7 alimente care reglează nivelul de colesterol
Verificat și aprobat de pedagogul în educație fizică și nutriționistul Elisa Morales Lupayante
Dacă nivelul de colesterol din organism este foarte ridicat, poți întâmpina numeroase probleme de sănătate, însă dacă se menține la valori normale, această lipidă ajută la secreția unor hormoni și la formarea anumitor structuri fiziologice.
Ficatul produce colesterol în mod constant, însă nivelul acestei grăsimi poate crește și în urma consumului anumitor alimente care o conțin.
Colesterolul mărit afectează circulația sanguină și funcționarea aparatului cardiovascular.
Prin urmare, te poți confrunta cu boli care îți pun viața în pericol.
Având în vedere cele menționate, este foarte important să îți îmbunătățești obiceiurile alimentare, limitând consumul de grăsimi și mărind porțiile de alimente care ajută la eliminarea acestora din corp.
În articolul de azi, îți prezentăm 7 dintre cele mai bune alimente la care poți apela pentru a-ți regla nivelul de colesterol.
Încearcă să le consumi în mod regulat pentru a te bucura de beneficiile pe care le oferă.
1. Ovăzul reglează nivelul de colesterol
Ovăzul este una dintre cele mai sănătoase și mai complete cereale din punct de vedere nutrițional.
Acest aliment conține cantități mici de acizi grași de tip linoleic care, alături de conținutul de fibre și lecitină, contribuie la reducerea colesterolului din sânge.
În plus, ovăzul conține o cantitate ridicată de avenasterol, un tip de fitosterol care reduce absorbția lipidelor în intestine și împiedică acumularea acestora pe pereții arteriali.
Citește și:
2. Orzul
Orzul conține un tip de fibră solubilă numit beta-glucan. După ce se absoarbe în organism, acesta scade nivelul de colesterol rău (LDL).
Având o compoziție nutrițională asemănătoare cu a ovăzului, orzul reprezintă o alegere excelentă pentru persoanele cu colesterolul mărit.
În plus, această cereală conține un antioxidant numit tocotrienol, localizat în coaja boabelor sale. Acesta protejează arterele împotriva daunelor oxidative.
3. Avocado
Cunoscut pentru multiplele sale întrebuințări culinare, avocado este un fruct delicios benefic persoanelor care au un nivel ridicat de colesterol rău (LDL).
Acest aliment conține acizi grași polinesaturați care ajută la eliminarea lipidelor prezente deja în sânge, prevenind acumularea altor grăsimi noi.
În plus, fibrele și aminoacizii esențiali din avocado facilitează metabolizarea grăsimilor și împiedică absorbția acestora în intestine.
Totodată, avocado conține anumite substanțe din plante numite stanoli și steroli care încetinesc acumularea lipidelor în corp.
4. Peștele gras
Peștele gras este un aliat extraordinar pentru pacienții cu colesterolul și trigliceridele mărite.
Concentrația sa ridicată de acizi grași polinesaturați omega 3 și antioxidanți mărește elasticitatea arterelor și previne formarea plăcilor ateromatoase.
Acizii grași sunt grăsimi sănătoase care curăță sângele, eliminând lipidele inutile și îmbunătățind elasticitatea arterelor.
Printre cele mai bune specii de pește gras, se numără și următoarele:
- Sardine
- Ton
- Somon
- Anșoa
- Macrou
- Hering
5. Legumele cu frunze verzi
Legumele cu frunze verzi sunt celebre pentru ajutorul oferit în eliminarea kilogramelor în plus.
Cu un număr mic de calorii și un conținut bogat de nutrienți esențiali, aceste alimente accelerează metabolismul și optimizează folosirea energiei în organism.
În plus, legumele cu frunze verzi conțin fibre și antioxidanți care ajută la scăderea colesterolului rău (LDL).
Totodată, conținutul mic de stanoli și steroli încetinește absorbția colesterolului rău în intestine și ajută la menținerea sănătății arterelor.
Îți recomandăm și:
6. Leguminoasele
Leguminoasele au un conținut ridicat de fibre, drept pentru care ajută la reglarea colesterolului rău (LDL).
Alături de compușii antioxidanți din compoziția acelorași plante, fibrele încetinesc absorbția de LDL în intestine, menținând numai cantitatea necesară funcționării optime a organismului.
În plus, leguminoasele ajută la slăbit, un lucru foarte util având în vedere că greutatea în exces influențează la rândul său valoarea colesterolului rău.
Cele mai recomandate sunt:
- Fasolea
- Lintea
- Mazărea verde
- Năutul
- Soia
7. Afinele
Afinele sunt bogate în antioxidanți și fibre, nutrienți care, odată absorbiți în organism, scad nivelul de colesterol.
Dacă le consumi în stare naturală sau ca suc, aceste fructe curăță pereții arteriali și elimină plăcile care măresc riscul de obstrucții la nivelul arterelor.
La rândul său, acest efect scade riscul de boli cardiovasculare, îmbunătățind starea generală a organismului.
La final, este important de menționat că, deși alimentele de mai sus reduc nivelul de colesterol, este necesat să adopți și o dietă sănătoasă.
Dacă, de exemplu, consumi numai alimente bogate în colesterol rău, opțiunile prezentate mai sus nu vor avea niciun efect.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Sima P., Vannucci L., Vetvicka V., B glucans and cholesterol. Int J Mol Med, 2018. 41 (4): 1799-1808.
- Arca M., Borghi C., Pontremoli R., Ferrari GM., et al., Hypertriglyceridemia and omega 3 fatty acids: their often overlooked role in cardiovascular disease prevention. Nutr Metab Cardiovasc Dis, 2018. 28 (3): 197-205.
- Rivera Mancía S., Jiménez Osorio AS., Medina Campos ON., Colín Ramírez E., et al., Activity of antioxidant enzymes and their association with lipid profile in Mexican people without cardiovascular disease: an analysis of interactions. Int J Environ Res Public Health, 2018.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.