Logo image
Logo image

13 întrebuințări ale apei oxigenate

4 minute
Apa oxigenată nu este doar un simplu dezinfectat. Ea are numeroase întrebuințări în gospodărie.
13 întrebuințări ale apei oxigenate
Ultima actualizare: 25 mai, 2022

Te-ai gândit vreodată că apa oxigenată este mai mult decât un simplu dezinfectant la care poți să apelezi atunci când te tai la mână? În acest articol îți vom vorbi despre cele mai interesante întrebuințări ale apei oxigenate. Citește în continuare și vei fi surprins(ă)!

Întrebuințări ale apei oxigenate

Apa oxigenată (H2O2) este singurul agent dezinfectant alcătuit numai din hidrogen și oxigen. Din acest motiv, aceasta este considerată a fi unul din cele mai eficiente și sigure dezinfectante naturale. Însă celelalte întrebuințări ale apei oxigenate nu sunt foarte bine cunoscute. Iată câteva dintre ele:

1. Poate albi hainele

Introdu puțină apă oxigenată în mașina de spălat, iar albiturile nu ți se vor îngălbeni niciodată. În plus, apa oxigenată poate îndepărta petele de sânge de pe covoare—nu trebuie decât să aplici puțină apă oxigenată pe pată, să o lași să acționeze timp de un minut, iar apoi să freci covorul cu o perie și să speli cu apă rece obișnuită.

2. Te poate ajuta să faci o baie detoxifiantă și revigorantă

Pune câteva linguri de apă oxigenată (concentrație 3%) într-o cadă plină cu apă caldă obișnuită. Bagă-te în cadă pentru jumătate de oră, iar bacteriile ce îți acoperă pielea vor dispărea imediat. Dacă e nevoie, mai adaugă apă caldă, astfel încât temperatura să rămână constantă.

Încearcă și:

Tratamente de înfrumusețare cu apă oxigenată

Some figure

3. Te poate scăpa de ciuperca piciorului

Prepară o mixtură de apă oxigenată (50%) și apă de robinet (50%), aplic-o între degetele sau sub unghiile de la picioare, iar apoi lasă aerul să o usuce. Dacă ai o infecție cronică, amestecă de două ori mai multă apă oxigenată cu apă distilată și aplică de două ori pe săptămână.

4. Te poate ajuta să-ți cureți colonul sau să faci clismă

Pentru a-ți curăța colonul, amestecă o ceașcă de apă oxigenată cu 15 litri de apă de la robinet. Pentru a face clismă, amestecă o lingură de apă oxigenată cu un litru de apă distilată fierbinte.

5. Previne infecțiile

Pune câteva picături de apă oxigenată pe o rană sau tăietură infectată de câteva ori în decursul zilei. Dacă a început să se dezvolte o gangrenă, scufundă regiunea afectată în apă oxigenată pură.

6. Poate alunga acarienii

Dacă acarienii îți dau de furcă, pur și simplu aplică puțină apă oxigenată pură pe regiunea afectată o dată pe oră.

Some figure

7. Ameliorează infecțiile sinusurilor

Amestecă o lingură de apă oxigenată cu o ceașcă de apă normală, toarnă amestecul într-un recipient și ai obținut un spray nazal minunat.

8. Poate fi folosită pentru a face gargară sau a-ți îngriji gura

Ține niște apă oxigenată (destulă pentru a umple un dop de sticlă) în gură timp de zece minute fără s-o înghiți și vei preveni sau scăpa de afte, iar dinții se vor albi și vor fi mai puțin vulnerabili în fața cariilor. Multe persoane folosesc apa oxigenată ca apă de gură după ce se spală pe dinți sau prepară pastă de dinți din aceasta și puțin bicarbonat de sodiu.

Îți poți proteja periuța de dinți de microbi dacă o ții scufundată în apă oxigenată atunci când nu o folosești. În plus, grație proprietăților sale antibacteriene, antivirale și antifungice, apa oxigenată poate ameliora și durerile de dinți.

9. Poate fi folosită pentru a deschide culoarea părului

Diluează apă oxigenată în apă normală (50/50), toarnă-ți amestecul pe păr după ce ai făcut duș, iar apoi piaptănă-te. Părul tău se va deschide doar puțin, așadar nu trebuie să-ți faci griji că va fi o schimbare radicală.

Some figure

10. Te poate ajuta să-ți cureți casa

Dacă pe lângă produsele tale de curățare obișnuite te înarmezi și cu o cârpă înmuiată în apă oxigenată, mobila, ferestrele și oglinzile tale vor străluci. În plus, o lingură de apă oxigenată este de ajuns ca să-ți faci farfuriile murdare să arate ca noi.

Poți încerca să combini apă oxigenată cu puțin oțet. Vei obține un dezinfectant natural, economic și foarte util, pe care îl poți folosi pentru a dezinfecta fructe, jucării, încălțări, prosoape, podele, etc. Acest lichid minunat te poate ajuta chiar să elimini mucegaiul de pe acoperișul casei tale sau de pe podele.

11. Te poate ajuta să scapi de coșuri

După ce te speli pe față cu săpun și apă, înmoaie niște vată în apă oxigenată și aplică lichidul pe regiunile afectate de coșuri. Profită de aceste întrebuințări ale apei oxigenate de două ori pe săptămână, dar ai grijă—produsul îți poate irita sau usca pielea.

Îți recomandăm și:

8 remedii simple cu apă oxigenată

Some figure

12. Poate vindeca durerile de gât

O gargară cu apă oxigenată este de ajuns pentru a ameliora o durere de gât. Pur și simplu prepară o soluție de ¾ apă normală și ¼ apă oxigenată și fă gargară cu ea (nu uita că nu trebuie să o înghiți). Bacteriile din gât vor fi omorâte și vei fi protejat(ă) împotriva infecțiilor.

13. Îți poate curăța urechile

Amestecă o picătură de apă oxigenată cu puțină apă caldă și vei obține o soluție cu care poți îndepărta ceara din urechi. Te-ai gândit vreodată că acest lucru se află pe lista de întrebuințări ale apei oxigenate?


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • De Mattos, I. L., Shiraishi, K. A., Braz, A. D., & Fernandes, J. R. (2003). Peróxido de hidrogênio: Importância e determinação. Quimica Nova. https://doi.org/10.1590/S0100-40422003000300015
  • Posso M. SL, Ramírez R. DX, Rosas J JA, G. C. E. (2010). Comparación del blanqueamiento dental con peróxido de hidrógeno al 25 % en consultorio , utilizando o no activación con lámpara de luz halógena. Univ. Odontol.
  • Yamamoto, A., & Takahashi, M. (2010). Peróxido de hidrógeno. Nippon Rinsho. Japanese Journal of Clinical Medicine. https://doi.org/10.1006/bkmm.2001.90

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.