Cele mai bune remedii naturiste pentru ficatul gras
Cauți remedii naturiste pentru ficatul gras? Înseamnă că știi deja că această afecțiune, care constă în acumularea de vacuole de trigliceride în celulele hepatice, poate fi tratată.
Denumirea științifică a ficatului gras este steatoză hepatică. În funcție de severitatea sa, această acumulare de grăsime în ficat poate afecta funcțiile hepatice și poate provoca inflamații și distrugerea anumitor celule și țesuturi. Unii pacienți pot dezvolta chiar ciroză (o boală cronică) sau cancer hepatic.
Există anumiți factori de risc care te predispun la dezvoltarea steatozei hepatice:
- Diabetul de tip 2 sau prediabetul
- Obezitatea
- Vârsta mijlocie sau înaintată (însă și copiii și tinerii pot suferi de această boală)
- Un nivel ridicat de lipide în sânge și hipertensiunea arterială
Remedii naturiste pentru ficatul gras: ghimbir
Ghimbirul are proprietăți bactericide, este detoxifiant și îmbunătățește sănătatea sistemului digestiv, respirator și circulator.Acest aliment termogenic accelerează metabolismul și stimulează arderea grăsimilor.
Ghimbirul este folosit adesea pentru tratarea problemelor gastrice, întrucât combate flatulența, indigestia și greața cauzate de tratamentele împotriva cancerului și stimulează pofta de mâncare. În plus, această rădăcină ajută la digerarea alimentelor grase.
Ingrediente
- 1 rădăcină de ghimbir
- 2 căni de apă (500 ml)
Mod de preparare
- Pune apa la încălzit.
- Adaugă rădăcina de ghimbir tăiată mărunt și las-o să fiarbă 10 minute.
- Ia vasul de pe foc, lasă ceaiul să se răcească 15 minute, apoi bea-l.
- Îți recomandăm să consumi aceste remediu pe stomacul gol timp de 15 zile.
2. Anghinare
Anghinarea nu poate lipsi de pe lista de remedii naturiste pentru ficatul gras. Acest aliment este un diuretic excelent și ajută la reglarea nivelului de colesterol și a glicemiei. Anghinarea este foarte sănătoasă deoarece reduce absorbția grăsimilor.
Ingrediente
- 4 anghinare proaspete
- 2 lămâi (800 g)
- 4 căni de apă (1 litru)
Mod de preparare
- Pune cele 4 anghinare într-o cratiță de metal, adaugă apa și dă amestecul în clocot.
- Taie lămâile felii și pune-le în același vas.
- Lasă amestecul să fiarbă încă aproximativ 20 de minute.
- Strecoară apoi infuzia și las-o să se răcească.
- Bea remediul pe stomacul gol timp de 15 zile.
Armurariu
Armurariul sau ciulinul laptelui este o plantă care înflorește între lunile aprilie și august. Acesta curăță ficatul și previne formarea calculilor biliari.
În plus, armurariul scade nivelul colesterolului rău (LDL) și stimulează arderea grăsimilor.
Ingrediente
- 3 fire de armurariu
- 3 căni de apă (750 ml)
Mod de preparare
- Adaugă ingredientele într-o cratiță și lasă-le la fiert 15 minute.
- Ia vasul de pe foc și lasă ceaiul să se răcească.
- Bea 3 căni pe zi, înainte de mesele principale.
Ridichi
Ridichile ajută la eliminarea deșeurilor din organism acumulate ca urmare a consumului de alimente procesate. Aceste produse conțin cantități mari de conservanți și coloranți care produc nitrozamine.
Totodată, ridichile ajută la decongestionarea și detoxificarea ficatului, întrucât proprietățile lor diuretice contribuie la curățarea vezicii biliare. În plus, aceste legume regenerează și vindecă ficatul.
Ridichile stimulează secreția bilei, fiind foarte utile în cazul icterului și al proastei digestii a grăsimilor. Datorită proprietăților sale medicinale, acest aliment îți menține ficatul sănătos.
Ingrediente
- 2 ridichi roșii
- 1 cană de apă (250 ml)
Mod de preparare
- Procesează ambele ingrediente în blender timp de un minut, până obții un amestec omogen.
- Bea acest suc o dată la două zile.
Dacă decizi să încerci aceste remedii naturiste pentru ficatul gras, este indicat să eviți consumul anumitor alimente (măcar pentru 15 zile):
- Fast food
- Produse lactate
- Sucuri acidulate
- Alimente procesate
- Alimente grase
- Dulciuri
- Alcool
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Gao, H., Guan, T., Li, C., Zuo, G., Yamahara, J., Wang, J., & Li, Y. (2012). Treatment with ginger ameliorates fructose-induced fatty liver and hypertriglyceridemia in rats: Modulation of the hepatic carbohydrate response element-binding protein-mediated pathway. Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine. https://doi.org/10.1155/2012/570948
- Chang, W. C., Jia, H., Aw, W., Saito, K., Hasegawa, S., & Kato, H. (2014). Beneficial effects of soluble dietary Jerusalem artichoke (Helianthus tuberosus) in the prevention of the onset of type 2 diabetes and non-alcoholic fatty liver disease in high-fructose diet-fed rats. British Journal of Nutrition. https://doi.org/10.1017/S0007114514001421
- Flora, K., Hahn, M., Rosen, H., & Benner, K. (1998). Milk thistle (Silybum marianum) for the therapy of liver disease. American Journal of Gastroenterology. https://doi.org/10.1111/j.1572-0241.1998.00139.x
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.