Logo image
Logo image

Află cum poți să cureți casa cu oțet

4 minute
Nu numai că este o soluție de curățare ce nu atacă mediul înconjurător deoarece nu conține chimicale sau alte toxine, dar vă și ajută să economisiți bani. Oțetul este util pentru foarte multe aspecte din viața de zi cu zi.
Află cum poți să cureți casa cu oțet
Ultima actualizare: 25 mai, 2022

Oțetul este indispensabil în salate și alte mâncăruri, dar, reprezintă în același timp și o soluție de curățare pentru casa dumnevoastră. Daca nu știați, acest lichid cu un miros unic, vă va păstra locuința strălucitoare și curată. Învață din acest articol cum să-ți cureți casa cu oțet.

De ce să cureți casa cu oțet?

Oțetul este un produs organic ce nu cauzează alergii sau iritații și este foarte probabil să îl aveți deja în bucătărie. Vă prezint câteva idei de folosire a oțetului în curățenie:

  • Curăță și dezinfectează toate suprafețele: lemn, ceramică, sticlă și altele. Amestecați apă rece cu oțet. Dacă folosiți oțetul în curățarea ferestrelor vă recomand să schimbați laveta sau hârtia de șters geamuri cu ziar.
  • Rezultatele sunt incredibile pentru suprafețele de sticlă dacă folosiți oțetul în combinație cu hârtia de ziar. Oțetul amestecat cu apă rece se pretează și la dezinfecția instalațiilor sanitare din baie.
Some figure
  • Elimină calcarul de la duș și robinet: deșurubați capetele de la duș și puneți-le într-un vas cu apă și oțet pentru două ore. După ce au stat două ore în apă cu oțet trebuie să le clătiți bine. Este posibil să fie nevoie să le frecați cu un burete sau o perie dacă petele sunt foarte vechi.
  • Curăță CD-uri sau DVD-uri: în general acestea sunt foarte vulnerabile atunci când vine vorba de zgârieturi. Cu o cârpă înmuiată cu oțet ștergeți ușor suprafața pe care o citește player-ul. O să vedeți cât de repede dispar zgârieturile.
  • Îndepărtează calcarul de la filtrul de cafea sau fierbătorul de apă. De la fierberile repetate de apă, calcarul se depune pe pereții și fundul vasului. Pentru a elimina placa de calcar, umpleți vasul cu apă și oțet. Lăsați să fiarbă pentru câteva minute și clătiți recipientul cu apă.
Some figure

Sfaturi utile despre cum să-ți cureți casa cu oțet

  • Elimini mirosurile neplăcute și cureți casa cu oțet. Umpleți o sticlă de apă și adăugați câteva picături de oțet. Lăsați sticla în cameră, fără dop, până dispare mirosul neplăcut. Această soluție se potrivește și pentru camerele proaspăt vopsite. Apa trebuie schimbată la fiecare 12 ore, pentru minim trei zile.
  • Odorizează frigiderul. La fel ca în cazul de mai sus, trebuie să puneți un bol mic cu apă și oțet în frigider. Sau, atunci când îl curățați, să puneți câteva picături pe sertare, ușă, grătare.
  • Elimină rugina. Dacă vreți să scoateți rugina din bicicletă, deschizător de conserve sau alte obiecte din bucătărie ce sunt din metal, folosiți oțetul. Lăsați obiectul la înmuiat pentru 24 de ore.
  • Curăță urmele de apă de pe lemn. Dacă aveți o măsuță de lemn cu urme de apă de pe pahare sau căni, amestecați părți egale de ulei de măsline și oțet. Curățați suprafața cu acest amestec și o lavetă.

Te-ar putea interesa și:

6 soluții de curățat cu bicarbonat și oțet

  • Îndepărtează abțibildurile sau etichetele. Poate fi vorba de un sticker lipit de copil pe ghiozdan sau ambalajul unui borcan, etc. Umeziți spațiul ce vreți să îl curățați cu oțet și așteptați. După câteva minute se va desprinde de pe suprafața dorită fără să fie nevoie să frecați.
Some figure
  • Scăpați de mirosurile neplăcute de la scurgerile chiuvetelor sau ale căzilor. Poate să vă scape de mirosurile neplăcute ce vin din canalizare și previne înfundările. Puneți întâi bicarbonat de sodiu în scurgerea chiuvetei, apoi adăugați jumătate de cană de oțet. Acoperiți scurgerea pentru 15 minute, după care porniți robinetul cu apă rece.
  • Dezinfectează fructele și legumele. Puneți legumele sau fructele într-un bol plin cu apă în care adăugați puțin oțet. Lăsați-l așa pentru 10 minute. Poate fi o soluție prin care dezinfectați tot ce mâncați crud.

Te-ar putea interesa și:

6 lucruri care nu trebuie curățate cu oțet alb

Some figure

Poți să cureți casa cu oțet și nu numai

  • Elimină mirosul neplăcut de tutun din haine. Adăugați două căni de oțet în cadă și umpleți cu apă caldă. Agățați hainele deasupra aburilor ce ies din apă.
  • Dacă nu știați, oțetul mai are o altă ultilitate pentru haine. Le păstrează culorile. Înainte să spălați hainele închise la culoare, înmuiați-le pentru jumătate de oră în oțet. Oțetul se poate adăuga direct în mașina de spălat pentru a face hainele moi.
  • Îndepărtează petele de vin (doar în aceeași zi). Înmuiați hainele cu oțet pentru câteva minute înainte să le spălați. Funcționează pentru haine de bumbac și poliester, dacă se folosește în maxim 24 de ore de când a avut loc pata.
  • Curăță mirosurile neplăcute de gunoi. Dacă aveți un tobogan de gunoi comun pe casa scărilor, cel mai probabil știți ce miros urât emană, în special vara. Tot ceea ce trebuie să faceți este sa turnați puțin oțet sau cuburi făcute din oțet.
  • Curăță mașina de spălat vase. Acest aparat electrocasnic prinde, de regulă, un miros neplăcut deoarece se strâng resturi de mâncare în scurgere. Puneți o cană de oțet în compartimentul de detergent de vase și porniți-o la cel mai scurt program fără vase în interior.
  • Elimină mirosurile neplăcute din bucătărie. Dacă preparați pește, fierbeți conopidă sau gătiți carnea pe grill, puteți să scăpați de mirosuri în câteva minute.
  • Curățați oalele și tigăile. Lăsați-le la înmuiat cu oțet nediluat pentru o jumătate de oră. Apoi, spălați cu detergent de vase și dați luciu cu o lavetă moale îmbibată cu puțin oțet.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Goodyear N, Brouillette N, Tenaglia K, Gore R, Marshall J. The effectiveness of three home products in cleaning and disinfection of Staphylococcus aureus and Escherichia coli on home environmental surfaces. J Appl Microbiol. 2015 Nov;119(5):1245-52.
  • Zinn MK, Bockmühl D. Did granny know best? Evaluating the antibacterial, antifungal and antiviral efficacy of acetic acid for home care procedures. BMC Microbiol. 2020 Aug 26;20(1):265.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.