Logo image
Logo image

Ce sunt chakrele și care este rolul lor?

4 minute
Chakrele sunt puncte energetice al căror echilibru ajută la dezvoltarea energiei vitale și la îmbunătățirea stării generale fizice și psihice. 
Ce sunt chakrele și care este rolul lor?
Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Te-ai întrebat vreodată ce sunt chakrele? Dacă da, înseamnă că te afli în rândul numeroaselor persoane interesate de terapiile oferite de medicina orientală. Acestea se concentrează asupra obținerii unui echilibru fizic, mental și energetic pentru a trata diverse probleme de sănătate.

De curiozitate sau din dorința de a găsi o soluție pentru afecțiunile pe care medicina tradițională nu le poate vindeca, mulți oameni optează în prezent pentru terapii alternative. Astfel, termeni precum „chakre” sau „energie” au devenit din ce în ce mai populari. Dar oare ce sunt chakrele? În articolul de astăzi îți oferim răspunsul la această întrebare.

Ce sunt chakrele?

Some figure

Termenul „chakra” provine din limba sanscrită și înseamnă „cerc” sau „disc”. Conform hiduismului, chakrele sunt 7 centre energetice localizate în diferite părți ale corpului uman. Acestea acționează ca niște „valve” care reglează transportul energiei în corp. Puterea și viteza fiecăreia dintre ele depinde de locul în care este poziționată.

În India, se consideră că aerul inhalat sau energia „prana” trece prin corp, încărcând toate punctele energetice. 

Chakrele primesc, acumulează și distribuie energia prana, optimizând funcțiile mai multor părți ale corpului. 

Ce sunt chakrele și ce rol îndeplinesc ele?

Chakrele sunt localizate de-a lungul coloanei vertebrale, până la vertex, cunoscut sub denumirea de avadhuti. Unii adepți ai budismului și ai hinduismului numără punctele de energie de jos în sus, poziționându-le în șase zone ale corpului. În schimb, alții susțin că există și o a șaptea chakra, prezentă în creștetul capului.

În cele ce urmează, îți prezentăm fiecare chakra și rolul pe care îl îndeplinește.

Muladhara sau chakra de bază

Some figure

Această chakra este localizată între anus și organele genitale și este legată de cortexul suprarenal.

  • Chakrei Muladhara îi este atribuită culoarea roșie, iar elementul său caracteristic este pământul.
  • Frica o blochează. Prin urmare, pentru a elibera această chakra, trebuie să renunți la temeri.

Svadhisthana sau chakra sacră

Some figure

Această chakra este localizată în osul sacru, fiind legată de glandele suprarenale.

  • Culoarea asociată este portocaliu, iar elementul primordial este apa.
  • Este blocată de sentimentul de vinovăție. Pentru a o elibera, trebuie să renunți la vină și să înveți să ierți.

Manipura sau chakra plexului solar

Some figure

Manipura este localizată în buric și prezintă o conexiune cu splina, ficatul și stomacul.

  • Este asociată cu culoarea galbenă și focul.
  • Este blocată de rușine.

Anahata sau chakra inimii

Some figure

Această chakra se găsește în zona inimii și este legată de timus.

  • Culoarea atribuită este verde, iar elementul caracteristic este aerul.
  • Anahata este blocată de durere și este legată de sentimentele din inima ta.

Vishuddha sau chakra gâtului

Some figure

Vishuddha se găsește în zona gâtului și este conectată la glanda tiroidă.

  • Culoarea corespondentă este albastru, iar elementul asociat este eterul.
  • Această chakra este legată de comunicare.

Ajna sau chakra celui de-al treilea ochi

Some figure

Această chakra se găsește între cei doi ochi și este legată de glanda hipofiză.

  • Culoarea atribuită este mov.
  • Este asociată cu intuiția și este blocată de amăgire.

Sahasrara sau chakra capului

Această chakra este localizată în creștetul capului și este legată, la rândul rău, de glanda hipofiză, centrul energiei cosmice.

  • Sahasrara este reprezentată de mov și indigo.
  • Este blocată de legăturile lumești.

De ce este important să îți menții chakrele curate?

Some figure

Chakrele sunt sunt conectate cu gândurile, sentimentele și obiceiurile tale. Când obții un echilibru la nivelul acestora, energia ta vitală se întărește și te bucuri de bunăstare la nivel fizic și mental. 

Dacă sentimentele sau stilul tău de viață nu sunt sănătoase, chakrele tale încep să se deterioreze și se produce un dezechilibru. Acesta se resimte în starea ta psihică, sănătatea organismului și relațiile cu cei din jur.

Când chakrele tale sunt „curate” (adică nu există niciun impediment în fluxul energiei tale), ai parte de multe beneficii, printre care:

  • Limpezime mentală;
  • Un somn de calitate;
  • Energie vitală constantă;
  • O stare de sănătate mai bună și longevitate;
  • Sensibilitate și intuiție;
  • O mai mare putere de concentrare;
  • O conexiune mai strânsă cu universul;
  • Eliberarea de teamă și resentimente.

Cum să îți cureți chakrele

Some figure

Acum că știi ce sunt chakrele și ce rol îndeplinesc ele, află că există diverse terapii prin care poți regla activitatea lor. Cele mai cunoscute sunt:

Persoanele care simt că nu sunt capabile să-și echilibreze chakrele pe cont propriu pot practica meditația zilnică sau pot frecventa anumite centre specializate.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Huang WL. (2021). Energy Alterations and Chakras’ Energy
    Deficiencies in Dementia Patients. J Neurol Sci Res. 2(1)-07
  • Krishnakumar PR. The sri chakra as a symbol of the human body. Anc Sci Life. 1993;12(3-4):316–319.
  • Ling HW (2020) Chakras and energy alterations in patients with oligospermia. Arch Urol Res 4(1): 010-016. DOI: 10.17352/aur.000009
  • McMurray, S. (2005). Chakra talk: Exploring human energy systems. Holistic Nursing Practice19(2), 94. https://doi.org/10.1097/00004650-200503000-00012
  • Ross CL. Energy Medicine: Current Status and Future Perspectives. Glob Adv Health Med. 2019;8:2164956119831221. Published 2019 Feb 27. doi:10.1177/2164956119831221
  • Tuan L. (2019). El gran libro de los chakras. Barcelona, España: Ed. De Vecchi.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.