Terapia cognitiv-comportamentală: ce este și când este recomandată?

Psihologia are diferite tipuri de abordări terapeutice. Una dintre ele, utilizată pe scară largă, este terapia cognitiv-comportamentală. Specialiștilor le este ușor să aleagă tehnica potrivită. Pentru pacienți, poate fi obositor să încerce să înțeleagă ce este mai bine pentru ei.

Ce este terapia cognitiv-comportamentală?

Când vorbim de terapia cognitiv-comportamentală (TCC), ne referim la un termen generic ce include diferite propuneri terapeutice care vizează îmbunătățirea calității vieții, de la reducerea emoțiilor și a comportamentelor disfuncționale, până la intervenția asupra cognițiilor și modelelor de gândire.

Cu alte cuvinte, influențează modul în care o persoană interpretează sau gândește o anumită problemă, care afectează modul în care simte și acționează.

Luând acest lucru ca punct de plecare, terapia cognitiv-comportamentală susține că oamenii acordă mai multă atenție gândurilor proprii despre o situație, mai degrabă decât situației în sine. Această construcție este legată atât de factori interni, cât și externi.

Descoperiți: Tehnica de restructurare cognitivă: când și cum este utilizată?

Rolul prejudecăților cognitive

În multe cazuri, oamenii acționează sub umbrela părtinirilor cognitive, care sunt distorsiuni ale informațiilor:

• Inferență arbitrară: când sărim la concluzie, chiar și în absența unor dovezi sau informații suficiente.
• Abstracție selectivă: observăm doar un detaliu al unei întregi situații.
• Generalizare: dintr-unul sau mai multe episoade izolate, stabilim o concluzie generală, pe care o aplicăm fără discriminare, indiferent dacă are sau nu legătură cu o situație anume.
• Dramatizare: ducerea unei situații la extrema negativă.

Terapia cognitiv-comportamentală urmărește să identifice în detaliu care sunt acele lentile cu care citim și calibrăm realitatea pentru a le descompune, a discuta bazele lor și a propune alternative mai funcționale și mai sănătoase de abordare a situațiilor.

Spre deosebire de alte curente, terapia cognitiv-comportamentală este interesată de aici și acum. Obiectivul nu este adâncirea în trecut decât dacă acolo există informații utile.

De asemenea, nu este interesată de elementele inconștientului, ci mai degrabă de întregul flux de gânduri, emoții și atitudini.

Tipuri de terapie cognitiv-comportamentală

După cum am menționat, există variații ale metodelor sau ale modurilor de aplicare. Unele dintre cele mai cunoscute sunt următoarele:

• Terapie emoțională rațională
• Terapie comportamentală dialectică (DBT)
• Antrenament de autoinstruire
• Terapie cognitivă bazată pe Mindfulness

Când este recomandată terapia cognitiv-comportamentală?

Terapia cognitiv-comportamentală este utilizată în multe situații. Printre principalele indicații găsim următoarele:

• Depresie
• Dependențe
• Tulburări de anxietate
• Diferite tipuri de fobie
• Tulburări de somn
• Tulburări sexuale
• Tulburări obsesiv compulsive

Se aplică și cazurilor individuale și cuplurilor.

Cu toate acestea, este important de menționat că nu este necesar să avem o tulburare sau o problemă gravă sau complexă pentru a începe terapia cognitiv comportamentală. Deoarece se adresează unui triplu front, cum ar fi gândurile, emoțiile și comportamentele, ne poate ajuta să găsim resurse pentru situații stresante și să gestionăm mai bine emoțiile.

Folosește numeroase tehnici ușor de aplicat și este foarte utilă pentru pacienți pentru a dobândi resurse ce pot fi folosite în afara ședințelor. Utilizează tehnici cognitive, adică orientate pe gânduri, credințe și cogniții.

De exemplu, folosește autodialogul cu scopul de a pune sub semnul întrebării propriile gânduri și de a le discuta. În plus, folosește tehnici menite să intervină asupra comportamentului. Modelarea este una dintre cele mai cunoscute tehnici comportamentale; constă în a învăța pacientul să facă ceva, arătându-i cum să facă.

Descoperiți: Ce sunt funcțiile cognitive?

Importanța de cunoaște tipul de terapie

Principalele principii ale acestei terapii sunt următoarele:

• Acordă pacientului un rol activ și de conducere, invitându-l să fie mai conștient de gândurile sale, de felul în care simte și de modul în care acționează.
• Are o viziune optimistă asupra schimbării, deoarece consideră că marea majoritate a experiențelor au de-a face cu învățarea. Prin urmare, orice poate fi învățat și eliminat.
• Este un tip de terapie destul de scurt (în jur de 20 de ședințe). Apoi poate fi continuat cu sesiuni de urmărire.

Este foarte important de subliniat importanța căutării de informații despre tipurile de terapie care există înainte de a începe ședințele. Angajamentul este și al profesioniștilor, care trebuie să explice într-un mod simplu ce tip de terapie efectuează, care sunt beneficiile acesteia și cum funcționează.

În acest fel, pacientul își va putea exercita dreptul de a decide ce crede că este cel mai convenabil pentru el însuși. În plus, aderența la tratament este îmbunătățită.

Specialistul trebuie să caute informații în prealabil și să poată pune întrebările necesare, clarificând orice îndoieli cu privire la terapie. Terapia psihologică este spațiul în care ne gândim la noi înșine și înțelegem cum să ne folosim mai bine abilitățile.