Încearcă 5 ceaiuri pentru detoxifierea colonului
Vrei să descoperi 5 ceaiuri pentru detoxifierea colonului? Acesta organ reprezintă o componentă a sistemului digestiv, făcând parte din intestinul gros. Colonul este un tub lung și gol, localizat la capătul aparatului digestiv, la nivelul căruia organismul produce și depozitează materiile fecale.
Colonul este ultima porțiune a intestinelor la majoritatea vertebratelor. El extrage apa și sărurile din deșeurile solide, iar apoi le elimină din organism.
Simptome care ne avertizează că trebuie să ne detoxifiem colonul
Atunci când colonul este supraîncărcat cu toxine, simptomele acestei probleme nu trec neobservate. Iată care sunt semnalele de alarmă cele mai frecvente:
- Dureri de cap
- Respirație urât mirositoare
- Lipsă de energie și oboseală
- O senzație de greutate
- Inflamații intestinale
- Constipație
- Câștig în greutate
De ce este bine să ne detoxifiem colonul?
Să-ți menții organismul curat nu este opțional. Trebuie să faci o prioritate din a elimina toxinele, fermentațiile nocive, grăsimile saturate, virusurile, paraziții și ciupercile acumulate în corpul tău. Așadar, pentru ca organismul să funcționeze corespunzător, te sfătuim să-ți detoxifiezi colonul de cel puțin două ori pe an.
1. Ceaiul din semințe de fenicul, pe lista de ceaiuri pentru detoxifierea colonului
Semințele de fenicul au proprietăți care pot proteja sistemul digestiv. Medicii îl recomandă pacienților cu disconfort abdominal sau inflamații.
Ingrediente
- 1 linguriță (5 g) de semințe de fenicul
- 2 căni (500 ml) de apă
- 1 linguriță (7,5 g) de miere
Instrucțiuni
- Mai întâi, pune apa la fiert. Adaugă semințele de fenicul și lasă să dea în clocot.
- Apoi, toarnă infuzia într-o cană.
- Lasă infuzia să stea 7 minute, adaugă mierea și consum-o.
- Te sfătuim să bei ceai din semințe de fenicul în fiecare zi, după prânz. Această băutură facilitează digestia.
2. Ceaiul de cimbru
Cimbrul are proprietăți de curățare utile pentru a elimina deșeurile care pot rămâne blocate în intestine.
Totodată, această plantă facilitează digestia și previne spasmele gastrice, gazele intestinale și acumularea de substanțe putrezite la nivelul intestinelor. Astfel, cimbrul poate reduce simptomele sindromului de colon iritabil.
Ingrediente
- 1 lingură (15 g) de cimbru
- 1 cană (250 ml) de apă
Instrucțiuni
- Fierbe cimbrul împreună cu apa.
- Lasă să infuzeze timp de 7 minute, apoi servește.
3. Ceaiul de mușețel, printre cele mai bune ceaiuri pentru detoxifierea colonului
Ceaiul de mușețel are proprietăți antiinflamatoare și detoxifiante. Această băutură constituie un remediu naturist util pentru a ameliora disconfortul care poate afecta colonul, stresul gastrointestinal, acumularea gazelor și indigestia.
Mușețelul are proprietăți antispasmodice, precum și un efect ușor sedativ care poate calma mușchii colonului. Florile acestei plante pot, de asemenea, să reducă iritațiile gastrice și crampele. În plus, mușețelul are proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, antifungice și antibacteriene.
Ingrediente
- 1 mână (10 g) de flori de mușețel
- 1 cană (250 ml) de apă
Instrucțiuni
- Fierbe apa împreună cu florile de mușețel.
- Apoi, oprește focul și lasă să infuzeze 5 minute.
- Te sfătuim să bei ceai de mușețel înainte de culcare.
4. Ceaiul de mentă
Ceaiul de mentă este o băutură calmantă și digestivă, cu abilitatea de a menține intestinele sănătoase și de a susține absorbția corectă a nutrienților.
Frunzele de mentă sunt bogate în mentol și metil salicilat. Acești doi compuși activi au proprietăți antispasmodice și calmante puternice, care acționează asupra stomacului și mușchilor intestinali. Datorită lor, menta poate ameliora simptomele asociate sindromului de colon iritabil.
Ingrediente
- 1 lingură (15 g) de frunze de mentă
- 2 căni (500 ml) de apă
Instrucțiuni
- Mai întâi, încălzește apa până atinge punctul de fierbere.
- Apoi, adaugă frunzele de mentă și lasă să fiarbă timp de 5 minute.
- Oprește focul și lasă să stea încă 5 minute.
- Te sfătuim să bei o cană de ceai de mentă pe stomacul gol și încă una înainte de culcare.
5. Ceaiul de crușin american (Cascara Sagrada)
Crușinul american (Rhamnus purshiana) este o plantă cu proprietăți laxative. Acesta poate fortifica mușchii pereților colonului, prevenind constipația.
Ingrediente
- 1 lingură (7 g) de scoarță de crușin american
- 1 cană (250 ml) de apă
Instrucțiuni
- Pune apa la fiert și adaugă scoarța de crușin american.
- Când începe să dea în clocot, ia ibricul de pe foc și lasă să infuzeze pentru aproximativ 5 minute.
- Cel mai bine este să bei acest ceai înainte de culcare.
Nu ezita să încerci cele 5 ceaiuri pentru detoxifierea colonului prezentate în acest articol!
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.