Logo image
Logo image

Descoperă beneficiile ghimbirului pentru femei

3 minute
Ghimbirul este recomandat cu precădere în timpul primelor luni de sarcină, deoarece nu are efecte secundare nici asupra mamei, nici a fătului.
Descoperă beneficiile ghimbirului pentru femei
Ultima actualizare: 12 decembrie, 2018

Beneficiile ghimbirului pentru femei sunt nenumărate, de la încălzirea picioarelor reci până la creșterea libidoului în perioada de menopauză, prevenirea grețurilor în timpul sarcinii sau accelerarea metabolismului. 

Ghimbirul este o rădăcină ce prezintă numeroase beneficii, fiind utilizat în mod tradițional de multe popoare datorită efectelor sale curative. Mai jos, vă vom prezenta beneficiile acestuia pentru femei, precum și diferite moduri în care poate fi consumat.

Descoperă și:

7 motive pentru a bea apă cu ghimbir pe stomacul gol

Ghimbirul

Ghimbirul (Zingiber officinale), folosit de veacuri în Orient, are un gust aparte. Acesta este dulceag, revigorant și iute. Partea pe care o folosim este rizomul, datorită proprietăților sale.

Some figure

Beneficiile ghimbirului pentru femei

Dacă mâncați ghimbir în mod regulat, vă bucurați de următoarele beneficii:

  • Antiinflamator și analgezic natural. Ghimbirul este recomandat pentru tratarea bolilor inflamatoare și dureroase, cum ar fi artrita, artroza, fibromialgia sau oboseala cronică.
  • Digestiv. Ghimbirul ajută la tratarea digestiei precare, flatulenței, gastritei, ulcerului gastric, diareei, etc. Acesta vă protejează stomacul atunci când consumați alcool sau urmați un tratament medicamentos.
  • Infecții în gât. Această plantă ajută la tratarea infecțiilor și inflamațiilor gâtului și este foarte util atunci când vă pierdeți vocea.
  • Greață și vomă. Ghimbirul este recomandat cu precădere în timpul primelor luni de sarcină, deoarece nu are efecte secundare nici asupra mamei, nici a fătului. Acesta este și un adjuvant excelent în timpul chimioterapiei pentru tratarea cancerului.
  • Ajută la prevenirea răului de mare.
  • Oferă căldură. Îl recomandăm în special persoanelor răcite sau pentru consum în sezonul rece. În timpul perioadelor călduroase ale anului, ghimbirul favorizează transpirația.
  • Accelerează metabolismul. Ajută la îmbunătățirea funcției metabolice, fiind de foarte mare ajutor atunci când vreți să slăbiți.
  • Stimulează libidoul. Ghimbirul este un afrodiziac natural. Recomandăm prepararea unui amestec din ghimbir, scorțișoară pudră și miere, din care să luați o linguriță pe zi.
  • Previne bolile cardiovasculare și stimulează circulația. Însă, dacă luați medicamente, este posibil să interacționeze cu acestea. Este indicat să consultați medicul înainte de a consuma ghimbir. 

Îți recomandăm să citești și:

Ceaiul de ghimbir poate combate infecțiile

Cum să îl consumați

Beneficiile ghimbirului pentru femei pot fi valorificate prin mai multe modalități de consum:

  • Rădăcină crudă. Puteți să o dați prin răzătoare și să o adăugați la diverse preparate.
  • Pudră. Consumul sub formă de pudră vă permite să controlați dozajul. Vă sfătuim să nu depășiți 2 grame pe zi și să consultați întotdeauna un medic.
  • Cristalizat. Ghimbirul cristalizat se găsește cu ușurință în ziua de azi în plafare, în magazine cu dulciuri sau produse dietetice. Rețineți că acesta are un conținut ridicat de zahăr.
  • Infuzii. O infuzie fierbinte de ghimbir este ideală pentru persoanele sensibile la frig.
  • Suc proaspăt. Atunci când este folosit în cantități moderate, sucul proaspăt de ghimbir vă ajută să oferiți o savoare originală sucurilor de măr, ananas, morcovi, etc.
  • Ulei esențial. Dacă îl găsiți sub formă de ulei esențial, îl puteți folosi pentru masaje sau pentru picioarele reci. Amestecați-l cu o cremă hidratantă obișnuită și masați bine picioarele. În scurt timp, veți simți cantitatea mare de căldură pe care o emană.
Some figure

Rețete originale

După cum ați putut vedea, beneficiile ghimbirului pentru femei sunt multiple. Pentru a vă bucura de ele, îl puteți include în orice fel de rețete. Acest ingredient oferă o aromă proaspătă și suculentă torturilor, dulciurilor, prăjiturilor sau pâinii de casă.

Puteți, de asemenea, să îl fierbeți cu lapte sau cu o băutură vegetală, adăugând scorțișoară, anason stelat sau curcuma. Veți obține o băutură picantă care vă va încălzi tot corpul.

În bucătăria japoneză, ghimbirul murat este folosit pentru a însoți preparatele cu sushiPoate nu l-ați observat niciodată, dar arată ca o coală portocalie cu o aromă deosebită. Japonezii îl adaugă la masă pentru a-și curăța gura de gustul peștelui crud.

Ghimbirul cristalizat poate fi utilizat la decorarea într-o manieră originală a diverselor rețete de dulciuri. Puteți, de asemenea, să-l adăugați în ciocolată caldă. Lăsați-o să se răcească în frigider pentru a o folosi la prepararea unor dulciuri delicioase, cu o aromă fină, picantă.

Sursa fotografiilor:  Chiot’s Run și Renée S. Suen.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ozgoli, G., Goli, M., & Simbar, M. (2009). Effects of Ginger Capsules on Pregnancy, Nausea, and Vomiting. The Journal of Alternative and Complementary Medicine. https://doi.org/10.1089/acm.2008.0406
  • Grzanna, R., Lindmark, L., & Frondoza, C. G. (2005). Ginger—An Herbal Medicinal Product with Broad Anti-Inflammatory Actions. Journal of Medicinal Food. https://doi.org/10.1089/jmf.2005.8.125

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.