9 alimente care pot să prevină tromboza și atacul cerebral
Pentru a preveni tromboza și atacul cerebral, este necesar să adopți un stil de viață sănătos, lucru care implică și o dietă corespunzătoare.Tromboza și atacul cerebral sunt afecțiuni care constau în astuparea vaselor sanguine, lucru care poate fi fatal. Tromboza se manifestă la nivelul venelor și al arterelor, în timp ce atacul cerebral se referă la migrarea cheagului de sânge prin tot sistemul circulator. Acesta este un risc la care sunt supuse mult persoane, dar mai ales cele care suferă de varice.
Ce poți face pentru a te feri de aceste probleme grave? Desigur, nu le poți preveni 100%, însă poți reduce posibilitatea de a suferi de ele prin adoptarea unui stil de viață sănătos.
A-ți schimba obiceiurile zilnice reprezintă o măsură utilă și la îndemână. Dacă ai o predispoziție genetică la tromboză, trebuie să începi să ai grijă de tine, să acorzi o importanță deosebită alimentației și să fii o persoană cât mai activă.
În articolul de astăzi vrem să îți prezentăm mai multe informații cu privire la acest subiect și să îți sugerăm câteva alimente minunate care pot preveni tromboza și atacul cerebral.
Citește mai mult:
Semnele unui atac de cord – manifestări diferite la femei și bărbați
Care sunt cauzele trombozei și ale emboliei?
Nu există o singură cauză a acestor afecțiuni. Tromboza și atacul cerebral au la bază o multitudine de factori care țin, în general, de stilul de viață, de moștenirea genetică și de alte boli asociate.
- Un nivel ridicat al colesterolului și al trigliceridelor.
- Statul pe scaun pe perioade lungi de timp.
- Administrarea de anticoncepționale sau estrogen (mai ales în cazul femeilor care fumează).
- O intervenție chirurgicală recentă.
- Sarcina.
- Obezitatea.
- Problemele cardiace sau renale.
- Predispoziția genetică.
După cum poți vedea, mulți dintre acești factori nu pot fi evitați. Asta nu înseamnă că, dacă ești însărcinată sau ai colesterolul mărit, în corpul tău se va forma cu certitudine un cheag de sânge. Există un risc, dar nu este o situație de tipul cauză-efect.
Să vedem în ce constă diferența dintre tromboză și embolie:
- Tromboza: acumularea de sânge într-o venă sau arteră din cauza formării unui cheag, a modificării unui vas sanguin sau a rupturii unui perete arterial.
- Embolie: cauza acesteia poate fi tromboza sau acumularea de grăsime, de lichid amniotic sau chiar de bule de dioxid de carbon (în cazul celor care practică scufundări de orice fel).
- Embolia reprezintă obturarea unei artere în orice parte a corpului, cum ar fi plămânii.
Ce alimente te ajută să previi tromboza și atacul cerebral?
1. Lămâie
Ți-am vorbit în repetate rânduri despre beneficiile lămâii. Acest fruct întărește sistemul imunitar, elimină toxinele și combate efectele radicalilor liberi.
- Știai că lămâia ajută și la îmbunătățirea circulației, dar și la mărirea producției de globule roșii?
Consumă zilnic apă cu zeamă de lămâie sau adaugă sucul în dressingul pentru salate.
2. Ulei de măsline
- Uleiul de măsline extravirgin este bogat în acizi grași omega-6 care scad nivelul de colesterol rău (LDL) din sânge.
- Acest aliment menține flexibilitatea arterelor și previne acumularea de plăci care îngreunează circulația sanguină și măresc riscul de tromboză.
3. Avocado
- Dacă este consumat cu moderație, avocado nu îngrașă, putând fi chiar mai sănătos decât uleiul de măsline.
- Încearcă să adaugi o jumătate de avocado în meniul de la micul dejun de trei ori pe săptămână. Organismul tău îți va fi recunoscător.
4. Un cățel de usturoi pe zi
- Mănâncă un cățel de usturoi măcar o dată pe zi.
- Usturoiul este bogat în alicină, o enzimă care protejează sănătatea inimii, întărește sistemul imunitar și are un efect anticoagulant care stimulează circulația sanguină.
5. Anghinare
- Adaugă în meniul de la masa de seară o anghinare fiartă cu puțin oțet, ulei de măsline și zeamă de lămâie. Este o alegere extrem de sănătoasă!
Această legumă este printre cele mai bune alimente care previn tromboza și atacul cerebral.
6. Țelină
Țelina este bogată în antioxidanți, vitamine și fitoelemente care reglează tensiunea arterială.
- Această legumă ajută și la reducerea nivelului de cortizol din sânge, acesta fiind un hormon al stresului care poate avea un impact negativ asupra sănătății sistemului cardiovascular.
- Consumul regulat de țelină, fie în stare crudă sau în sucuri, curăță arterele și elimină plăcile.
Te-ar putea interesa și:
7. Suc de merișoare
- Acest fruct reprezintă unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru îmbunătățirea circulației.
- Merișoarele au un efect anticoagulant, prevenind tromboza și embolia.
Bea suc de merișoare sau cumpără fructele uscate sau congelate, dacă nu mai este sezonul lor.
8. Vin roșu
Un pahar de vin roșu pe zi reduce riscul de infarct miocardic și de atac cerebral.
- Această băutură obținută din struguri este bogată în antioxidanți, dar și în etanol, scăzând nivelul de colesterol rău.
- Vinul roșu întârzie formarea plăcilor ateromatoase din artere și îmbunătățește circulația.
Bea vin roșu cu moderație pentru a te bucura de toate beneficiile oferite.
9. Morcovi
- Tuturor ne plac morcovii. Sunt revigoranți, gustoși și merg cu orice. Pe lângă asta, ei previn tromboza și emboliile.
- Morcovii sunt o sursă excelentă de beta-caroten, o substanță care scade riscul de a suferi un infarct și reglează nivelul de colesterol.
Crezi că poți mări consumul acestor nouă alimente de acum înainte? Merită efortul. Este în joc chiar sănătatea ta.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Stanford Health Care. Causes of Thrombosis.
https://stanfordhealthcare.org/medical-conditions/cancer/thrombosis/thrombosis-causes.html">https://stanfordhealthcare.org/medical-conditions/cancer/thrombosis/thrombosis-causes.html
- Personal de Clínica Mayo. Trombosis venosa profunda (TVP)
https://www.mayoclinic.org/es-es/diseases-conditions/deep-vein-thrombosis/symptoms-causes/syc-20352557">https://www.mayoclinic.org/es-es/diseases-conditions/deep-vein-thrombosis/symptoms-causes/syc-20352557
- Deep vein thrombosis (Trombosis venosa profunda). Instituto Nacional del Corazón, los Pulmones y la Sangre (National Heart, Lung, and Blood Institute).
https://www.nhlbi.nih.gov/health-topics/venous-thromboembolism">https://www.nhlbi.nih.gov/health-topics/venous-thromboembolism
- Micallef M. Lexis L. Lewandowski P. licensee BioMed Central Ltd. 2007. Red wine consumption increases antioxidant status and decreases oxidative stress in the circulation of both young and old humans. Nutrition Journal.
https://nutritionj.biomedcentral.com/articles/10.1186/1475-2891-6-27">https://nutritionj.biomedcentral.com/articles/10.1186/1475-2891-6-27
- Lawenda B. IntegrativeOncology-Essentials. Reduce Your Risk Of Blood Clots Without A Prescription. (2013).
https://integrativeoncology-essentials.com/2013/03/reduce-your-risk-of-blood-clots-without-a-prescription/">https://integrativeoncology-essentials.com/2013/03/reduce-your-risk-of-blood-clots-without-a-prescription/
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.