Logo image
Logo image

Cele mai bune 5 fructe pentru ficat și rinichi

4 minute
Cele mai bune 5 fructe pentru ficat și rinichi
Ultima actualizare: 05 octombrie, 2018

Vrei să afli cum poți să-ți menții ficatul și rinichii sănătoși? În primul rând, printr-un stil de viață pe măsură. O alimentație săracă în grăsimi și sare este una dintre condițiile esențiale. Descoperă de ce trebuie să incluzi în dieta ta fructe pentru ficat și rinichi!

Este necesar să faci mișcare, să renunți la fumat și să-ți controlezi emoțiile. Un ajutor de nădejde pentru sănătatea ficatului și a rinichilor îl oferă și natura, printr-o categorie de alimente indispensabile: fructele.

În articolul de astăzi îți arătăm care sunt cele mai bune fructe pentru ficat și rinichi. Citește în continuare!

1. Pepene roșu – unul dintre cele mai bune fructe pentru ficat și rinichiFructe pentru ficat pepene roșu și pere

Pepenele roșu… cine nu îl adoră? Este un fruct ușor, gustos, revigorant și care se îmbină armonios cu alte sucuri de fructe – poate fi adăugat și în meniul de prânz sau cină. Ai încercat vreodată să prepari o salată din spanac, brânză, nuci, pepene roșu și mentă? Este o delicatesă!

Dar să vedem de ce este bun pepenele roșu pentru sănătatea rinichilor și a ficatului:

  • Pepenele roșu este unul dintre cele mai bune fructe pentru curățarea rinichilor și stimularea funcționării corespunzătoare a ficatului, datorită proprietăților sale diuretice și abilității acestuia de detoxifiere a organismului.
  • Cel mai indicat este să consumi sucul de pepene, întrucât se absoarbe mai ușor în țesuturi și în sânge, ceea ce asigură o funcționare optimă a rinichilor.
  • Alege mereu pepeni proaspeți. Dacă sunt prea copți, aceștia pot cauza mai multe daune decât beneficii.

2. Merișoare

Some figure

La fel ca și în cazul pepenelui, cel mai bine este să consumi sucul natural de merișoare. Pe lângă faptul că este foarte delicios, sucul de merișoare ajută la funcționarea optimă a ficatului, a rinichilor și a vezicii urinare. Iată câteva dintre beneficiile uimitoare ale merișoarelor:

  • Merișoarele sunt un antioxidant natural și se numără printre cele mai bune fructe pentru ficat, ce pot fi folosite pentru o detoxifiere naturală.
  • Acestea ajută la eliminarea toxinelor, curăță organismul și sângele și te apără de acțiunea radicalilor liberi.
  • Una dintre cele mai cunoscute proprietăți ale merișoarelor este abilitatea acestora de a împiedica bacteriile să adere la pereții vezicii urinare. Acest lucru este benefic pentru întregul aparat gastrointestinal.

3. Lămâie

Some figure

Lămâia și zeama de lămâie reprezintă unele dintre cele mai bune medicamente naturale ce pot fi consumate zilnic. Am mai discutat despre beneficiile consumului de apă cu lămâie pe stomacul gol, dar trebuie să știi că acest amestec, consumat dimineața, reprezintă și o modalitate excelentă de a îngriji ficatul și rinichii.

  • Lămâia este un agent detoxifiant natural care ajută la tratarea ficatului gras, de exemplu.
  • Bogate în vitamine și minerale, lămâile ajută la optimizarea și întărirea funcțiilor ficatului și ale rinichilor.
  • Un alt beneficiu al acestui minunat fruct este faptul că ajută la descompunerea alimentelor ajunse în stomac. Astfel, te bucuri de o digestie mai bună.

Îți recomandăm și:

Fructe pentru persoanele cu ficat gras

4. Mere, cele mai îndrăgite fructe pentru ficat

Some figure

Mere verzi, mere roșii… nu contează pe care le alegi. Indiferent de sortiment, merele sunt toate la fel de bune pentru îngrijirea ficatului, a rinichilor și chiar a inimii. De ce să nu adaugi la micul dejun și câteva felii de măr? Merele sunt o alegere extraordinară pentru o dietă sănătoasă, dar nu uita să le mănânci cu tot cu coajă – aceasta este partea cea mai benefică a acestor fructe!

  • Merele controlează nivelul de colesterol și trigliceride din sânge, dar ajută și la funcționarea optimă a rinichilor și la detoxifierea ficatului.
  • Pentru beneficii maxime, consumă un măr bio pe zi; spală-l bine și mănâncă și coaja.

5. Struguri roșii

Some figure

Alege întotdeauna strugurii mai închiși la culoare. De ce? Aceștia conțin mai mulți antioxidanți și au mai multe proprietăți medicinale decât strugurii albi.

  • Strugurii roșii sunt un diuretic puternic care curăță rinichii și ajută ficatul să funcționeze mai bine.
  • După cum știi deja, aceste fructe sunt bogate în antioxidanți, vitamine și minerale și stimulează eliminarea toxinelor și a deșeurilor dăunătoare organismului.
  • Strugurii roșii au un conținut ridicat de apă, aproximativ 80%. Astfel, aceștia sunt ideali pentru consumul zilnic și, la fel ca și merele, trebuie mâncați cu tot cu coajă, întrucât aceasta oferă multiple beneficii sănătății.
  • Există numeroase modalități de a consuma struguri: la micul dejun, în bolul cu fulgi de ovăz și iaurt simplu sau ca ingredient într-o salată delicioasă cu spanac, nuci, brânză și puțin pepene roșu.
  • Poate te întrebi acum dacă și un pahar de vin roșu pe zi poate fi la fel de benefic pentru ficat și rinichi. Ei bine, răspunsul este da! Vinul roșu conține resveratrol, un antioxidant puternic ce se găsește în struguri și care, conform studiilor de specialitate, este extrem de eficient în tratarea ficatului gras. Nu uita că trebuie să te limitezi la a consuma un singur pahar pe zi… Secretul stă în moderație!

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ministerio de Salud Pública del Ecuador. (2015). Salud renal. Ministerio de Salud Púbica Del Ecuador.
  • Ministerio de Salud Pública del Ecuador. (2015). Programa Nacional de Salud renal. Ministerio de Salud Púbica Del Ecuador. https://doi.org/10.1182/blood-2006-11-060707
  • Imss. (2009). Diagnóstico y Tratamiento de la Insuficiencia Hepática. Guía de Práctica Clínica. https://doi.org/IMSS-038-08
  • Perez, L. (2011). El hígado. Journal of Pediatric Gastroenterology and Nutrition.
  • Baur, J. A., & Sinclair, D. A. (2006). Therapeutic potential of resveratrol: The in vivo evidence. Nature Reviews Drug Discovery. https://doi.org/10.1038/nrd2060

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.