Logo image
Logo image

8 cauze medicale ale durerii lombare

3 minute
Ai dureri în zona lombară? Dacă ai o stare bună de sănătate și o postură corectă și bănuiești că acest simptom ar putea avea alte cauze, mergi la medic pentru stabilirea diagnosticului corespunzător. 
8 cauze medicale ale durerii lombare
Carlos Fabián Avila

Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Durerile lombare reprezintă una dintre problemele de sănătate care stau la baza celui mai mare număr de consulturi medicale pe an. Pe lângă postura incorectă, există și cauze medicale ale durerii lombare, precum iritarea sau deteriorarea anumitor structuri din partea inferioară a coloanei vertebrale.

Durerea lombară este o senzație de rigiditate și tensiune în zona de jos a spatelui, care poate fi însoțită de mici spasme sau furnicături.

Persoanele care suferă de lombalgie întâmpină dificultăți în desfășurarea anumitor activități care presupun efort fizic. De multe ori, problema se agravează, limitând mobilitatea acestora.

Deși durerea lombară este ușoară și sporadică, este important să descoperi care sunt factorii care au generat-o pentru a găsi un tratament corespunzător și a preveni complicațiile.

Îți prezentăm 8 cauze medicale ale durerii lombare care nu trebuie ignorate. Iată care sunt ele!

1. Osteoartrită lombară

Some figure

Osteoartrita lombară afectează discurile vertebrelor care stabilizează coloana. Această boală degenerativă provoacă inflamații, cauzând durere, rigiditate și dificultăți în efectuarea anumitor mișcări.

În general, osteoartrita se dezvoltă în urma deteriorării încheieturilor din cauza îmbătrânirii. Însă, în anumite situații, afecțiunea poate fi cauzată și de o traumă sau de suprasolicitare.

2. Leziuni musculare

Durerea lombară poate fi cauzată și de o întindere musculară sau a unui ligament. Coloana vertebrală este destabilizată, iar pacientului îi vine greu să adopte anumite poziții.

În general, leziunile musculare sunt cauzate de activitățile fizice cu impact ridicat sau de mișcările bruște sau repetitive executate în practicarea unui sport. Alte cauze sunt obezitatea sau anumite afecțiuni medicale.

3. Crampe muscularele pot fi cauze medicale ale durerii lombare

Some figure

În majoritatea cazurilor, când vine vorba de cauze medicale ale durerii lombare, problemele musculare ocupă o poziție fruntașă. Un cârcel poate cauza înțepenire, inflamații și durere. Leziunea poate fi provocată de anumite mișcări sau de o postură incorectă.

4. Probleme la discul lombar

Discopatiile, cum ar fi hernia de disc sau osteofitele, pot fi cauze medicale ale durerii lombare. Aceste afecțiuni degenerative provoacă iritații, dureri și dificultatea de a practica activități sportive cu impact ridicat.

În general, simptomele se accentuează dimineața, după trezire sau dacă petreci mult timp stând pe scaun. Durerea se poate extinde în zona picioarelor, mai ales dacă există o compresie nervoasă.

5. Slăbiciune musculară

Some figure

Slăbiciunea musculară poate fi cauzată de antrenamentul fizic, o alimentație precară și alte obiceiuri nesănătoase. Coloana și articulațiile își pierd capacitatea de stabilizare și susținere. Astfel, zona respectivă este suprasolicitată, iar durerea poate iradia din spate în picioare și brațe.

6. Afecțiuni ale sistemului reproducător femeiesc

Anumite afecțiuni ale sistemului reproducător femeiesc pot fi asociate durerii de spate. Simptomul apare, de pildă, între contracțiile uterine și în timpul crampelor menstruale. Totodată, durerea lombară poate fi cauzată de endometrioză sau infecții ale vezicii urinare. 

Dacă durerea este frecventă și se extinde din zona pelviană către cea lombară, este indicat să mergi la medic.

7. Probleme gastrice și intestinale

Some figure

Majoritatea persoanelor asociază durerea de spate cu problemele coloanei vertebrale, însă acest simptom poate fi și un indiciu al afecțiunilor digestive. Printre acestea sunt incluse ulcerul peptic, durerea rectală și constipația.

8. Boli renale

Este important să includem bolile renale în rândul posibilelor cauze ale durerii lombare. În general, acest simptom apare atunci când problema se agravează.

Durerea se resimte cu precădere pe zonele laterale și în centrul regiunii lombare. Aceasta apare, de obicei, atunci când ai pietre la rinichi și infecții urinare. Alte simptome sunt schimbarea culorii și mirosului urinei, febră moderată și senzația de usturime la urinare.

Ai dureri în zona lombară? Dacă ai o stare bună de sănătate și o postură corectă și bănuiești că acest simptom ar putea avea alte cauze, mergi la medic pentru stabilirea diagnosticului corespunzător. Chiar dacă uneori problema este inofensivă, este bine să te asiguri că nu suferi de o afecțiune mai gravă.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


Fernández, M., Gómez, F., Hermosa, J., Kazemi, A., Miguéns, X., Rodríguez, M., … Tornero, J. (2015). Dolor lumbar. Retrieved from http://www.esteve.es/EsteveArchivos/ebooks/pas_lumbar_interactivo.pdf

SMITH, R. (2005). Dolor lumbar. Netter. Obstetricia, Ginecología y Salud de La Mujer, 446–448. https://doi.org/10.1016/B978-84-458-1311-9.50159-2

Pérez, F. , Nuñez Cortejo, C., Molla, J., Buades, T., Ruiz de la Torres, R., Yane García, D., Muñoz Mira, P. (2013). Capítulo 23: Lumbalgia. Reumatología, (1), 403–419. Retrieved from http://www.svreumatologia.com/wp-content/uploads/2008/04/Cap-23-Lumbalgia.pdf


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.