Adevărul dureros e că nu ești indispensabil
Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña
Unul dintre cele mai dureroase adevăruri este să descoperi că nu ești indispensabil.
Deși nu vrem să recunoaștem, cu toții dorim să ne simțim ca niște eroi. Ne place să știm că suntem importanți și valoroși pentru o anumită persoană și că aceasta nu ar putea trăi fără noi.
În ciuda acestei dorințe, realitatea ne arată în nenumărate rânduri că nu suntem indispensabili. Este normal să te simți unic, pentru că ești special. Cu toate acestea, trebuie să conștientizezi că există mulți oameni pe lumea asta și, chiar dacă este dureros să accepți, adevărul e că nu ești indispensabil.
Nu ești indispensabil
Poate nici nu conștientizezi cât de necesar poți să fii până nu ai un partener de viață. În cadrul familiei, fiecare își urmează propriul drum, iar prietenii, chiar și cei mai buni, ne pot părăsi sau dezamăgi.
Dar ce se întâmplă în relațiile mai personale? Ce se întâmplă în cazul acestei legături intime?
În relațiile romantice există și în ziua de azi un element care provoacă multă suferință: sentimentul de posesie. Credem că partenerul ne aparține, că trebuie să fie mereu cu noi, că ne vom petrece tot restul vieții alături de această persoană.
Poate din cauza dragostei în sine sau a orbirii cauzate de ea, uiți că nimeni nu îți aparține. Și nici tu nu aparții nimănui. Fiecare om este liber. Problema stă în modul în care percepem o relație.
Te-ar putea interesa și:
Gândește-te, de exemplu, la o perioadă în care o anumită persoană ți-a umplut viața, iar tu credeai că îi ești indispensabil. Atunci când relația s-a încheiat, probabil ai simțit că întreaga ta lume s-a prăbușit.
Dar s-a sfârșit cu adevărat lumea? Nu. Pământul a continuat să se învârtă, iar tu ai uitat tot în momentul în care ai cunoscut pe altcineva.
Iar acela este momentul în care ți-ai dat seama că persoana respectivă nu îți era indispensabilă și nici tu ei!
Trebuie să știi când a venit momentul să renunți
Faptul că te gândești că ești indispensabil unei persoane te împiedică să renunți la ea, deși a venit momentul să o faci.
Gândește-te la o mamă și la un tată care se gândesc că sunt indispensabili pentru copiii lor. Aceștia nu își dau seama când vine momentul în care trebuie să-i lase să zboare în drumul lor și ajung să le facă mai mult rău decât bine.
Același lucru se întâmplă în multe alte tipuri de relații. Uneori propria ta dorință de a te simți indispensabil unei persoane te transformă într-un om egoist și nu te lasă să vezi că a venit timpul de plecare. A venit momentul în care trebuie să renunți la ea.
Relațiile romantice creează cele mai neplăcute situații, de cele mai multe ori extrem de nocive. Trebuie să găsești o cale de scăpare. Nimeni nu este indispensabil, iar tu nu faci excepție de la regulă.
Te gândești că trebuie să existe mereu o persoană care să aibă nevoie de tine. Desigur, poți să oferi o mână de ajutor celui căruia îi este cu adevărat necesară.
Dar trebuie să înțelegi că oamenii intră în viața ta și tu în a lor, dar și tu și ei va trebui să și ieșiți la un moment dat.
Îți ești indispensabil ție însuți
Știi cui îi ești cu adevărat indispensabil? Cine are mereu nevoie de tine? Tu. Numai tu îți ești indispensabil ție însuți. Tu ești singura persoană care nu te va părăsi niciodată. Vei fi mereu acolo și vei rămâne întotdeauna cel mai bun prieten al tău.
Tocmai de aceea este atât de important să ai încredere în tine și să te iubești pe tine însuți. Trebuie să te accepți exact așa cum ești. Dacă înțelegi că nu ești indispensabil pentru cei din jur, te vei simți foarte bine! Te ai pe tine însuți și trebuie să te simți împlinit și fericit.
Te-ar putea interesa și:
Uneori este ușor să te simți mai important atunci când alți oameni te iubesc și au nevoie de tine. Dar nu iei în considerare faptul că tu însuți ai nevoie de tine.
Prima persoană care trebuie să aibă parte de iubirea ta ești tu. Prima persoană în care trebuie să ai încredere ești din nou tu!
De câte ori nu ți-ai dorit să fii indispensabil? Cum te-ai simțit atunci când ți-ai dat seama că nu ești?
Sperăm că aceste rânduri te-au ajutat să deschizi ochii și să-ți dai seama că trebuie să te iubești și să ai încredere în tine însuți. Ocupă-te mai întâi de cultivarea dragostei de sine și nu-ți baza propria fericire pe condiția de persoană indispensabilă pentru cei din jur.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Hyatt, C. S., Sleep, C. E., Lamkin, J., Maples-Keller, J. L., Sedikides, C., Campbell, W. K., & Miller, J. D. (2018). Narcissism and self-esteem: A nomological network analysis. PloS One, 13(8), e0201088. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0201088
- Kiviruusu, O., Berg, N., Huurre, T., Aro, H., Marttunen, M., & Haukkala, A. (2016). Interpersonal Conflicts and Development of Self-Esteem from Adolescence to Mid-Adulthood. A 26-Year Follow-Up. PloS One, 11(10), e0164942. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0164942
- Showers, C. J., Ditzfeld, C. P., & Zeigler-Hill, V. (2015). Self-Concept Structure and the Quality of Self-Knowledge. Journal of Personality, 83(5), 535–551. https://doi.org/10.1111/jopy.12130
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.