6 tratamente interne pentru acnee
Coșurile și punctele negre apar în timpul adolescenței ca urmare a schimbărilor hormonale, însă pot reprezenta o problemă și la maturitate. Având în vedere că pielea reflectă starea noastră de sănătate, este indicat să folosim tratamente interne pentru acnee.
În acest articol, îți prezentăm cele mai eficiente remedii antiacneice pentru uz intern.
Acneea la adulți
Episoadele ocazionale de acnee afectează milioane de oameni din întreaga lume, indiferent de vârstă. Aceste erupții cronice pot fi mai mult sau mai puțin grave, unele dintre ele fiind chiar dureroase și, mai presus de toate, inestetice. Aceste mici excrescențe roșii cu capetele galbene apărute pe față, spate sau brațe nu sunt deloc „plăcute”.
Este important să tratezi acneea cât mai curând, ca să nu rămâi cu semne sau cicatrici. Deși există multe tratamente externe pentru acnee (atât naturale, cât și chimice), pentru a preveni alte erupții, este necesar să te îngrijești mai bine din interior.
În majoritatea cazurilor, la adulți, acneea apare ca urmare a unei activități hormonale intense (de exemplu, în timpul sarcinii sau al menstruației), dar poate fi cauzată și de o producție excesivă de sebum. Dacă la acestea se adaugă și stresul, lipsa exercițiilor fizice și o alimentație nesănătoasă, se înțelege de ce unele persoane au coșuri și puncte negre chiar dacă au trecut de pubertate.
Încearcă și:
Tratamente interne pentru acnee
O hidratare corespunzătoare (doi litri de apă pe zi și sucuri și infuzii naturale la masă), sportul și consumul de fructe și legume crude sunt esențiale.
Poți îmbunătăți situația și dacă apelezi la anumite ingrediente naturale.
1. Dressing cu usturoi și ulei de măsline
În loc să folosești dressinguri din comerț pline de grăsimi și sare, îți recomandăm să îți asezonezi salatele cu un amestec delicios de usturoi și ulei de măsline. Pe lângă faptul că oferă un gust minunat alimentelor, acest dressing îmbunătățește aspectul pielii din interior.
Poți găti acest preparat înainte de a-l folosi și îl poți păstra în frigider până la 3 săptămâni.
Ingrediente
- 4 căței de usturoi
- 4 linguri de ulei de măsline (64 g)
Mod de preparare
- Curăță cățeii de usturoi și taie-i în jumătate.
- Pune-i într-un borcan de sticlă care se închide etanș.
- Adaugă uleiul de măsline, astfel încât să acopere în întregime usturoiul (este posibil să ai nevoie de mai mult de 4 linguri).
- Închide bine capacul și lasă amestecul la marinat timp de 48 de ore, după care îl poți folosi pentru a condimenta mâncarea.
2. Ceai verde
Această băutură are multiple beneficii pentru sănătate și este unul dintre cele mai bune tratamente interne pentru acnee. Datorită conținutului bogat de antioxidanți, ceaiul verde reduce inflamațiile caracteristice acneei, curăță organismul de toxine și reglează nivelul de androgeni (hormoni care duc la apariția petelor pe piele când ajung la un nivel ridicat).
- Bea până la trei căni de ceai verde pe zi, fie la pliculeț, fie sub formă de frunze uscate vândute în magazinele naturiste.
3. Ceai de brusture
Această plantă are proprietăți detoxifiante și diuretice, fiind unul dintre cele mai eficiente tratamente interne pentru acnee. Ceaiul de brusture oferă nenumărate beneficii, mai ales persoanelor care au pete, puncte negre sau alte impurități pe piele.
Ingrediente
- 1 cană de apă (250 ml)
- 1 linguriță de rădăcină de brusture (5 g)
Mod de preparare
- Pune apa la încălzit. Când dă în clocot, adaugă rădăcina de brusture.
- Las-o să fiarbă 10 minute, apoi ia vasul de pe foc.
- Lasă amestecul să stea deoparte timp de 10 minute, apoi strecoară ceaiul și bea-l.
- Poți servi această băutură o dată pe zi, după prânz sau cină (ajută și digestia).
4. Ceai de fenicul cu zeamă de lămâie
Această combinație reprezintă unul dintre cele mai eficiente tratamente interne pentru acnee, întrucât feniculul are proprietăți detoxifiante. Poți mesteca semințele acestuia, le poți adăuga în mâncare sau poți prepara un ceai delicios.
Ingrediente
- 1 cană de apă (250 ml)
- 1 lingură de semințe de fenicul (10 g)
- Zeama unei lămâi
Mod de preparare
- Încălzește apa într-o cratiță.
- Când dă în clocot, adaugă semințele de fenicul și lasă-le să fiarbă 10 minute.
- Ia vasul de pe foc și lasă-l să stea deoparte 10 minute.
- Strecoară ceaiul și adaugă zeama de lămâie.
- Bea-l cât poți de cald, înainte de culcare.
Citește și:
5. Ceai de rozmarin
Fără îndoială, rozmarinul este una dintre cele mai recomandate plante pentru persoanele care suferă de acnee, deoarece are proprietăți antibacteriene și antiinflamatoare puternice.
Se poate face o infuzie atât din frunze, cât și din flori de rozmarin.
Ingrediente
- 1 lingură de rozmarin uscat (10 g)
- 1 cană de apă (250 ml)
Mod de preparare
- Pune apa și rozmarinul într-o cratiță la fiert.
- După ce dă în clocot, lasă amestecul să fiarbă 10 minute.
- Ia vasul de pe foc și lasă-l să stea deoparte încă 10 minute.
- Strecoară ceaiul și bea-l (poți să îl îndulcești cu o lingură de miere).
- Este recomandat să consumi până la trei căni pe zi (dimineața, la prânz și seara).
6. Infuzie de panseluță
Această plantă are proprietăți benefice în cazul persoanelor cu tenul gras care au și acnee. Panseluța are efecte detoxifiante și stimulatoare asupra ficatului, ajutând organismul să elimine impuritățile și să reducă secreția glandelor sebacee.
Ingrediente
- 1 lingură de flori de panseluță (10 g)
- 1 cană de apă (250 ml)
Mod de preparare
- Fierbe apa și florile timp de 10 minute.
- Ia amestecul de pe foc și lasă-l să stea deoparte încă 10 minute.
- Strecoară ceaiul și bea-l (dacă dorești, îndulcește-l cu miere de albine).
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Feldman, S., Careccia, R. E., Barham, K. L., & Hancox, J. (2004). Diagnosis and Treatment of Acne. American Family Physician. https://doi.org/10.1080/00325481.1955.11711801
- Fox, L., Csongradi, C., Aucamp, M., Du Plessis, J., & Gerber, M. (2016). Treatment modalities for acne. Molecules. https://doi.org/10.3390/molecules21081063
- Strauss, J. S., Krowchuk, D. P., Leyden, J. J., Lucky, A. W., Shalita, A. R., Siegfried, E. C., … Bhushan, R. (2007). Guidelines of care for acne vulgaris management. Journal of the American Academy of Dermatology. https://doi.org/10.1016/j.jaad.2006.08.048
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.