Logo image
Logo image

9 fructe pentru hidratarea organismului

4 minute
Pe lângă faptul că hidratează organismul în mod natural, aceste fructe conțin și foarte multe vitamine și minerale benefice sănătății. 
9 fructe pentru hidratarea organismului
Ultima actualizare: 01 martie, 2022

Când vine vorba de îngrijirea personală, sănătatea pielii trebuie să fie o prioritate. În acest scop, cheltuiești probabil mulți bani pe creme și produse cosmetice din comerț. În realitate, cea mai bună soluție este consumarea de fructe pentru hidratarea organismului, iar aceasta nu este deloc costisitoare. 

Poți obține toată apa de care ai nevoie pentru a avea o piele fină și hidratată din fructele pe care le ai în frigider. Iată care sunt cele mai bune opțiuni.

1. Lămâia contribuie la hidratarea organismului

Lămâia este unul dintre cele mai hidratante fructe. Fiind bogată în calciu, vitamina C și magneziu, aceasta întărește sistemul imunitar. În plus, lămâia curăță sistemul digestiv și pe cel circulator. 

  • Datorită conținutului ridicat de vitamina C și antioxidanți, acest fruct citric ajută la întărirea și la revigorarea celulelor și a pielii.
  • Totodată, lămâia luptă împotriva radicalilor liberi, încetinind procesul de îmbătrânire a pielii. 

Pentru a valorifica beneficiile acestui fruct minunat, nu trebuie decât să bei un pahar de apă cu zeamă de lămâie.

2. Mere

Some figure

Merele sunt fructe foarte gustoase și versatile care pot fi adăugate într-o multitudine de rețete, printre care și salate și smoothie-uri.

Știai că merele ajută și la hidratarea pielii? Este adevărat! Aceste fructe sunt alegerea ideală pentru a obține pielea moale și fină la care visezi.

  • Bogate în acid malic și acid tartric, merele ajută la eliminarea celulelor moarte de la suprafața pielii. 
  • Întrucât conțin 80% apă, aceste fructe sunt foarte hidratante.

Citește și: Beneficiile merelor – 7 motive să le consumi regulat

3. Castraveți

Castravetele conține 97% apă, drept pentru care este cea mai bună opțiune pentru hidratarea organismului în mod natural.

  • Castravetele este bogat în vitamina E, fiind un aliment alcalin și hidratant care contribuie la menținerea frumuseții pielii.
  • Coaja de castravete este bogată în siliciu, un mineral care mărește rezistența pielii, a părului și a unghiilor.

Acum că știi cât sunt de sănătoși, încearcă să consumi mai mulți castraveți. Beneficiile oferite sunt uimitoare!

4. Cireșe

Some figure

Este de ajuns să le vezi culoarea roșie, intensă pentru a-ți da seama că gustoasele cireșe sunt bogate în nutrienți, vitamine și minerale.

  • Nutrienții din cireșe ameliorează durerea cauzată de inflamații, previn cancerul și încetinesc procesul de îmbătrânire.
  • Cireșele au și un conținut ridicat de beta-caroten, un compus chimic care se transformă în vitamina A atunci când ajunge în ficat. Vitamina A este foarte benefică deoarece ajută la menținerea sănătății mucoasei pielii.

Adaugă cireșe în smoothie-uri și îți vei hidrata organismul în mod natural.

5. Fructe de pădure

Toate fructele de pădure sunt bogate în antioxidanți, care luptă împotriva radicalilor liberi și previn o multitudine de boli.

  • Antioxidanții sunt benefici pentru ochi, glande și creier, întrucât ajută la îmbunătățirea memoriei.

De parcă nu ar fi de ajuns, fructele de pădure contribuie și la hidratarea organismului. Pentru a avea parte de toate aceste beneficii, trebuie să le consumi întregi și neprocesate. Adaugă-le în iaurt sau în terciul de ovăz de la micul dejun.

6. Papaya

Some figure

Papaya ajută la curățarea tractului digestiv. Acest fruct extraordinar conține o enzimă numită papaină care hrănește bacteriile sănătoase din intestine.

În plus, papaina ajută la hidratarea pielii. Această enzimă elimină impuritățile de la nivelul pielii și contribuie la absorbția apei.

Totodată, papaya are un conținut bogat de apă, contribuind la detoxificarea organismului și la ameliorarea problemelor digestive.

7. Pepene verde

Pepenele verde este cea mai bună alegere pentru detoxificarea și hidratarea organismului. Acest fruct zemos este bogat în vitamina C, vitamina A, potasiu și magneziu, ceea ce înseamnă că este și foarte hrănitor.

  • Un consum de numai două căni de pepene verde poate corecta până la 40% din daunele asupra pielii cauzate de deshidratare și de factorii de mediu.

Acum că știi cât este de benefic, adaugă acest fruct pe lista de cumpărături ori de câte ori ai ocazia.

Citește și: 3 beneficii uimitoare ale pepenelui verde

8. Grepfrut

Some figure

Îți place să începi ziua cu un pahar de suc? Ce-ar fi să apelezi la grepfrut? În acest fel, te asiguri că produsul obținut este 100% natural și că te ajută să te hidratezi.

  • Grepfrutul este bogat în antioxidanți, drept pentru care ajută la prevenirea îmbătrânirii premature a pielii. 
  • Întrucât este bogat în vitamina C, acest fruct stimulează producția de colagen, o proteină care menține pielea tânără și fermă.

Încearcă să adaugi grepfrutul în dietă în locul portocalelor pentru a te bucura de aceleași beneficii, dar cu un conținut mai mic de zahăr.

9. Nucă de cocos

Apa de cocos este o opțiune excelentă pentru hidratarea organismului. Acest lichid este bogat în minerale (fier, zinc, potasiu) și vitamine (A, acid, folic).

În plus, apa de cocos oferă un gust minunat smoothie-urilor și este foarte răcoritoare în zilele fierbinți de vară.

Sursa imaginii reprezentative: wikiHow.com

 


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • healthline, 9 Water-Rich Foods That Help You Stay Hydrated, Geraadpleegd 4 december 2018 van https://www.healthline.com/nutrition/19-hydrating-foods
  • mbglifestyle, Want Glowing Skin? Eat These 10 Hydrating Foods, Geraadpleegd 4 december 2018 van https://www.mindbodygreen.com/articles/best-foods-to-eat-for-hydrating-skin

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.