Libertatea personală: trăiește așa cum vrei
Libertatea personală nu este un lucru de care reușim să ne bucurăm cu toții în decursul vieții noastre.
Pentru a putea fi liberi și a face „ceea ce vrem”, este nevoie să ne cunoaștem bine pe noi înșine, să-i respectăm pe oamenii din viața noastră și să dăm dovadă de inteligență și tact.
Nu este ușor să fim mereu astfel. Câteodată responsabilitățile ne încătușează și ne răpesc fericirea, îngreunându-ne semnificativ viața. Din acest motiv, este esențial să ne stabilim anumite priorități.
Nu ești răspunzător pentru cei care te rănesc și încearcă să-ți răpească libertatea personală. Poverile pe care le iei asupra ta și lanțurile care te încătușează sunt obstacole ce îți inhibă dezvoltarea ca individ. În articolul de azi te invităm să reflectezi puțin asupra acestui subiect.
Libertatea personală presupune să înveți să-ți asculți inima
Pe tot parcursul vieții noastre, este posibil să ținem anumite lucruri ascunse, având impresia că numai așa putem menține un echilibru.
- Dorințele și nevoile tale rămân ascunse deoarece ți-e teamă că partenerul sau familia ta nu le vor accepta.
- Nu rostești anumite cuvinte de frică să nu-i rănești pe ceilalți.
- Îți reprimi dorința de a face ceva pentru că „nu este momentul potrivit”, „este prea târziu” sau „toți vor râde de mine”.
Putem spune că, dintr-un anumit punct de vedere, ne trăim viața concentrându-ne mai mult asupra factorilor externi decât asupra nevoilor noastre interne.
Citește și:
Nevoile noastre pot și trebuie să fie în armonie cu cele ale celorlalți oameni
Nu este o dovadă de egoism să vrei să-ți satisfaci propriile nevoi și să trăiești conform credințelor, valorilor și personalității tale. Libertatea personală înseamnă să poți să faci ce vrei, atât timp îi respecți pe ceilalți.
- De pildă, dacă vrei să pleci într-un weekend într-o călătorie singur sau cu un prieten, familia sau partenerul tău de viață nu ar trebui să ia asta drept o insultă. Fericirea are la bază încrederea și respectul reciproc.
Libertatea personală este un element indispensabil pentru orice ființă umană. Este esențial să faci tot ce-ți stă în putere pentru a o obține.
- Ar trebui să te simți liber să alegi ceea ce vrei și ceea ce nu vrei să faci în orice situație.
- Ar trebui să te simți liber să decizi ceea ce vrei atât pe plan personal, cât și pe plan profesional.
- Libertatea de a comunica deschis este indispensabilă. Succesul tău depinde de existența unei armonii între ceea ce simți, crezi și faci.
Dacă există o disonanță între aceste trei aspecte cheie, în cele din urmă vei avea o stimă de sine foarte scăzută.
Te sfătuim să citești și:
Fă ceea ce vrei cu respect și inteligență și ignoră criticile
Atât timp cât știi care îți sunt limitele și prioritățile, nimic nu ar trebui să te oprească să faci ceea ce vrei cu adevărat.
- Dacă ai copii, știi că aceștia trebuie să fie pe primul loc. Totodată, ești conștient de obligațiile pe care le ai față de familia ta. Dar acești factori nu ar trebui să-ți inhibe dezvoltarea ca individ.
- Libertatea personală implică găsirea unui echilibru ideal, astfel încât să nu devii sclavul nimănui. Lucrurile pe care le faci trebuie făcute cu plăcere și pasiune, știind că tot efortul pe care îl depui chiar merită.
Este esențial să-ți exersezi libertatea personală
1. Organizează-ți prioritățile
Am făcut aluzie la acest aspect în secțiunea anterioară. Prioritățile reprezintă aspecte din viața noastră la care nu putem renunța. Însă trebuie să ținem seama de următoarele:
- Prioritățile nu ne pot domina viața în totalitate. Viața nu înseamnă doar muncă și nici nu poate fi construită în jurul partenerului sau copiilor noștri. (De fapt, ar fi bine să promovăm independența și libertatea personală a acestor persoane.)
Nu-ți stabili prea multe priorități. Acestea sunt cele mai importante: familia, serviciul și dezvoltarea personală (ce reprezintă subiectul acestui articol).
2. Nu este o dovadă de egoism să-ți urmărești interesele
Multe persoane întâmpină dificultăți în a accepta această realitate. În fond, cum putem să ne gândim la propria persoană când ceilalți au nevoie de noi?
- Această abordare nu este corectă. Iată un mod mai sănătos de a privi lucrurile: „Îmi pasă de mine însumi și îmi urmăresc propria fericire și bunăstare pentru a putea da ce am mai bun din mine celorlalți”.
3. Evaluează criticile primite în mod realist
Este posibil ca familia ta să fie surprinsă de schimbarea bruscă pe care o observă la tine. De ce te-ai înscris la acel curs online tocmai acum? Cum de te-ai hotărât să pleci într-o călătorie lungă atât de subit? De ce îți părăsești soțul/soția din moment ce ați stat atâția ani împreună?
- Nu contează ceea ce cred ceilalți și nu este nevoie să oferi explicații decât o singură dată. Fiecare are dreptul să fie arhitectul propriei sale fericiri.Este important să găsești un echilibru între nevoile tale și ceea ce vrei, crezi și faci.
În viața fiecăruia dintre noi vine un moment în care trebuie să spunem: „Fac ce vreau și nu regret nimic”. Acest pas este esențial pentru a ne maturiza și a fi liberi. Respectă-i pe ceilalți, dar nu uita să te respecți și pe tine. Nu uita, libertatea personală nu este facultativă!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
-
Yozgat, U., Çalışkan, S. C., & Ürü, F. O. (2012). Exploring emotional dissonance: on doing what you feel and feeling what you do. Procedia-Social and Behavioral Sciences, 58, 673-682.
-
Wilson, R. S. (2004). Doing what You Think Vs. Doing what You Feel: Using Affect to Evaluate the Quality of Structured Risk Management Decisions (Doctoral dissertation, The Ohio State University).
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.