3 rețete delicioase cu ciuperci proaspete
Scris și verificat de nutriționistul Eliana Delgado Villanueva
Știi cum să gătești rețete delicioase cu ciuperci? Poate fi dificil să obții ce este mai bun din acest ingredient miraculos ce crește direct în pământ. Însă nu este atât de greu pe cât pare.
Când vine vorba de gătirea ciupercilor, timpul este esențial pentru a obține preparate suculente. De aceea, este foarte important să nu pierzi ciupercile din ochi atunci când le gătești (mai ales când le sotezi în tigaie).
Nu este niciodată prea târziu pentru a învăța tehnici noi de a găti rețete delicioase cu ciuperci. Nu uita, varietatea este cuvântul cheie pentru a obține preparate minunate.
În plus, ciupercile constituie o sursă importantă de minerale (seleniu, zinc, sodiu, potasiu, magneziu și fosfor) și se potrivesc în multe preparate, de la pizza și până la pastele cu sos bechamel. Ciupercile conțin, de asemenea, antioxidanți, luptă contra anemiei și, ca și cum nu ar fi destul, au un efect diuretic pronunțat.
Următoarele rețete delicioase cu ciuperci sunt foarte rapide și ușor de pregătit. Prepararea lor durează numai 20 de minute. Încearcă-le și tu!
Rețete delicioase cu ciuperci
1. Ciuperci coapte
Gătitul alimentelor în cuptor oferă anumite beneficii de care puțini oameni țin cont: această metodă păstrează intacți toți nutrienții alimentelor. Prin urmare, acest preparat cu ciuperci va avea un gust intens, uniform.
Cel mai interesant lucru cu privire la această delicioasă rețetă cu ciuperci este faptul că are în componența sa condimente și alte ingrediente ce scot în evidență aroma legumei. Prepararea rețetei nu îți va răpi mult timp. Așadar, treci la treabă!
Ingrediente
- 1 linguriță de sare (25 g)
- 15 ciuperci (115 g)
- 2 cești de pesmet (200g)
- 2 cești de brânză rasă (200 g)
- 1 lingură de pătrunjel tocat fin (25 g)
- 2 linguri de ulei de măsline (60 ml)
- 4 căței de usturoi tocați mărunt (35 g)
Preparare
- Vei avea nevoie de un bol pentru a amesteca toate ingredientele.
- Pune în el pesmetul, brânza rasă, usturoiul, pătrunjelul și uleiul și amestecă bine.
- Scoate cu grijă piciorușele ciupercilor, fără a rupe pălăriile. Umple pălăriile cu amestecul preparat la punctul anterior.
- Pune ciupercile într-o tavă pe hârtie de copt și coace-le în cuptor la 200º C timp de 15 minute.
- După scurgerea acestui interval, lasă-le să stea la temperatura camerei.
- Servește și bucură-te de aroma delicioasă!
Vezi și:
2. Ciuperci din Andaluzia
Aceasta rețetă își are originea în Sevilla, Spania. Dacă îți plac preparatele spaniole, gătește neapărat această rețetă. Este ușor de realizat, deoarece nu ai nevoie decât de câteva ingrediente ieftine. Urmează acești pași simpli pentru a găti delicioasa rețetă.
Ingrediente
- 1 ceapă (75 g)
- 1 linguriță de sare (25 g)
- 5 căni de ciuperci (500 g)
- 1/2 cană de migdale (50 g)
- 2 lingurițe de pătrunjel tocat fin (10 g)
- 1 lingură de ulei de măsline (30 g)
- 2 1/2 cești de vin alb (230 ml)
- 4 căței de usturoi tocați mărunt (40 g)
- 1 lingură de ardei roșu tocat (25 g)
Instrucțiuni
- Folosind un mojar cu pistil, pisează bine usturoiul, migdalele și pătrunjelul.
- Călește ceapa cu sare și un strop de ulei de măsline într-o tigaie, până devine aurie.
- Apoi, adaugă în aceeași tigaie ciupercile și călește-le timp de 2 minute. Chiar înainte ca acestea să fie gătite, adaugă ardeiul și călește-l puțin.
- Adaugă vin și lasă tigaia pe foc.
- Atunci când observi că vinul s-a evaporat, adaugă preparatul din mojar.
- Lasă totul pe foc timp de 10 minute.
- Servește preparatul cald și bucură-te de savoarea sa!
Îți recomandăm:
3. Ciuperci în vin alb
Continuăm lista de rețete delicioase cu ciuperci cu un preparat ușor de realizat, ce necesită puține ingrediente. Vinul alb va pune în evidență aroma inconfundabilă a ciupercilor.
Ingrediente
- 1 lingură de sare (25 g)
- 2 căni de ciuperci (200 g)
- 1 ceașcă de vin alb (110 ml)
- 2 căței de usturoi tocați mărunt
- 2 cești de smântână pentru gătit (220 ml)
Instrucțiuni
- Pune ingredientele într-o tigaie în următoarea ordine: mai întâi usturoiul, apoi ciupercile, iar la final vinul alb.
- Asigură-te că focul este mediu.
- Apoi, adaugă smântâna pentru gătit și amestecă bine.
- Lasă preparatul pe foc timp de 10 minute.
- Când este gata, gustă minunata rețetă de ciuperci în vin alb. Poftă buna!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Jeong, S. C., Jeong, Y. T., Yang, B. K., Islam, R., Koyyalamudi, S. R., Pang, G., … Song, C. H. (2010). White button mushroom (Agaricus bisporus) lowers blood glucose and cholesterol levels in diabetic and hypercholesterolemic rats. Nutrition Research, 30(1), 49–56. https://doi.org/10.1016/j.nutres.2009.12.003
- Dikeman, C. L., Bauer, L. L., Flickinger, E. A., & Fahey, G. C. (2005). Effects of stage of maturity and cooking on the chemical composition of select mushroom varieties. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 53(4), 1130–1138. https://doi.org/10.1021/jf048541l
- Cheung, P. C. K. (2009). Mushrooms as Functional Foods. Mushrooms as Functional Foods (pp. 1–259). John Wiley and Sons. https://doi.org/10.1002/9780470367285
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.