Cele mai bune remedii rapide pentru vânătăi
În acest articol îți prezentăm cele mai bune și remedii rapide pentru vânătăi. O vânătaie, contuzie sau hematom este rezultatul unei lovituri care a provocat formarea unui cheag de sânge. Micile vase de sânge de sub piele pot fi foarte dureroase dacă sunt lovite.
Termenul medical utilizat pentru vânătaie este „hematom”. Acesta se poate dezvolta la nivelul țesuturilor musculare sau chiar osoase.
Caracteristicile vânătăilor
Poate dura câteva săptămâni până la vindecarea și dispariția unei vânătăi. Unii oameni sunt mai predispuși la formarea vânătăilor decât alții. În timpul procesului de vindecare, vânătaia își schimbă culoarea. La început, aceasta are o tentă roșiatică, apoi capătă o nuanță violet sau albăstruie, iar în final devine verzuie sau galbenă, după care dispare.
Gradul de învinețire depinde de vârstă sau de sensibilitatea pielii fiecărui individ. Persoanele în vârstă sau cele cu pielea foarte albă se învinețesc mai ușor, deoarece vasele lor de sânge sunt mai fragile, iar pielea lor este mai sensibilă la lovituri și zgârieturi.
Citește și:
Simptomele unei vânătăi „tipice” sunt: durere în zona respectivă (mai ales la atingere) și inflamație. Acestea nu sunt grave dacă sunt foarte mici sau dacă se vindecă în timp. Dar, dacă te confrunți cu simptome precum greață sau amețeală, consultă imediat un medic. Traumele sau loviturile la cap sau ochi trebuie tratate de urgență.
O vânătaie apare atunci când ne lovim de un obiect dur, cădem din mers sau ne ciocnim de o piesă de mobilier (cel mai frecvent). Dar, așa cum am menționat deja, intensitatea necesară pentru a decolora pielea depinde de vârstă și de fragilitatea pielii fiecărui om în parte.
La vârste mai înaintate, vânătăile pot apărea și în absența unei lovituri. Acest lucru este valabil și în cazul sportivilor care ridică greutăți, din cauza solicitării intense a mușchilor.
Administrarea unor medicamente care subțiază sângele (aspirină, ibuprofen, pastile pentru artrită sau agenți antiinflamatori) poate modifica procesul natural de închegare a sângelui, cauzând apariția mai multor vânătăi decât ar fi normal. Persoanele care suferă de hemofilie sau ciroză se învinețesc mai des și mai ușor.
Femeile pot fi mai predispuse la vânătăi decât bărbații dacă poartă haine mai subțiri, se epilează cu ceară sau practică sporturi mai active.
Oricare ar fi cauza apariției lor, citește mai departe ce remedii rapide pentru vânătăi poți folosi atunci când ai nevoie.
Îți recomandăm să citești și:
Remedii rapide pentru vânătăi
- Imediat după ce te-ai lovit, aplică o compresă rece sau gheață pe zona afectată. Poți, de exemplu, să folosești și o pungă de mazăre înghețată din congelator.
- Înmoaie o bucată de vată în oțet de mere rece și aplic-o pe vânătaie, apăsând ușor (nu prea tare, deoarece poate fi dureros).
- Pasează câteva frunze proaspete de migdal și adaugă puțină apă pentru a forma o pastă – aceasta poate preveni formarea vânătăii. Aplic-o pe zona afectată.
- Imediat după ce te-ai lovit, aplică o bucată rece de carne roșie pe zona afectată pentru a ameliora durerea și a reduce probabilitatea formării unei vânătăi.
- Prepară o pastă din pătrunjel tocat și puțin unt. Unge zona afectată cu acest amestec.
- Pune o compresă cu arnică pe vânătaie. Nu trebuie decât să fierbi o mână de frunze de arnică timp de 15 minute.
- Curăță și dă pe răzătoare câteva mere și aplică-le direct pe piele sau taie-le în bucăți și învelește-le într-un tifon subțire, apoi aplică-le pe zona afectată. Acesta este unul dintre cele mai bune remedii rapide pentru vânătăi.
- Călește câteva bucăți de ceapă într-o tigaie, apoi învelește-le într-un tifon. Aplică această compresă pe vânătaie și las-o să acționeze câteva ore.
Alte remedii rapide pentru vânătăi ușor de folosit
- Adaugă 20 de grame de petale de gălbenele zdrobite într-o jumătate de litru de apă, fierbe totul timp de câteva minute, apoi lasă lichidul să stea 15 minute. Ia o cârpă (de preferat din bumbac) și umezește-o cu ceai, apoi aplic-o pe vânătaie ca o compresă.
- Prepară o infuzie din 25 g de frunze de hamamelis și o jumătate de litru de apă, fierbe totul timp de 15 minute și lasă lichidul să se răcească. Îmbibă o cârpă în infuzie și aplic-o pe vânătaie, lăsând lichidul să se răcească pe piele.
- Dizolvă 10 picături de ulei esențial de imortela (o plantă) într-o lingură de ulei de migdale. Aplică acest amestec pe vânătaie cu o bucată de vată înmuiată în apă fierbinte. Lasă remediul să acționeze peste noapte.
- Pune trei linguri de sare pe o cârpă din bumbac, împăturește-o bine și înmoaie-o într-un vas cu apă caldă. Aplică această compresă pe zona afectată după aproximativ opt ore de la lovitură.
- Amestecă zeama unei lămâi cu o lingură de sare. Înmoaie o cârpă în acest amestec și masează zona învinețită timp de câteva minute.
- Adaugă o mână de frunze de anason într-o cană de apă clocotită. Acoperă vasul și încropește un pansament din bumbac pe care să-l aplici pe zona afectată. Schimbă des pansamentul.
- Pune o mână de frunze uscate de roiniță într-un vas, apoi acoperă-le cu 250 ml de ulei de migdale. Lasă-le la macerat timp de 15 zile (amestecând o dată pe zi), apoi strecoară lichidul. Topește 25 g de ceară de albine în acest amestec, apoi adaugă gelul a două capsule de vitamina E. Depozitează remediul în frigider și atunci când îți apare o vânătaie, aplică-l direct pe ea.
Sperăm că acest articol despre cele mai bune remedii rapide pentru vânătăi ți s-a părut interesant și util!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Garcia, A. (2009). CONTUSIONES Patogenia y anatomía patológica Variedades anatomo-clínicas. Fundamentos de Cirugia. https://doi.org/10.1108/DLO-01-2015-0003
- Langlois, N. E. I., & Gresham, G. A. (1991). The ageing of bruises: A review and study of the colour changes with time. Forensic Science International. https://doi.org/10.1016/0379-0738(91)90154-B
- Nijdam, E., Arens, P., Lambooij, E., Decuypere, E., & Stegeman, J. A. (2004). Factors influencing bruises and mortality of broilers during catching, transport, and lairage. Poultry Science. https://doi.org/10.1093/ps/83.9.1610
- Biblioteca Nacional de Medicina de Estados Unidos. https://medlineplus.gov/spanish/bloodthinners.html
- Z, Ahmad. (2010).The uses and properties of almond oil. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/20129403
- VV.AA. (2011).Inflammatory Process Modulation by Homeopathic Arnica montana 6CH: The Role of Individual Variation. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3035003/
- Anoush, Mahdieh., Nasri, Sima. (2012).Evaluation of analgesic and anti-inflammatory effects of fresh onion juice in experimental animals. https://www.researchgate.net/publication/228481650_Evaluation_of_analgesic_and_anti-inflammatory_effects_of_fresh_onion_juice_in_experimental_animals
- VV.AA. (2012).Wound Healing and Anti-Inflammatory Effect in Animal Models of Calendula officinalis L. Growing in Brazil. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3270572/
- Srivastava, Janmejai.,Shankar, Eswar., Gupta, Sanjai. (2011).Chamomile: A herbal medicine of the past with bright future. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2995283/
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.