 5 căni pe zi, atât timp cât nu bei deloc cafea. Pentru fiecare cană de cafea consumată, redu numărul de căni de ceai verde cu 1.
Dacă suferi de tahicardie sau hipertensiune arterială, nu consuma mai mult de 2 căni de ceai verde pe zi. De asemenea, nu combina această băutură cu medicamente fără avizul medicului.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Chacko SM, Thambi PT, Kuttan R, Nishigaki I. Beneficial effects of green tea: a literature review. Chin Med. 2010;5:13. Published 2010 Apr 6. doi:10.1186/1749-8546-5-13
- Dreher, M. L., & Davenport, A. J. (2013). Hass Avocado Composition and Potential Health Effects. Critical Reviews in Food Science and Nutrition, 53(7), 738–750. https://doi.org/10.1080/10408398.2011.556759
- Pervin M, Unno K, Ohishi T, Tanabe H, Miyoshi N, Nakamura Y. Beneficial Effects of Green Tea Catechins on Neurodegenerative Diseases. Molecules. 2018;23(6):1297. Published 2018 May 29. doi:10.3390/molecules23061297
- Mikaili P, Mojaverrostami S, Moloudizargari M, Aghajanshakeri S. Pharmacological and therapeutic effects of Mentha Longifolia L. and its main constituent, menthol. Anc Sci Life. 2013;33(2):131–138. doi:10.4103/0257-7941.139059
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.