Logo image
Logo image

8 simptome ale hipotiroidismului

3 minute
Hipotiroidismul este o afecțiune a glandei tiroide. Află care sunt 8 dintre simptomele ce ar putea semnala prezența sa în organism. 
8 simptome ale hipotiroidismului
Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Hipotiroidismul este o disfuncție tiroidiană. Glanda tiroidă este implicată în numeroase procese fundamentale din organism, cum ar fi metabolismul și producția de hormoni. Prin urmare, este important să detectezi și să combați afecțiunile care o împiedică să funcționeze în mod corespunzător. Pentru a-ți veni în ajutor, îți prezentăm mai jos câteva dintre principalele simptome ale hipotiroidismului.

Hipotiroidismul este o tulburare des întâlnită, care afectează în principal femeile. Aceasta apare atunci când nivelul de hormoni tiroidieni scade sau când aceștia nu mai sunt secretați în cantități suficiente. Astfel, în organism se produc mai multe schimbări la nivelul principalelor organe. Totodată, apar dificultăți în menținerea unei greutăți corporale stabile și sănătoase. 

Problema este faptul că hipotiroidismul se dezvoltă treptat și poate fi confundat cu alte afecțiuni comune. Tocmai de aceea, îți prezentăm 8 simptome ale hipotiroidismului care te ajută să recunoști această disfuncție. 

1. Creșterea bruscă în greutate: unul dintre principale simptome ale hipotiroidismului

Some figure

Greutatea în exces rezultă, în general, în urma unor obiceiuri alimentare proaste și a sedentarismului. Însă dacă mănânci sănătos, faci mișcare, dar continui să te îngrași, cauza poate fi hipotiroidismul. Această boală influențează în mod direct funcțiile metabolice, încetinind procesele de ardere a grăsimilor.

2. Oboseala

Senzația de oboseală fizică și psihică accentuată sau sindromul oboselii cronice este frecvent în rândul pacienților cu disfuncții tiroidiene. Acest simptom poate fi cauzat de multe alte afecțiuni, însă una dintre ele este și hipotiroidismul.

3. Colesterolul mărit

Some figure

Un nivel ridicat de colesterol poate fi rezultatul consumului de alimente bogate în grăsimi, carbohidrați și alte substanțe care afectează activitatea metabolică.

Însă atunci când colesterolul mărit este însoțit de simptomele de mai sus sau apare fără niciun motiv, este posibil să suferi de hipotiroidism. În acest caz, capacitatea organismului de a elimina colesterolul din artere este redusă, drept pentru care sângele nu este curățat așa cum ar trebui.

4. Schimbările bruște de dispoziție

Când glanda tiroidă nu mai secretă cantități suficiente de hormoni, se pot manifesta schimbări bruște de dispoziție. Pacienții cu hipotiroidism riscă să sufere episoade de anxietate, depresie și stres. Chiar dacă aceste probleme pot avea și alte cauze, trebuie să iei în considerare și prezența unei disfuncții tiroidiene.

5. Problemele cu memoria

Some figure

Schimbările funcțiilor tiroidiene afectează în mod direct sănătatea sistemului nervos și a creierului. Dezechilibrele hormonale asociate hipotiroidismului duc la slăbirea activității cerebrale și la pierderea memoriei. Neuronii transmit mai greu semnale creierului și obosesc mai ușor.

6. Pielea uscată

Reacțiile negative la nivelul pielii pot fi alte simptome ale hipotiroidismului. Odată cu reducerea secreției de hormoni, scade și producția naturală de sebum. Prin urmare, pielea se usucă, iar în timp pare foarte aspră și plină de imperfecțiuni. 

În multe cazuri, pielea uscată este însoțită și de alte simptome, cum ar fi slăbirea unghiilor, căderea excesivă a părului și dificultăți în vindecarea și regenerarea pielii.

7. Constipația

Some figure

Constipația este o problemă care apare atunci când organismul întâmpină dificultăți în eliminarea deșeurilor din colon. Acest simptom este caracteristic multor afecțiuni digestive, însă poate fi cauzat și de scăderea producției de hormoni tiroidieni.

Glanda tiroidă este implicată în procesele digestive și metabolice, care ajută la eliminarea corespunzătoare a fecalelor din organism. Hipotiroidismul slăbește și abilitatea de contracție a intestinului, fapt care afectează trecerea deșeurilor prin acest organ.

8. Durerile musculare

Durerile musculare sunt frecvente în rândul persoanelor care suferă de probleme inflamatoare sau care practică exerciții fizice de intensitate ridicată. Însă dacă nu este prezentă niciuna dintre aceste situații, cauza poate fi hipotiroidismul.

Scăderea producției de hormoni care reglează metabolismul duce la slăbirea musculaturii și a articulațiilor. Din fericire, poți combate acest simptom dacă practici exerciții de intensitate redusă și întinderi.

În concluzie, este adevărat că principalele simptome ale hipotiroidismului pot fi cauzate și de alte afecțiuni, însă nu trebuie să ignori nici posibilitatea acestei disfuncții.

Dacă ai antecedente medicale de hipotiroidism în familie sau prezinți anumiți factori de risc asociați acestei tulburări, este indicat să mergi la medic. 


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Wassner, A. J. (2018). Congenital Hypothyroidism. Clinics in Perinatology. https://doi.org/10.1016/j.clp.2017.10.004
  • Gilbert, J. (2017). Hypothyroidism. Medicine (United Kingdom). https://doi.org/10.1016/j.mpmed.2017.05.009
  • Krassas, G. E., Poppe, K., & Glinoer, D. (2010). Thyroid function and human reproductive health. Endocrine Reviews. https://doi.org/10.1210/er.2009-0041
  • Chakera, A. J., Pearce, S. H. S., & Vaidya, B. (2012). Treatment for primary hypothyroidism: Current approaches and future possibilities. Drug Design, Development and Therapy. https://doi.org/10.2147/DDDT.S12894
  • Sanyal, D., & Raychaudhuri, M. (2016). Hypothyroidism and obesity: An intriguing link. Indian journal of endocrinology and metabolism, 20(4), 554–557. https://doi.org/10.4103/2230-8210.183454
  • Louwerens M, Appelhof BC, Verloop H, Medici M, Peeters RP, Visser TJ, et al. Fatigue and fatigue-related symptoms in patients treated for different causes of hypothyroidism. Eur J Endocrinol. 2012;
  • Rizos, C. V., Elisaf, M. S., & Liberopoulos, E. N. (2011). Effects of thyroid dysfunction on lipid profile. The open cardiovascular medicine journal, 5, 76–84. https://doi.org/10.2174/1874192401105010076
  • Bathla, M., Singh, M., & Relan, P. (2016). Prevalence of anxiety and depressive symptoms among patients with hypothyroidism. Indian journal of endocrinology and metabolism, 20(4), 468–474. https://doi.org/10.4103/2230-8210.183476
  • Samuels M. H. (2014). Psychiatric and cognitive manifestations of hypothyroidism. Current opinion in endocrinology, diabetes, and obesity, 21(5), 377–383. https://doi.org/10.1097/MED.0000000000000089
  • Safer J. D. (2011). Thyroid hormone action on skin. Dermato-endocrinology, 3(3), 211–215. https://doi.org/10.4161/derm.3.3.17027

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.