Cum să obții un săpun preparat acasă cu aloe vera
Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez
Multe persoane se plâng că săpunurile din comerț le usucă sau irită pielea. Pentru a evita această problemă și a-ți menține pielea hidratată și lipsită de impurități, o idee bună este să folosești un săpun preparat acasă cu aloe vera și ulei de măsline.
În articolul de azi îți vom prezenta cum poți să utilizezi aloe vera pentru a obține un săpun preparat acasă hidratant, ideal pentru îngrijirea feței, a mâinilor și a corpului.
Care sunt beneficiile oferite de aloe vera?
Aloe vera este o plantă ale cărei frunze conțin o pulpă gelatinoasă ce oferă numeroase beneficii pentru sănătate, indiferent dacă o consumăm sau o aplicăm pe piele.
Grație proprietăților relaxante, antioxidante, antiinflamatorii și regenerante ale gelului de aloe, diverse produse cosmetice includ acest produs al plantei ca ingredient. Aloe vera este utilizată chiar și în fabricarea gelurilor de duș și a șampoanelor.
Aloe vera are abilitatea de a menține umiditatea naturală a pielii, prevenind însă acumularea în exces a uleiului produs de aceasta. Din acest motiv,gelul acestei plante este ideal pentru cei care au pielea mixtă și uleioasă sau suferă de acnee.
Mulți dintre noi avem deja o plantă de aloe în grădina sau curtea noastră. Aloe vera este ușor de crescut și o putem utiliza pentru a trata rapid arsuri, leziuni și nu numai.
Te-ar putea interesa și:
Avantajele utilizării unui săpun preparat acasă cu aloe vera
Din ce în ce mai multe persoane au început să-și prepare propriile produse cosmetice sau de igienă intimă deoarece așa pot să aleagă și să personalizeze compoziția acestora. Mai mult, produsele naturale preparate acasă ne permit să descoperim ce ingrediente sunt compatibile cu pielea noastră.
De asemenea, produsele cosmetice naturale ne oferă ocazia să evităm ingredientele nocive (parfumuri sintetice, sulfați, parabeni, etc.) din compoziția celor din comerț, ce pot afecta negativ sănătatea pielii.
Următorul săpun de casă cu aloe vera poate fi utilizat de către oricine, indiferent de tipul de piele, așadar este potrivit pentru întreaga familie. Poți modifica rețeta adăugând diverse uleiuri esențiale, astfel încât să descoperi compoziția ideală pentru tine.
Care sunt ingredientele necesare pentru a prepara acest săpun de casă?
- 1 cană (220 g) de ulei de măsline sau ulei de nucă de cocos
- 3 linguri (30 g) de hidroxid de sodiu
- 6 ½ linguri (65 ml) de apă distilată
- 3 linguri (45 g) de gel de aloe vera (proaspăt sau îmbuteliat)
- 15 picături de un ulei esențial (ingredient opțional)
Te-ar putea interesa și:
Ce ustensile îți trebuie pentru a prepara următorul săpun de casă?
- O formă pentru turnat săpun sau baza unei sticle de plastic
- Ochelari de protecție pentru a putea utiliza hidroxidul de sodiu
- Un mixer manual
- O cratiță
- Un recipient de sticlă
- O lingură de lemn
Cum se obține acest săpun preparat acasă cu aloe vera?
- Pune-ți ochelarii de protecție și așează recipientul de sticlă în chiuvetă.
- Mai întâi, introdu hidroxidul de sodiu și apa distilată în recipient.
- Ai grijă să nu te stropești cu acest amestec.
- Amestecul va emite vapori, așa că lasă-l să se răcească.
- Nu uita să utilizezi un ventilator sau să aerisești încăperea în care te afli.
- Încălzește oala la foc mic și pune în aceasta uleiul de măsline sau cel de nucă de cocos. Atunci când uleiul atinge temperatura de 40 °C (115 °F), ia oala de pe foc și toarnă conținutul acesteia în recipientul de sticlă. Utilizează mixerul manual pentru a amesteca totul.
- Începe să amesteci ușor, pentru a evita să te stropești. Amestecă pasta până capătă consistența unui gel.
- Fără a o lăsa să se răcească, adaugă gelul de aloe vera și un ulei esențial, apoi amestecă bine.
- Toarnă amestecul final în forma pentru săpun și acoperă cu un prosop pentru a păstra căldura.
- Lasă amestecul să se răcească timp de 12-24 de ore.
- De îndată ce s-a răcit, scoate săpunul obținut din formă.
- Depozitează săpunul într-un spațiu răcoros și uscat pentru ca acesta să se întărească. În general, acest proces durează între o lună și două luni și jumătate.
Măsuri de precauție
- Folosește hidroxidul de sodiu cu mare grijă și nu lăsa copiii sau animalele de companie să se apropie de spațiul în care prepari săpunul.
- Utilizează întotdeauna protecție pentru ochi și mâini deoarece hidroxidul de sodiu este foarte coroziv.
- Dacă substanța intră în contact cu pielea ta, aplică imediat oțet.
Săpun preparat acasă cu glicerină și aloe vera
O variantă mult mai ușoară de a profita de beneficiile oferite de aloe vera este să-ți achiziționezi un săpun cu glicerină, să-l încălzești până se topește la bain-marie și apoi să-l amesteci cu gel de aloe vera. Toarnă pasta obținută în forma pentru săpun și în curând vei avea propriul săpun de casă cu glicerină și aloe vera.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
-
Surjushe, A., Vasani, R., & Saple, D. (2008). Aloe vera: A short review. Indian Journal of Dermatology. https://doi.org/10.4103/0019-5154.44785.</p>
-
Reynolds, T., & Dweck, A. C. (1999). Aloe vera leaf gel: A review update. Journal of Ethnopharmacology. https://doi.org/10.1016/S0378-8741(99)00085-9.
-
Sciences, L. (2007). Aloe vera. Reactions Weekly. https://doi.org/10.2165/00128415-200711480-00025.</p>
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.