Logo image
Logo image

Descoperă ce sunt varicele și cum se tratează

4 minute
Varicele pot apărea la orice vârstă. Ele sunt mai frecvente la femeile trecute de 40 de ani, dar și bărbații pot dezvolta varice.
Descoperă ce sunt varicele și cum se tratează
Carlos Fabián Avila

Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Ce sunt varicele? Numite și vene varicoase, acestea reprezintă vase de sânge cu o formă neregulată care se dilată. Varicele pot fi verzi, albastre sau mov. Uneori sunt înconjurate de mici capilare roșii, cunoscute sub denumirea de vene în pânză de păianjen.

Atât varicele, cât și venele în pânză de păianjen se pot forma oriunde pe corp. Însă aceste imperfecțiuni apar cel mai frecvent pe picioare sau în regiunea pelvisului.

Așadar, ce sunt varicele și cum le putem trata și preveni? În cele ce urmează îți oferim răspunsuri la toate aceste întrebări.

Simptomele varicelor

Some figure
  • Inflamații
  • Vene vizibile de culoare albastră, mov sau verzuie
  • Crampe la nivelul picioarelor
  • Durere în spatele genunchiului
  • Mâncărimi în jurul venelor
  • Oboseală
  • Ulcerații
  • Un ten maroniu

Ce sunt varicele și de ce apar?

Varicele se formează atunci când venele sănătoase se inflamează, inhibând fluxul sanguin normal.

De obicei, sângele circulă prin vene spre inimă. Specialiștii nu știu încă de ce apar varicele, dar există anumiți factori care cresc riscul de a le dezvolta:

  • Moștenirea genetică
  • Graviditatea
  • Obezitatea
  • Schimbările hormonale
  • Statul în picioare pentru mult timp
  • Hainele excesiv de strâmte

Diagnostic

Some figure

Dacă prezinți oricare dintre simptomele enumerate anterior, cel mai bine este să te supui unui control medical.

Citește și:

Roșiile ameliorează varicele

După examinare, medicul va efectua o ecografie pentru a verifica modul în care sângele tău circulă. Ecografia permite vizualizarea venelor superficiale și adânci.

Vestea bună este că, atât timp cât nu afectează viața de zi cu zi a pacientului, varicele nu necesită neapărat un tratament medical.

Fă-ți griji dacă:

  • Varicele te împiedică să mergi sau să stai în picioare pentru mult timp
  • Dezvolți ulcerații
  • Picioarele și gleznele tale se inflamează

Ulcerațiile pot fi problematice deoarece ar putea avea la bază staza, adică stadiul în care venele se inflamează și nu permit un drenaj adecvat. Drept consecință, pielea nu primește suficient oxigen și apar leziuni.

Alte complicații posibile ale varicelor sunt flebita (inflamarea venelor) și tromboza (formarea cheagurilor de sânge la nivelul venelor).

Tratamente pentru varice

Unul dintre cele mai frecvente tratamente pentru varice este nechirurgical și poartă numele de scleroterapie.

Scleroterapia constă în injectarea unei soluții saline, care provoacă colapsul venei vizate. Dacă sângele rămâne blocat într-o venă, aceasta nu mai funcționează corect. Scleroterapia face ca sângele reținut să „dispară”.

Dar ce se întâmplă cu acesta? Vena cea mai apropiată îl preia pentru a-l transporta către inimă. Astfel, circulația sanguină revine la normal.

Dar scleroterapia necesită mai multe sesiuni pentru a da randament. În medie, este nevoie de trei injecții pentru fiecare venă varicoasă.

Cum funcționează scleroterapia?

Până la 40 de vene pot fi tratate într-o singură sesiune. Apoi, pacientul are nevoie de 4-6 săptămâni de odihnă pentru ca venele respective să se vindece. În perioada de recuperare, acesta ar trebui să poarte șosete de susținere.

Alte vene pot fi tratate în perioada de odihnă, dar nu și cele injectate anterior.

Ce senzații produce?

Desigur, scleroterapia este inițial incomodă, senzația produsă fiind asemănătoare unor mici înțepături de ac. Unii pacienți experimentează efecte secundare ca:

  • Inflamații minore
  • Echimoze
  • Mâncărimi
  • Roșeață
  • Durere

Pentru a aceelera vindecarea, se recomandă exerciții fizice moderate. Vestea bună este că venele tratate vor dispărea în aproximativ 6 luni, iar reapariția lor este rară.

Trebuie însă să menționăm că scleroterapia nu poate preveni apariția varicelor noi. Ea doar le elimină pe cele deja prezente.

Există tratamente alternative?

Some figure

Pe lista de tratamente alternative pentru varice putem include:

  • Aplicarea unei lumini intense și pulsatile: Pacientul trebuie să se supună unui număr de 1-6 sesiuni.
  • Tratamentele cu laser: Pot elimina vasele de sânge mici de la nivelul feței și al picioarelor.
  • Ligatura venelor: O procedură chirurgicală ce constă în realizarea unei incizii pe piele, pentru a îndepărta sau lega venele vizate.
  • Ablația cu radiofrecvență: Se aplică energie de radiofrecvență prin intermediul unui cateter pentru a închide vena.

Nu uita să citești:

Câteva tratamente externe și interne pentru varice

Cum putem evita varicele?

Acum că ai aflat ce sunt varicele, este indicat să reții și ce poți să faci pentru a le preveni.

  • Nu petrece foarte mult timp la soare.
  • Ține-ți picioarele ridicate pentru câteva minute înainte de culcare.
  • Dacă ești nevoit să stai în picioare pentru perioade lungi de timp, fă o pauză o dată la fiecare două ore pentru a te întinde.
  • Poartă ciorapi compresivi.
  • Urmează o dietă echilibrată.
  • Nu consuma băuturi alcoolice și nu fuma.
  • Ai grijă când ai de-a face cu schimbări bruște de temperatură.
  • Fă mișcare pentru jumătate de oră, de cel puțin trei ori pe săptămână.
  • Evită șosetele de nailon și corsetele.
  • Nu sta jos cu picioarele încrucișate.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Briones, A., Nauffal, D., and Villa, P. (2001). Características clínicas y prevalencia de los estados de hipercoagulabilidad en pacientes con enfermedad tromboembólica venosa. Medicina Clínica 116, 201–205.
  • San Norberto García, E.M., Brizuela Sanz, J.A., Díaz, B.M., and Puerta, C.V. (2013). Patología venosa y linfática. Medicine – Programa de Formación Médica Continuada Acreditado 11, 2691–2699.
  • García-Madrid, C., Pastor Manrique, J. Ó., Gómez Blasco, F., & Sala Planell, E. (2011, August). Nuevos avances el el tratamiento de las varices: Radiofrecuencia endovenosa VNUS Closure ®. Cirugia Espanola. https://doi.org/10.1016/j.ciresp.2011.04.010

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.