Logo image
Logo image

Albirea pielii din zona inghinală

5 minute
Datorită proprietăților sale exfoliante, mierea de albine îndepărtează celulele moarte ce se acumulează la nivelul pielii și care o fac să pară mai închisă la culoare.
Albirea pielii din zona inghinală
Ultima actualizare: 25 mai, 2022

Dacă atunci când probezi costumul de baie observi că pielea de pe partea interioară a coapselor este mai închisă la culoare decât restul tegumentului, este posibil să te panichezi. La fel se poate întâmpla și dacă te întorci din concediu și ești jenată de petele închise la culoare din zona inghinală. În aceste situații, ai nevoie de remedii naturale pentru albirea pielii din zona inghinală.

Nu te îngrijora! Încearcă tratamentele naturiste pe care ți le prezentăm în articolul de azi, iar albirea pielii din zona inghinală va fi foarte simplă!

De ce pielea din zona inghinală capătă o nuanță închisă?

Pielea din această zonă se închide la culoare din mai multe cauze, dar cea principală este faptul că aceasta este acoperită de lenjeria intimă sau de pantaloni.

Această problemă cosmetică poate complexa o femeie vara, atunci când se află la plajă sau în orice altă perioadă a anului, în timpul unui act intim. Pielea închisă la culoare poate fi cauzată de anumite metode de epilare sau de materialele hainelor purtate. 

Some figure

Dacă pielea din zona inghinală este singura pe care dorești să o albești, nu este nicio problemă.

Dacă axilele, gâtul, genunchii sau coatele tale sunt foarte închise la culoare, atunci este bine să consulți un medic pentru a-ți prescrie un tratament adecvat, deoarece în acest caz poate fi vorba despre o boală a pielii.

Rețete și tratamente naturiste pentru albirea pielii din zona inghinală

Atunci când observi că ai această problemă, vrei să o rezolvi imediat, motiv pentru care începi să aplici diverse creme, măști și produse exfoliante. Nu da fuga la magazin pentru a cheltui sume mari de bani pe produse costisitoare… cele mai bune remedii se află chiar în bucătăria și pe rafturile tale!

Iată care sunt acestea:

1. Mască cu lămâie și iaurt

Some figure

Lămâia este unul dintre cele mai eficiente ingrediente pentru a elimina petele de pe piele.

Un sfat valabil pentru orice rețetă pe bază de lămâie: nu aplica zeama de lămâie în timpul zilei, deoarece expunerea la soare va pigmenta și mai tare pielea! Este exact opusul a ceea ce îți dorești. Prin urmare, fii mereu atentă atunci când folosești un remediu pe bază de lămâie.

Să vedem acum cum se prepară masca aceasta cu lămâie și iaurt.

Ingrediente

  • Zeama unei lămâi
  • ½ cană de iaurt natural sau grecesc

Instrucțiuni

  • Amestecă cele două ingrediente într-un vas.
  • Spală și usucă bine partea interioară a coapselor.
  • Aplică această pastă și las-o să acționeze timp de 30 de minute.
  • După încheierea acestui interval, clătește pielea cu apă caldă.
  • Repetă tratamentul în fiecare seară, timp de cel puțin o săptămână.

Vei beneficia atât de efectul de albire al lămâii, cât și de proprietățile hidratante ale iaurtului.

Citește și:

Cele mai bune exfoliante pentru ten și corp

2. Pastă de lămâie, miere și ulei

Mierea de albine este un exfoliant minunat (trebuie să fie zaharisită, nu lichidă), iar uleiul face pielea mai fină. Beneficiile lămâii le-am menționat mai sus.

Ingrediente

  • 1 lingură de ulei (cel mai bun este cel de măsline)
  • 1 lingură de miere de albine
  • Zeama unei jumătăți de lămâie

Instrucțiuni

  • Stoarce zeama lămâii și amestec-o cu celelalte ingrediente.
  • Aplică pasta pe zona inghinală.
  • Las-o să acționeze timp de 20 de minute, apoi clătește cu apă caldă.

Repetă acest tratament de exfoliere și hidratare în fiecare seară, înainte de culcare.

3. Lămâie și brânză de vaci

Some figure

Acest amestec natural este minunat pentru albirea pielii din zona inghinală.

Ingrediente

  • 1 lingură de brânză de vaci
  • 5 picături de zeamă de lămâie

Instrucțiuni

  • Amestecă ingredientele, aplică remediul pe regiunile închise la culoare și lasă-l să se usuce (15-20 de minute).
  • Clătește cu apă caldă, apoi șterge-te cu un prosop, tamponând ușor.

Repetă tratamentul zilnic, timp de minim o săptămână.

4. Felii de lămâie

Some figure
  • Ia o lămâie și taie două felii. Restul fructului poți să-l păstrezi pentru alte întrebuințări.
  • Masează partea interioară a fiecărei coapse cu câte o felie.
  • Lasă zeama să acționeze timp de o jumătate de oră.
  • Clătește zona cu apă caldă și șterge-te cu o cârpă caldă.
  • Repetă tratamentul în fiecare zi.

5. Apă de orez

Apa de orez are numeroase beneficii pentru sănătatea și frumusețea pielii. Nu trebuie decât să fierbi niște orez în mod normal (fără sare sau ulei). După ce a fiert, strecoară-l, dar în loc să arunci apa, pune-o într-un vas.

Las-o să se răcească, apoi toarn-o într-o sticlă cu pulverizator. Pulverizează pe zonele afectate și lasă pielea să se usuce. Nu o clăti.

Ține apa rămasă în frigider, pentru a nu fi nevoită să fierbi zilnic orez pentru a aplica tratamentul.

6. Apă oxigenată

Some figure

Probabil că ai deja acest produs în trusa ta de prim ajutor. Printre altele, apa oxigenată este excelentă pentru albirea pielii din zona inghinală. 

Cum? Este foarte simplu. Nu trebuie decât să umezești o bucată de vată sau tifon cu apă oxigenată și să masezi regiunile închise la culoare. Lasă locul să se usuce și nu te clăti.

Citește și:

Cremă de albire a pielii de pe coate și genunchi

Trebuie să aplici acest tratament zilnic, timp de o săptămână, până observi rezultatele.

Unele femei folosesc apă oxigenată pentru a-și decolora părul (concentrație 20%). Va trebui să o diluezi cu apă, deoarece apa oxigenată este foarte puternică și poate cauza iritații ale pielii.

7. Pastă de chimen, lămâie și iaurt

Trebuie să adăugăm și chimenul pe lista noastră de agenți pentru albirea pielii din zona inghinală. Celelalte două ingrediente îți sunt deja cunoscute.

Ingrediente

  • ½ linguriță de chimen
  • Zeama a două lămâi
  • ½ cană de iaurt natural

Instrucțiuni

Amestecă ingredientele pentru a forma o cremă omogenă și aplic-o pe piele cu mișcări circulare. Las-o să acționeze timp de 15 minute.

Repetă tratamentul de două ori pe săptămână pentru a obține cele mai bune rezultate.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Soledispa Suárez D. J. Plan para elaboración y comercialización de una crema corporal aclaradora, que contenga dióxido de titanio y extracto de limón, para mujeres que presenten hiperpigmentación, en la cuidad de Guayaquil. Trabajo de Titulación. Universidad de Guayaquil. 2015.
  • Valdés-Rodríguez R, Torres Álvarez B, et al. La piel y el sistema endocrinológico. Gaceta Médica de México. 2012. 148: 162-8.
  • Vélez J. L, Montalvo M, et al. Fisiología, bioquímica y metabolismo del ácido láctico: revisión de la literatura. Metro Ciencia. 2017. 25 (2): 27-31.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.