Logo image
Logo image

6 întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate

4 minute
Apa oxigenată este o substanță cu proprietăți nebănuite și are o mulțime de întrebuințări. Din acest motiv, nu trebuie să-ți lipsească din casă.
6 întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate
Ultima actualizare: 22 iunie, 2019

Peroxidul de oxigen, cunoscut sub denumirea de apă oxigenată are funcții multiple datorită conținutului său. Îți prezentăm în cele ce urmează 6 întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate. Proprietățile sale sunt utile mai ales pentru efectuarea unor sarcini casnice zilnice sau pentru îngrijirea personală. Totodată, este important să reții că aceasta trebuie utilizată în cantități moderate, fiindcă folosirea excesivă îți poate afecta sănătatea.

Îți dezvăluim câteva întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate, fie pentru sarcini zilnice, fie pentru îngrijirea personală.

Întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate

1. Dezinfectarea rănilorDezinfectarea rănilor pe lista de întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate

Apa oxigenată este recunoscută pentru proprietățile sale antiseptice și dezinfectante. Din acest motiv, este ideală pentru a dezinfecta o rană și a grăbi vindecarea acesteia.

Este foarte ușor să o aplici: ia o bucată de vată, înmoaie în apa oxigenată și aplică pe rană. Ai grijă ca apa oxigenată să nu aibă o concentrație mai mare de 5% pentru a nu arde pielea.

2. Dezinfectarea periuței de dinți

Some figure

Periuța de dinți trebuie schimbată cel puțin o dată la trei luni și trebuie dezinfectată cel puțin o dată pe săptămână cu apă oxigenată. Astfel, poți evita ca germenii să se depună pe ea și să ajungă în organism. Germenii pot să transmită boli infecțioase.

Parcurge următorii pași pentru a-ți menține periuța de dinți curată și fără microbi.

Ingrediente

  • Un vas
  • 40 ml de apă oxigenată

Instrucțiuni

  • Toarnă apa oxigenată în vas.
  • Scufundă periuța de dinți în apa oxigenată și las-o să acționeze peste noapte.
  • Dimineața, scoate periuța și spal-o cu multă apă rece.

3. Îndepărtarea petelor

Some figure

Peroxidul de hidrogen este un înălbitor natural și îndepărtează petele de pe haine în mod eficient. Este o substanță puternică și împotriva petelor dificile, precum petele de sânge, vin sau cerneală de pe hainele albe. Eliminarea petelor se află pe lista de întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate și reprezintă alternativa excelentă la înălbitorii din comerț.

Iată câțiva pași simpli pentru eliminarea petelor: toarnă puțină apă oxigenată pe pată și las-o să acționeze câteva minute, apoi spală articolul vestimantar așa cum o faci de obicei.

De asemenea, poți folosi produsul pentru a îndepărta petele de pe lemn, marmură, faianță sau gresie. Îl poți utiliza și pentru a lustrui ustensilele din bucătărie.

Citește mai mult:

12 moduri de a folosi apa oxigenată

4. Tratarea ciupercii unghieiÎntrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate care tratează ciuperca unghiei

Ciuperca unghiei este o afecțiune foarte comună și există o mulțime de modalități prin care aceasta se transmite. Îngălbenirea unghiilor este semnul apariției ciupercii. Dacă observi acest lucru, urmează acești pași:

Ingrediente

  • 45 ml de apă oxigenată 3%
  • 180 ml de oțet
  • Un vas adânc

Instrucțiuni

  • Toarnă apa oxigenată și oțetul în recipient și amestecă.
  • Pune mâinile sau picioarele în lichid.
  • Lasă apa oxigenată să acționeze cel puțin o jumătate de oră.
  • Repetă zilnic acești pași, până când ciuperca dispare.

Acest tratament este eficient, însă ai grijă să îl aplici zilnic și să lași zona afectată în apa oxigenată cel puțin 30 de minute.

5. Deodorant natural pentru picioare

Some figure
Grație proprietăților sale dezinfectante, apa oxigenată este produsul ideal pentru oprirea transpirației și eliminarea mirosului neplăcut al picioarelor.

Dacă ai nevoie de o soluție pentru transpirația excesivă, odată cu lista de întrebuințări surprinzătoare ale apei oxigenate, îți punem la dispoziție un remediu eficient și simplu de preparat împotriva hiperhidrozei.

Ingrediente

  • O cană de apă oxigenată 3%
  • 1 l de apă călduță
  • Un vas adânc

Instrucțiuni

  • Amestecă într-un vas apa călduță cu apa oxigenată.
  • Ține picioarele în amestec timp de 20 de minute.
  • Usucă-ți bine picioarele.

6. Îndepărtarea petelor maronii de pe față

Some figure

Apa oxigenată este excelentă pentru îndepărtarea petelor de pe haine. Produsul funcționează în mod asemănător și în cazul petelor maronii de pe față.

Apa oxigenată te ajută să elimini petele de pe axile, petele cauzate de fumul de țigară pe mâini, dar și petele maronii neplăcute de pe față. Înainte de a aplica apa oxigenată pe piele, efectuează un test pentru alergii sau iritații.

În acest caz, îți recomandăm să folosești apă oxigenată cu o concentrație de 6%, care nu este foarte puternică.

Îți recomandăm:

Tratamente de înfrumusețare cu apă oxigenată

Instrucțiuni

  • Spală cu săpun zona în care ai pete maronii.
  • Usucă-te bine și, cu ajutorul unei bucăți de vată, aplică apa oxigenată pe piele.
  • Las-o să acționeze timp de 30 de minute.
  • Clătește-te bine cu apă călduță.
  • Repetă zilnic acești pași până reușești să îndepărtezi petele.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Halliwell, B., Clement, M. V., & Long, L. H. (2000). Hydrogen peroxide in the human body. FEBS Letters. https://doi.org/10.1016/S0014-5793(00)02197-9
  • Wilkins, R. G., & Unverdorben, M. (2013). Wound cleaning and wound healing: A concise review. Advances in Skin and Wound Care. https://doi.org/10.1097/01.ASW.0000428861.26671.41
  • Muizzuddin, N., Schnittger, S., Maher, W., Maes, D. H., & Mammone, T. (2013). Enzymatically generated hydrogen peroxide reduces the number of acne lesions in acne vulgaris. Journal of Cosmetic Science.
  • Tredwin, C. J., Naik, S., Lewis, N. J., & Scully Cbe, C. (2006). Hydrogen peroxide tooth-whitening (bleaching) products: Review of adverse effects and safety issues. British Dental Journal. https://doi.org/10.1038/sj.bdj.4813423
  • Baldry, M. G. C. (1983). The bactericidal, fungicidal and sporicidal properties of hydrogen peroxide and peracetic acid. Journal of Applied Bacteriology. https://doi.org/10.1111/j.1365-2672.1983.tb02637.x

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.