Îmbrățișările au o putere vindecătoare
Scris și verificat de psihologul Bernardo Peña
Unele persoane te strâng atât de tare în brațe, încât simți că îți rup oasele, însă acesta este felul lor de a-și exprima dragostea. Îmbrățișările au o putere vindecătoare. Ele creează o legătură specială între minte, trup și suflet.
Chiar dacă nu rezolvă nimic, o îmbrățișare este reconfortantă. Atunci când o persoană te învăluie în brațele sale, ea poate pune la loc bucăți din tine pierdute de-a lungul timpului, poate alunga singurătatea și temerile și îți poate umple sufletul de fericire.
Deși pare surprinzător, anumitor oameni nu le place să fie îmbrățișați, deoarece acest gest le provoacă disconfort sau le lasă impresia că le invadează spațiul personal. Cu toate acestea, adevărul este că îmbrățișările au o putere vindecătoare și fiecare persoană are nevoie de una la un moment dat în viață.
Ne așteaptă sute de îmbrățișări
O îmbrățișare scurtă poate șterge lacrimile, un singur cuvânt bun ne poate umple inimile de bucurie și un zâmbet de o clipă poate schimba lumea. Aceste lucruri mărunte ne învăluie sufletele în dragoste și fericire…
Nu am putea scrie o carte despre toate tipurile de îmbrățișări posibile, pentru că nu s-ar mai termina niciodată. Există tot atâtea feluri de a îmbrățișa pe cineva, câți oameni, situații și relații sunt pe lume, acest gest depinzând de mesajul pe care intenționează să-l comunice. Iată doar câteva dintre tipurile de îmbrățișări:
Îmbrățișări „de urs”
O persoană își înfășoară brațele în jurul alteia și o strânge ușor cu drag. Acest tip constă în îmbrățișarea unui om în timp ce îți sprijini bărbia pe umărul acestuia.
Îmbrățișări în formă de „A”
Această îmbrățișare este mai formală, dar la fel de importantă. Constă în a te apleca ușor în față pentru a îmbrățișa cealaltă persoană și în sprijinirea bărbiei pe umărul ei.
Îmbrățișări „sandviș”
Acest tip de îmbrățișare are loc între trei persoane foarte apropiate. Exprimă un sprijin necondiționat.
Îmbrățișări strânse
Acest tip de îmbrățișare este caracterizat de impulsul de a ține în brațe persoana respectivă pentru a-i arăta ceea ce simți. Este modul ideal de a exprima afecțiunea și dorințele de bine.
Îmbrățișări din inimă
Sunt îmbrățișări în care este implicat întregul corp. Brațele sunt înfășurate în jurul spatelui și al umerilor celeilalte persoane. Sunt printre cele mai largi îmbrățișări pe care le poți oferi.
Îmbrățișări laterale
Aceste îmbrățișări sunt ideale pentru a fi oferite din mers. Oglindesc nevoia și dorința de a fi unit de persoana de lângă tine.
Îmbrățișări de la spate
Acest tip de îmbrățișare este cel mai înduioșător și mai romantic. O persoană vine din spate și își înfășoară brațele în jurul alteia. Gândește-te la celebra scenă din Titanic pentru a înțelege pasiunea exprimată. Te-ai convins că îmbrățișările au o putere vindecătoare?
Îmbrățișări de grup
Acest tip de îmbrățișare simbolizează uniunea și sprijinul necondiționat, oferind participanților o stare de confort.
Îmbrățișările au o putere vindecătoare și terapeutică deoarece contribuie la bunăstarea psihică și la dezvoltarea emoțională a individului. Acest gest ne încarcă de senzații extraordinare care nu pot fi descrise în cuvinte.
Citește și:
Știi cum să îmbrățișezi un om?
Unii îi îmbrățișează pe ceilalți la fel cum îmbrățișează viața.
Alții îmbrățișează viața la fel cum sunt îmbrățișați.
Pentru a îmbrățișa un om ai nevoie doar de o inimă deschisă și de folosirea corpului pentru a te contopi cu cealaltă persoană. Cu toate acestea, dacă vrem să transmitem ceea ce simțim, trebuie să practicăm acest gest pe noi înșine.
Gândește-te la următoarele întrebări: Ai fost vreodată strâns în brațe? A fost o îmbrățișare călduroasă? Ți-a alungat tristețea?
Putem spune că o îmbrățișare intimă și sinceră a propriei persoane îți oferă consolare și te ajută să ieși din carapacea ta și să te apropii de sinele tău autentic. Dacă te îmbrățișezi pe tine însuți, te iubești pe tine însuți. Dacă te iubești pe tine însuți, te cunoști pe tine însuți. Dacă te cunoști pe tine însuți, evoluezi ca om. Pentru că atunci când te ții singur în brațe, îți eliberezi emoțiile și îți permiți să duci o viață fericită.
Puterea benefică a îmbrățișărilor
O îmbrățișare este o poezie scrisă pe pielea noastră care ne apără de dragostea mincinoasă, de dependență, de idealizare și de orice lucru care ne-ar putea slăbi sau sărăci sufletește, păzind curajul și bunătatea din noi.
Îmbrățișările au o putere vindecătoare. Ele validează dreptul nostru de a exista și de a fi noi înșine, de a avea nevoie, de a atinge, de a fi sănătoși, de a crea intimitate și de a fi liberi să iubim.
Este greu să enumeri toate beneficiile pe care le oferă o îmbrățișare, deoarece sunt prea multe. Iată numai câteva dintre avantajele acestei apropieri fizice și spirituale:
- Reduce stresul.
- Oferă siguranță și protecție sau cel puțin ne face să ne simțim în siguranță și protejați.
- Îmbunătățește stima de sine.
- Transmite forță și energie.
- Îmbunătățește relațiile interumane.
- Ne face să ne simțim în largul nostru.
Îmbrățișările au o putere vindecătoare asupra sufletului
Se spune că de fiecare dată când oferim unui om o îmbrățișare călduroasă, câștigăm o zi de viață.
Paulo Coelho
Îmbrățișările adâncesc rădăcinile afecțiunii. Sunt reconfortante și reprezintă o modalitate excelentă de a oferi dragoste celor din jur și de a le mângâia sufletele.
Îmbrățișările sunt de cele mai multe ori cea mai bună terapie, deoarece ne fac să ne simțim regenerați și meritorii de a fi iubiți. Fiecare îmbrățișare are propriul său limbaj, fiind cea mai rapidă metodă de comunicare dintre două suflete. Asta înseamnă că poți spune mai multe cu o îmbrățișare decât cu un cuvânt. Îmbrățișarea ne umple de fericire și ne transmite o stare de pace și de relaxare imediată.
Citește și:
Îmbrățișările au o putere vindecătoare și sunt o sursă minunată de comunicare empatică ce ne ajută să înțelegem mai bine ce simțim noi sau cei din jurul nostru. Ele reprezintă o modalitate excelentă de a ne arăta dragostea și sprijinul necondiționat.
Sperăm că ți-a făcut plăcere să citești acest articol despre puterea binefăcătoare a îmbrățișărilor!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
Pinazo D, Arahuete L, Correas N. Abrazar atenúa el miedo distal a la muerte. CdVS [Internet]. 8 de octubre de 2020 [consultado 13 de junio de 2022]; 13(2):11-20. Disponible en: http://revistacdvs.uflo.edu.ar/index.php/CdVUFLO/article/view/333
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.