Logo image
Logo image

Rețetă de cheesecake fără coacere

4 minute
Această rețetă de cheecake fără coacere include ingrediente ce oferă prăjiturii o consistență fermă și o aromă delicioasă.
Rețetă de cheesecake fără coacere
Ultima actualizare: 09 august, 2022

Aceste rețete sunt delicioase, compacte, cremoase și fine. Rețeta de cheesecake fără coacere își merită din plin locul pe masa de duminică servită alături de cei dragi. Este ideală pentru orice ocazie: ca simplu desert, la zile de naștere, diverse aniversări sau evenimente, etc. De aceea, rețeta de cheesecake fără coacere este unul dintre cele mai cunoscute deserturi din lume.

Dacă vrei să gătești un desert delicios, dar nu ai la dispoziție un cuptor, atunci un cheesecake fără coacere este soluția perfectă. Te întrebi cum să-l prepari rapid?

Rețetă de cheesecake fără coacere

Some figure

Ingrediente

  • 1/2 pachet de biscuiți Maria (300 g)
  • 2 căni de brânză proaspătă dulce (400 g)
  • 2 pahare de smântână pentru gătit (400 ml)
  • 1/2 cană de zahăr (100 g) sau îndulcitorul favorit
  • 2 plicuri de gelatină
  • 1/2 cană de unt (circa 120 g)
  • 3/4 cană de marmeladă de fructe de pădure (250 g)

Mod de preparare

  • Strivește biscuiții cu mâna, într-un mojar sau în blender. Blenderul este ideal dacă vrei să obții bucăți cât mai mici. Când sunt gata, pune-i deoparte.
  • Topește untul într-un vas la foc mediu. Adaugă biscuiții striviți și amestecă bine.
  • Toarnă amestecul într-o formă căptușită cu hârtie de copt. Apasă bine biscuiții cu unt pentru a obține o structură compactă. Pune apoi vasul în frigider pentru două ore.
  • În acest timp, pune brânza proaspătă nesărată și zahărul sau îndulcitorul preferat într-un bol potrivit pentru mixer. Pune vasul deoparte.
  • Împarte smântâna de gătit în jumătate. Pune jumătate din prima parte într-o tigaie la foc mediu.
  • Pune a doua parte (1/2 din cantitatea totală) peste brânza proaspătă și bate totul bine cu mixerul.
  • Atunci când smântâna din tigaie dă în clocot, adaugă jumătatea rămasă din prima parte și amestecă fără oprire până ce întreaga cantitate ajunge la punctul de fierbere. Oprește focul și amestecă timp de 30 de secunde.
  • Toarnă acest amestec în bolul cu brânză proaspătă și zahăr. Bate totul până obții o cremă fină.
  • Pregătește gelatina conform instrucțiunilor de pe plic și adaug-o ușor în cremă. Amestecă bine.
  • Pune crema peste biscuiții din formă și acoperă întreaga suprafață.
  • Pune vasul înapoi în frigider pentru alte 2 ore.
  • Servește prăjitura cu topping de marmeladă de fructe de pădure. Dacă vrei ca marmelada să fie mai moale, o poți dilua cu o lingură de apă.

Îți recomandăm și:

Prăjitură fără făină, zahăr și produse lactate

Rețetă de cheesecake fără coacere cu lapte condensat și iaurt

Ingrediente

  • 1 pachet de biscuiți Maria sau biscuiți digestivi (200 g)
  • 1 1/4 cană de cremă de brânză Philadelphia (300 g)
  • 1/2 cană de unt (circa 100 g)
  • 4 iaurturi grecești (125 g fiecare)
  • 1 1/5 cană de lapte condensat (250 g)
  • 1 linguriță de extract de vanilie (5 g)
  • 12 foi sau 2 plicuri de gelatină fără aromă

Mod de preparare

  • Într-un bol, amestecă untul topit în prealabil și biscuiții pisați. Poți pisa biscuiții într-o pungă închisă, cu ajutorul unui sucitor. Amestecă ingredientele cu mâna până ce untul pătrunde complet în biscuiți.
  • Pune hârtie de copt pe o formă pentru tarte. Distribuie uniform amestecul pe fundul acesteia. Apasă bine pentru ca baza să devină compactă. Pune forma în frigider pentru 30 de minute.
  • Pune foile de gelatină hidratate în prealabil în cuptorul cu microunde pentru a se topi, apoi lasă-le puțin la răcit.
  • Într-un bol separat, bate crema de brânză, iaurtul grecesc, laptele condensat și extractul de vanilie (poți folosi chiar și esență).
  • Adaugă gelatina și amestecă până obții o cremă cu aspect omogen.
  • Dacă preferi să utilizezi gelatină sub formă de pudră, urmează instrucțiunile de pe pachet. Folosește însă mai puțină apă pentru hidratarea ei.
  • Pune crema în formă peste biscuiți și pune vasul din nou în frigider pentru cel puțin 6 ore.

Vezi și:

Cum să prepari prăjitura cu iaurt și afine

Rețetă de cheesecake fără coacere cu Oreo

Some figure

 

Ingrediente

  • 400 g de biscuiți Oreo
  • 4 linguri de unt (80 g)
  • 3 pahare de lapte (600 ml)
  • 1 cană de zahăr (200 g)
  • 2 căni de cremă de brânză dulce (450 g)
  • 2 linguri de esență de vanilie (30 ml)
  • 200 g de ciocolată

Mod de preparare

  • Pune 240 g de biscuiți Oreo într-o pungă, închide-o și strivește-i cu ajutorul unui sucitor.
  • Adaugă untul topit în prealabil și amestecă bine.
  • Presează biscuiții pe fundul unei forme pentru tarte.
  • Pune amestecul în frigider timp de 20 de minute.
  • Într-un bol, bate 2 pahare de lapte (400 ml), zahărul, crema de brânză și esența de vanilie până obții un amestec omogen.
  • Strivește restul de biscuiți Oreo și adaugă-i peste crema obținută la punctul anterior.
  • Pune crema peste biscuiții striviți și pune vasul în frigider pentru 20 de minute.
  • Topește ciocolata în cuptorul cu microunde și amestec-o cu laptele rămas timp de 30 de secunde. Toarnă ciocolata peste prăjitura din frigider și pune-o înapoi la rece pentru 6 ore.
  • După scurgerea acestui interval de timp, taie prăjitura și decoreaz-o cu biscuiți Oreo.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.