Remedii naturale pentru tratarea arsurilor la stomac
Arsurile la stomac sunt o problemă supărătoare care îți poate deteriora întregul sistem digestiv, precum și starea generală de sănătate. În acest articol îți prezentăm câteva remedii naturale pentru tratarea arsurilor la stomac la care poți apela pentru a evita consumul de medicamente și a te feri de efectele lor secundare.
Antiacidele nu sunt întotdeauna cea mai bună soluție
Consumul de antiacide nu este întotdeauna cea mai bună soluție pentru tratarea arsurilor la stomac. Pe termen lung, aceste medicamente pot afecta sistemul digestiv și întregul organism.
Antiacidele modifică aciditatea naturală a organismului, iar acesta are nevoie de un anumit nivel al pH-ului pentru a digera alimentele în mod corespunzător. Dacă distrugi acești acizi, îți slăbești stomacul și îl predispui îmbolnăvirii.
Alcalinizarea dietei
Soluția cea mai eficientă și de durată pentru tratarea arsurilor la stomac o reprezintă alcalinizarea dietei. Prin urmare, este indicat să consumi alimente cu proprietăți alcaline care reglează în mod natural nivelul acizilor gastrici din organism. În acest fel, nu îți modifici pH-ul acid din stomac, ci reduci treptat acidittaea, fără a-ți afecta procesul digestiv.
Care sunt alimentele alcaline?
- Legume cu frunze verzi: țelină, broccoli, castravete, pătrunjel, etc.
- Alte legume: roșii, varză furajeră, sfeclă
- Fructe: avocado, lămâie, pomelo
- Fasole
- Oleaginoase: migdale
- Semințe
- Alge marine
Elimină din dietă alimentele acide
Pe lângă adăugarea alimentelor alcaline în dietă, este necesar să le elimini pe cele acide:
- Alcool
- Cafea
- Sucuri și băuturi din comerț
- Zahăr alb
- Făină rafinată
- Sare de mare
- Produse lactate
- Prăjeli
- Mezeluri
Bea mai multă apă
Pentru a-ți îmbunătăți digestia, a combate arsurile la stomac și a elimina toxinele acumulate în organism, trebuie să bei cel puțin 1,5 litri de apă pe zi, între mese, de preferat pe stomacul gol. Este o soluție simplă care oferă rezultate uimitoare.
Leac băbesc pentru tratarea arsurilor la stomac
Acest remediu natural pentru ulcer gastric și arsuri la stomac era foarte popular cu câteva decenii în urmă.
Ingrediente
- Zeama unui cartof crud
- Două linguri de ulei de măsline extravirgin
Mod de administrare
- Amestecă bine cele două ingrediente și ia remediul pe stomacul gol, cu cel puțin o jumătate de oră înainte de micul dejun.
- Consumă-l timp de nouă zile consecutive.
Pot bea zeamă de lămâie?
Deși este un fruct acid, lămâia neutralizează acidul gastric. Tocmai de aceea, multe persoane beau zeamă de lămâie după masă sau o folosesc pentru asezonarea salatelor.
- Poți bea puțină zeamă de lămâie diluată în apă înainte și după masă.
- Însă, dacă acest tratament nu funcționează în cazul tău, poți opta pentru oricare dintre celelalte remedii propuse în acest articol.
Mestecă mai bine mâncarea
Arsurile la stomac pot fi generate și de felul în care mâncăm. Multe persoane mănâncă în grabă sau în momente stresante. Astfel, timpul și locul alocat mesei nu permit o digestie bună.
Este important să acorzi o atenție deosebită servirii mesei. Stai jos, relaxează-te și mănâncă fără să te gândești la griji și probleme. În acest fel, vei avea timpul și starea necesară pentru a mesteca mai bine mâncarea. Acest obicei simplu îți îmbunătățește procesul digestiv, deoarece saliva conține multe enzime.
Băi cu bicarbonat de sodiu
Bicarbonatul de sodiu este unul dintre cele mai utilizate remedii naturale pentru tratarea arsurilor la stomac. Cu toate acestea, consumul regulat de bicarbonat nu este benefic, deoarece acest produs poate avea aceleași efecte ca medicamentele antiacide din farmacii.
O modalitate mai sănătoasă de a profita de beneficiile oferite de bicarbonatul de sodiu îl reprezintă băile fierbinți, fie doar de picioare sau pentru întregul corp. În acest fel, proprietățile alcaline ale bicarbonatului pătrund în porii pielii, care se deschid datorită temperaturii apei.
O baie de 15 – 20 de minute este suficientă pentru a avea parte de beneficiile menționate mai sus.
Apă cu argilă
Un alt remediu pentru tratarea arsurilor la stomac cu efecte imediate este apa cu argilă. Nu toate tipurile de argilă pot fi ingerate, drept pentru care este indicat să folosești argilă albă.
Ingrediente
- 1 linguriță de argilă albă (5 g)
- ½ cană de apă (100 ml)
Mod de preparare
- Adaugă argila în apă și amestecă bine cele două ingrediente cu o lingură de lemn sau plastic. Este important să nu folosești o lingură de metal.
- Așteaptă 10 minute, apoi bea apa.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Beasley, D. E., Koltz, A. M., Lambert, J. E., Fierer, N., & Dunn, R. R. (2015). The evolution of stomach acidity and its relevance to the human microbiome. PLoS ONE. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0134116
- Lu, P. J., Hsu, P. I., Chen, C. H., Hsiao, M., Chang, W. C., Tseng, H. H., … Chen, H. C. (2010). Gastric juice acidity in upper gastrointestinal diseases. World Journal of Gastroenterology. https://doi.org/10.3748/wjg.v16.i43.5496
- Ghosh, T., Lewis, D. I., Axon, A. T. R., & Everett, S. M. (2011). Review article: Methods of measuring gastric acid secretion. Alimentary Pharmacology and Therapeutics. https://doi.org/10.1111/j.1365-2036.2010.04573.x
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.