Logo image
Logo image

Posibile cauze ale sângerărilor intermenstruale

4 minute
Orice femeie se poate confrunta cu sângerări vaginale anormale la un moment dat. Așadar, nu este cazul să intri în panică. Cu toate acestea, este indicat să consulți medicul ginecolog.
Posibile cauze ale sângerărilor intermenstruale
José Gerardo Rosciano Paganelli

Verificat și aprobat de medicul José Gerardo Rosciano Paganelli

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Sângerările vaginale în afara menstruației, numite și „sângerări intermenstruale”, sunt, de obicei, un motiv de îngrijorare pentru femeile se confruntă cu ele. Acestea pot semnala prezența unei boli a sistemului reproducător feminin. Iată care sunt principalele cauze ale sângerărilor intermenstruale!

Deși sângerările intermenstruale nu sunt considerate normale, ele nu sunt neobișnuite și nu reprezintă mereu un simptom al unei probleme grave de sănătate. Din acest motiv, orice femeie trebuie să fie bine informată cu privire la posibilele cauze ale sângerărilor intermenstruale. În acest fel, pot fi evitate concluziile pripite.

Ce trebuie să știm despre sângerările intermenstruale?

Some figure

Un ciclu menstrual normal variază între 21 și 35 de zile, media fiind de 28 de zile. Fluxul menstrual normal durează între două și șapte zile, sângele total pierdut variind între 30 și 80 ml.

Sângerările vaginale anormale au loc atunci când apare o scurgere de sânge minoră în intervalul dintre ultima zi a ciclului menstrual precedent și începutului următoarei menstruații.

Specialiștii susțin că aproape toate femeile au sângerări intermenstruale cel puțin o dată în viață. În majoritatea cazurilor, acest simptom nu are drept cauză o problemă majoră de sănătate.

Cu toate acestea, specialiștii recomandă femeilor să consulte medicul dacă observă o sângerare intermenstruală.  Această manifestare poate fi un simptom al cancerului sau al unei leziuni precanceroase.

Citește și: 

Cheagurile de sânge în timpul menstruației

Care sunt posibilele cauze ale sângerărilor intermenstruale?

Ovulația

Some figure

Una dintre principalele cauze ale sângerărilor intermenstruale este ovulația. În timpul acestui proces, organismul produce mai mult estrogen, hormon asociat cu detașarea ovulului de ovar. Acest „exces” de estrogen poate fi factorul declanșator al sângerărilor vaginale dintre menstruații, în special dacă acestea se produc între a 13-a și a 16-a zi a ciclului menstrual.

În acest caz, culoarea sângelui eliminat variază între roz și maro, sângerările fiind uneori însoțite de secreții de mucus cervical albicios și crampe la nivelul părții inferioare a abdomenului.

Stresul

Stresul fizic și mental se poate număra printre posibilele cauze ale sângerărilor intermenstruale. Perioadele tensionate și stresante afectează creierul și pot altera ciclul menstrual normal, cauzând scurgeri maronii la câteva zile după sau înainte de menstruația obișnuită.

Sarcini nediagnosticate

Some figure

Multe femei realizează că sunt gravide abia când își consultă medicul din cauza unor sângerări vaginale inexplicabile. În primele câteva săptămâni ale sarcinii, procesul de implantare a embrionului în uter poate produce scurgeri de sânge. Însă este esențial să consulți un medic deoarece aceste sângerări pot fi declanșate și de o sarcină extrauterină.

În ce situații sângerările intermenstruale semnalează o urgență?

Sângerările intermenstruale semnalează o urgență medicală dacă sunt la fel de abundente—sau chiar mai abundente—decât fluxurile menstruale obișnuite. De asemenea, trebuie să apelezi la medic dacă sângele scurs este roșu intens, maroniu sau negru. Ia măsuri și dacă ai alte simptome asociate, precum transpirație, amețeală, aritmie sau dureri abdominale.

Dacă sângerezi foarte mult, dar nu mai abundent decât în timpul unei menstruații obișnuite, sângerarea poate semnala prezența unui miom. În orice caz, sângerările intermenstruale abundente trebuie să fie investigate de medic. Specialistul poate determina dacă problema își are originea în colul uterin, uter sau vagin.

Ce semnificație au sângerările vaginale după menopauză?

Some figure

Menopauza reprezintă încetarea definitivă a menstruației la femei. Însă, după o perioadă în care sângerările vaginale regulate au fost absente, anumite femei ajunse la menopauză pot observa sângerări minore sau chiar abundente. Acestea sunt posibile semnale de avertizare.

După menopauză, sângerarea vaginală anormală poate semnala prezența unui fibrom sau a unui polip. Însă, în general, aceasta este un simptom al unei leziuni precanceroase sau al unui tip de cancer al sistemului reproducător feminin.

Te invităm să citești și: 

Secrețiile vaginale anormale: remedii naturiste

Ce investigații trebuie efectuate?

Una dintre cele mai comune metode de investigare a anomaliilor ginecologice este testul Papanicolau. Rezultatele acestui test sunt utile pentru a determina dacă sursa sângerării este uterul. În plus, prin intermediul lui, pot fi identificate posibile celule canceroase la nivelul colului uterin. O altă metodă de investigare utilă pentru a detecta anomaliile din uter și ovare este ecografia.

Dacă niciuna dintre cele două metode menționate nu reușesc să elucideze cauza sângerărilor intermenstruale, în ultimă instanță se poate recurge la o histeroscopie. Această metodă invazivă presupune inserarea unei camere minuscule în uter prin intermediul vaginului, cu scopul de a investiga problema în detaliu.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • American College of Obstetricians and Gynecologists. ACOG Committee Opinion No 557: Management of acute abnormal uterine bleeding in nonpregnant reproductive-aged women. Obstet Gynecol. 2013; 121 (4): 891-896. PMID: 23635706.
  • Bulun SE. Physiology and pathology of the female reproductive axis. In: Melmed S, Polonsky KS, Larsen PR, Kronenberg HM, eds. Williams Textbook of Endocrinology. 13th ed. Philadelphia, PA: Elsevier; 2016: chap 17.
  • Ryntz T, Lobo RA. Abnormal uterine bleeding. In: Lobo RA, Gershenson DM, Lentz GM, Valea FA, eds. Comprehensive Gynecology. 7th ed. Philadelphia, PA: Elsevier; 2017: chap 26.

 


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.