Descoperă 10 trucuri pentru a preveni varicele
Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila
Ai nevoie de câteva trucuri pentru a preveni varicele? Varicele sunt considerate a fi una dintre principalele probleme de natură estetică care afectează femeile. Aceste vene mov inflamate tind să fie un impediment când vine vorba de purtarea anumitor tipuri de haine cu încredere.
Pe lângă aspectul inestetic, trebuie să ținem cont de faptul că varicele ar putea semnala prezența unei probleme circulatorii. Deși nu este întodeauna vorba despre ceva grav, uneori pot surveni complicații.
Este esențial să adoptăm obiceiuri sănătoase, atât pentru a preveni varicele, cât și pentru a le trata. Nu putem ține sub control toți factorii, dar un stil de viață benefic ne poate ajuta să reducem semnificativ riscul de a dezvolta varice.
Ce sunt varicele?
Varicele sunt vene dilatate cu un aspect „răsucit”, care apar din cauza slăbirii valvelor unidirecționale care reglează fluxul sanguin.
Orice venă poate fi afectată de această problemă. Însă cele din partea inferioară a corpului sunt mai predispuse la dilatarea excesivă și neregulată, fapt provocat de posturile corporale incorecte.
Varicele au o culoare roșiatică sau mov, care este perfect vizibilă prin piele, drept pentru care se încadrează în categoria de probleme estetice.
Factori de risc
Acest tip de imperfecțiune afectează frecvent picioarele, deoarece partea inferioară a corpului este nevoită să suporte presiunea exercitată de greutatea corporală și de forța gravitațională.
Varicele pot apărea la orice vârstă, dar sunt mai frecvente în rândul populației adulte. Printre factorii care determină apariția lor se numără:
- Supraponderalitatea și obezitatea
- Graviditatea
- Istoricul familial
- Posturile corporale greșite atunci când mergem sau stăm jos
- Bolile sistemului circulator
Citește și:
Simptomele varicelor
Multe persoane au impresia că inflamarea venelor constituie singurul simptom al varicelor. În realitate, acestea pot fi însoțite și de alte semnale care indică apariția complicațiilor:
- Vene proeminente
- O senzație de durere sau de greutate la nivelul picioarelor
- O senzație de arsură, crampe și inflamații în extremitățile inferioare
- Sângerarea varicelor
- Schimbări la nivelul pielii și rigidizarea venelor
Cele mai bune 10 trucuri pentru a preveni varicele.
Îmbunătățirea stilului de viață și renunțarea la anumite obiceiuri nesănătoase reprezintă cele mai bune moduri de a preveni sau întârzia apariția varicelor. Reține următoarele sfaturi utile!
1. Evită să stai mereu în aceeași poziție
Dacă ești nevoit să petreci mult timp stând jos sau în picioare, încearcă să-ți modifici poziția pentru cel puțin câteva minute. Menținerea aceleiași poziții pentru perioade lungi de timp afectează circulația și contribuie la apariția varicelor.
2. Fă dușuri reci
Oricât de greu de crezut ar părea, dușurile reci se numără printre cele mai bune moduri de a avea o circulație activă. Deși un duș cald din când în când ne relaxează, apa călduță sau rece este mai benefică.
3. Poartă haine care îți vin bine
Dacă porți haine prea strâmte, în special blugi de tip „skinny”, circulația este inhibată și crește riscul de apariție a varicelor.
- Optează pentru haine largi, care nu exercită presiune asupra corpului tău.
4. Evită sursele de căldură
Expunerea îndelungată la soare sau la alte surse de căldură poate cauza probleme de circulație și retenție de apă. Dacă vrei să previi varicele, încearcă să te ferești de soare și să eviți sursele de încălzire centrală.
5. Poartă ciorapi medicinali compresivi
Ciorapii medicinali compresivi sunt obiecte vestimentare care pot îmbunătăți drenajul limfatic, prevenind problemele circulatorii asociate varicelor.
6. Nu purta pantofi cu toc înalt prea des
Sunt frumoși, iar femeile par mai atractive atunci când îi poartă. Din păcate, purtarea de pantofi cu toc înalt pentru perioade prea lungi de timp provoacă inflamații la nivelul picioarelor și crește riscul apariței de vene în pânză de păianjen și varice.
7. Spune da exercițiilor fizice
Orice formă de activitate fizică oferă beneficii pentru sistemul circulator. Așadar, ca să eviți varicele, adoptă o rutină zilnică de exerciții. Poți face mișcare fie acasă, fie la sală.
8. Îmbunătățirea dietei, pe lista de trucuri pentru a preveni varicele
O dietă sănătoasă este indispensabilă pentru a continua să ai o circulație sanguină optimă în ciuda trecerii anilor.
- Consumă surse de vitamine, minerale, antioxidanți și acizi grași pentru a-ți echilibra întreg sistemul cardiovascular.
9. Evită greutatea excesivă
Dacă greutatea în exces îți cauzează probleme, este important să consulți un nutriționist pentru a stabili o dietă ideală pentru tine.
Evită popularele „diete-minune”, care deseori sunt contraproductive.
Te sfătuim să citești:
10. Bea ceaiuri
Infuziile preparate din plante medicinale și mirodenii pot oferi beneficii sistemului limfatic și circulator, facilitând eliminarea toxinelor acumulate în organism. Acest efect, desigur, ține la distanță varicele.
Nu uita, pe lângă a pune în aplicare cele 10 trucuri pentru a preveni varicele prezentate în acest articol, poți utiliza o gamă largă de tratamente topice care ameliorează inflamațiile și problemele circulatorii. Cel mai important aspect este să acționezi la timp, astfel încât să eviți complicațiile.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.