6 remedii naturale pentru mâini umflate
Există mai multe motive pentru care putem avea mâinile umflate. Cauzele variază de la un atac cerebral, o problemă circulatorie, artrită sau sindrom de tunel carpian la o simplă înțepătură de insectă. În articolul de astăzi, îți recomandăm mai multe remedii naturale pentru mâini umflate, indiferent cărui fapt se datorează această neplăcere.
Remedii naturale pentru mâini umflate
Strămoșii noștri cunoșteau probabil numeroase remedii naturale pentru mâini umflate, fie că erau cauzate de o rană provocată în timpul unei activități sportive, fie de o circulație sanguină deficitară, alergii, înțepături de insecte, atac cerebral, artrită și altele.
Atunci când ai mâinile umflate, sângele nu poate circula în mod normal. Această problemă dureroasă te împiedică să îți desfășori activitățile zilnice. De aceea este bine să ai mereu la îndemână unul dintre următoarele tratamente:
Lavanda, excelentă pentru mâini
Lavanda nu este doar o plantă foarte frumoasă, grație culorii sale minunate, ci are și numeroase proprietăți medicinale, fiind unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru mâini umflate. Această plantă:
- Este relaxantă;
- Întărește sistemul nervos;
- Combate spasmele;
- Are acțiune antibacteriană;
- Este un analgezic natural;
- Acționează ca un antispetic.
Lavanda îți îmbunătățește și starea de spirit, fiind un antidepresiv natural. Pentru mâini umflate,folosește o compresă cu lavandă, utilizând următoarele ingrediente:
- ½ cană de flori uscate de lavandă
- ½ cană de salvie uscată și mărunțită
- 2 căni cu apă (400 ml)
- 8 picături de ulei esențial de lavandă
Mod de preparare
Adaugă apa, florile și salvia într-o oală cu capac și lasă-le să fiarbă la foc mic timp de 20 de minute. Strecoară lichidul într-un alt vas și lasă-l să se răcească. Adaugă uleiul esențial de lavandă și amestecă bine. Aplică acest amestec pe mâna umflată utilizând o cârpă de bumbac.
Plantele folosite pot fi învelite într-un prosop pe care să îl pui peste zona afectată în timp ce apeși pentru a elibera lichidul.
O altă variantă este să faci o baie relaxantă sau să-ți înmoi doar mâinile într-un vas mai mic. Ai nevoie de:
- 3 linguri de frunze uscate de lavandă
- 1 ½ cană cu lapte
- 1/3 cană cu miere de albine
Zdrobește florile de lavandă cu mixerul sau mojarul. Amestecă-le cu lapte și miere, apoi toarnă conținutul într-un vas de sticlă. Amestecă bine înainte de a-l folosi.
Dacă ai ales să faci o baie, adaugă în cadă jumătate din cantitatea de lichid. Dacă vrei doar să-ți înmoi mâinile, folosește un sfert. Poți să depozitezi amestecul în frigider și să-l utilizezi în decurs de maxim o săptămână.
Te-ar putea interesa și:
Gheață
Gheața este un remediu excelent pentru umflăturile din orice zonă a corpului, dar mai ales de la nivelul mâinilor. Aceasta este foarte eficientă în reducerea inflamațiilor.
Fă o compresă cu gheață zdrobită sau înfășoară câteva cuburi de gheață într-un prosop. Ai grijă să nu aplici niciodată gheață direct pe piele, deoarece este dureros. Repetă acest tratament de câteva ori pe zi, dar nu lăsa compresa pentru mai mult de 20 de minute consecutive.
Ghimbir
Ghimbirul este binecunoscut pentru abilitatea sa de a trata inflamațiile, fiind folosit ca remediu naturist de secole întregi. Acesta ameliorează durerea, subțiază sângele și reduce inflamațiile, printre altele.
Prepară un ceai folosind o linguriță de ghimbir ras sau măcinat la o cană de apă fierbinte. Dacă vrei să îl îndulcești, adaugă puțină miere și, pentru un gust mai plăcut, încearcă niște zeamă de lămâie proaspăt stoarsă.
Aloe vera
Aloe vera este o alegere minunată pentru orice problemă de piele, fiind și unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru mâini umflate. Unii sportivi folosesc comprese de aloe vera pentru răni sau pentru relaxarea musculaturii, deoarece grăbesc vindecarea.
Oricine ar trebui să aibă o plantă de aloe vera acasă, pentru a putea tăia o frunză și a utiliza gelul proaspăt din interior. Aplică acest remediu direct pe zona afectată, iar situația se va ameliora imediat. Aloe vera este eficientă și pentru înțepăturile de insecte.
Te-ar putea interesa și:
Ananas
Acesta este unul dintre cele mai utile fructe pentru reducerea inflamației mâinilor. Pentru ameliorarea durerii, îți recomandăm să mănânci ananas în fiecare zi timp de o săptămână. Adaugă-l și în diverse bunătăți gătite la cuptor sau în salate. Ananasul este un remediu eficient și delicios.
Gălbenele
Acest remediu poate fi folosit atât extern, cât și intern. Pentru uz extern, aplică pe zona afectată o compresă cu flori de un portocaliu intens.
O altă opțiune este să prepari un ceai dintr-o mână de flori uscate de gălbenele la o cană cu apă fierbinte. După ce ai lăsat planta la infuzat timp de cinci minute, strecoară lichidul, îndulcește-l și bucură-te atât de gustul unic, cât și de beneficiile minunate.
Alimente ce conțin vitamina B6
Vitamina B6 este cunoscută pentru abilitatea sa de a reduce inflamațiile, mai ales cele cauzate de sindromul de tunel carpian.
Alimentele bogate în vitamina B6 sunt: cartofii, orezul brun, legumele cu frunze verzi (spanac, sfeclă mangold, salată verde), bananele și pieptul de pui fără piele. Adaugă aceste alimente în dieta zilnică, încorporându-le în diverse rețete și preparate. Te vei simți mult mai bine.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- How does the hand work? (2010).
ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279362/ - da Silva, G. L., Luft, C., Lunardelli, A., Amaral, R. H., da Silva Melo, D. A., Donadio, M. V. F., … de Oliveira, J. R. (2015). Antioxidant, analgesic and anti-inflammatory effects of lavender essential oil. Anais Da Academia Brasileira de Ciencias. https://doi.org/10.1590/0001-3765201520150056
- Grzanna, R., Lindmark, L., & Frondoza, C. G. (2005). Ginger—An Herbal Medicinal Product with Broad Anti-Inflammatory Actions. Journal of Medicinal Food. https://doi.org/10.1089/jmf.2005.8.125
- Chandran Preethi, K., Kuttan, G., & Kuttan, R. (2009). Anti-inflammatory activity of flower extract of Calendula officinalis Linn. and its possible mechanism of action. Indian Journal of Experimental Biology.
- Azócar, G. (2004). Patologia tendinea, vascular y tumoral de la mano: hallazgos ultrasonograficos. Revista chilena de radiología, 10(2), 72-80. https://scielo.conicyt.cl/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0717-93082004000200006
- Lombos, M. F., & Rodríguez, J. P. (2002). Síndrome del túnel carpiano: breve revisión, discusión y experiencia personal. Rehabilitación, 36(5), 293-298. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0048712002732945
- Cardia, G. F. E., Silva-Filho, S. E., Silva, E. L., Uchida, N. S., Cavalcante, H. A. O., Cassarotti, L. L., … & Cuman, R. K. N. (2018). Effect of lavender (Lavandula angustifolia) essential oil on acute inflammatory response. Evidence-Based Complementary and Alternative Medicine, 2018. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5878871/
- Ghorbani, A., & Esmaeilizadeh, M. (2017). Pharmacological properties of Salvia officinalis and its components. Journal of traditional and complementary medicine, 7(4), 433-440. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5634728/
- Espinoza, H. G., Bustamante, I. L., & Pérez, S. M. (2010). Revisión sistemática sobre el efecto analgésico de la crioterapia en el manejo del dolor de origen músculo esquelético. Revista de la Sociedad Española del Dolor, 17(5), 242-252. http://scielo.isciii.es/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1134-80462010000500005
- Tillán Capó, J., Nuñez Figueredo, Y., Agüero Fernández, S., & Carrillo Domínguez, C. (2007). Actividad antiinflamatoria de compuestos liposolubes de Zingiber officinale Roscoe frente a diferentes agentes flogísticos. Revista Cubana de Plantas Medicinales, 12(2), 0-0. http://scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1028-47962007000200005
- Gómez-Rodríguez, B. T., Cortés Suárez, S., & Izquierdo-Sánchez, T. (2013). Efecto del extracto hidroalcohólico de Zingiber officinale Roscoe (jengibre) en modelo de hepatotoxicidad en ratas. Revista Cubana de Plantas Medicinales, 18(3), 431-444. http://scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S1028-47962013000300010
- Rodríguez Domínguez, I., Santana Gutiérrez, O., Recio López, O., & Fuentes Naranjo, M. (2006). Beneficios del Aloe Vera l.(sábila) en las afecciones de la piel. Revista Cubana de Enfermería, 22(3), 0-0. http://scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0864-03192006000300004
- Rathnavelu, V., Alitheen, N. B., Sohila, S., Kanagesan, S., & Ramesh, R. (2016). Potential role of bromelain in clinical and therapeutic applications. Biomedical reports, 5(3), 283-288. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4998156/
- Fang Mercado, L., Herrera Herrera, A., & Díaz Caballero, A. (2013). Enjuagues de Calendula officinalis como alternativa de los antisépticos orales. Revista cubana de Estomatologia, 50(4), 436-442. http://scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0034-75072013000400010
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.