Logo image
Logo image

Băutură pentru stimularea metabolismului cu ghimbir

4 minute
Dacă ai o digestie lentă, ești sensibil la frig și ai dificultăți la pierderea în greutate, atunci ai un metabolism lent. Există însă multe soluții naturale pentru a stimula metabolismul.
Băutură pentru stimularea metabolismului cu ghimbir
Ultima actualizare: 05 iunie, 2019

Dacă dorești să pierzi mai ușor în greutate, pe lângă o alimentație echilibrată și mișcare, este necesar să consumi alimente care te pot ajuta să-ți accelerezi metabolismul. Îți oferim ca exemplu o băutură pentru stimularea metabolismului cu ghimbir, curcuma și ulei de cocos.

Descoperă în cele ce urmează cum poți să stimulezi metabolismul și să pierzi mai ușor și în mod sănătos în greutate.

De ce facilitează metabolismul activ pierderea în greutate?

Some figure

Metabolismul este o funcție a organismului legată de utilizarea energiei, temperatură, digestie, circulație sanguină și respirație. Atunci când metabolismul funcționează optim, organismul arde caloriile în mod eficient.

În schimb, dacă avem un metabolism prea lent, eficiența arderii de calorii scade. Câștigăm cu ușurință în greutate, digestia este lentă și suntem mai sensibili la frig. Din acest motiv, este important să ții cont de activitatea metabolismului și să îl sprijini cu o alimentație adecvată și, dacă este cazul, cu remedii naturale pentru stimularea acestuia.

Un metabolism mai activ înseamnă că, depunând același efort, organismul va arde mai multe calorii. Vei reuși astfel să pierzi în greutate. Metabolismul este, așadar, unul dintre factorii care influențează greutatea corporală, pe lângă elemente precum alimentația și mișcarea.

Citește și:

Cum să îți accelerezi metabolismul pentru a slăbi ușor

Alimente care stimulează metabolismul

Some figure

Iată care sunt alimentele care ajută la stimularea metabolismului:

  • Curcuma: este un condiment care se utilizează pe post de colorant natural galben. Este un ingredient antioxidant și antiinflamator și are un efect analgezic.
  • Ghimbir: este un condiment cu gust picant și răcoritor. Are proprietăți diuretice foarte benefice, mai ales în cazul femeilor.
  • Ulei de cocos: este un ingredient care stimulează metabolismul și care te ajută să elimini grăsimea acumulată în jurul taliei.
  • Migdale: sunt fructe uscate bogate în calciu, care combat osteoporoza.
  • Avocado: este unul dintre cele mai sănătoase fructe datorită conținutului său bogat de vitamine, minerale, proteine, fibre și acizi grași esențiali.
  • Pomelo: este un fruct ideal pentru cei care vor să piardă în greutate, deoarece îmbunătățește funcția de detoxifiere a ficatului și a rinichilor.
  • Ceai verde: este o băutură savurată încă din timpuri vechi. Este un ceai medicinal antioxidant cu proprietăți alcalinizante.
  • Scorțișoară Ceylon: acest condiment este un energizant și un afrodisiac natural.
  • Piper Cayenne: este un condiment foarte picant, dar care îmbunătățește digestia și ajută la arderea de calorii.
  • Cafea: este o băutură diuretică, antioxidantă, cu efect energizant.
  • Ovăz: este o cereală foarte hrănitoare, cu multe calorii, dar care susține pierderea în greutate.
  • Fasole: este o leguminoasă care stimulează metabolismul.

De asemenea, pentru stimularea metabolismului este esențial să bei apă de-a lungul zilei.

Citește și:

Un ceai picant pentru activarea metabolismului

Băutură pentru stimularea metabolismului cu ghimbir și curcuma

Some figure

În cele ce urmează, îți arătăm cum să prepari o băutură pentru stimularea metabolismului cu două ingrediente naturale și benefice.

Pe lângă ghimbir și curcuma, îți recomandăm să adaugi și ulei de cocos, deoarece acesta reprezintă una dintre cele mai sănătoase grăsimi. Uleiul de cocos accelerează funcția de ardere a grăsimii, mai ales cea acumulată în jurul taliei și nu stimulează creșterea în greutate.

Ingrediente

  • O lingură rasă de curcuma sub formă de pudră (10 g)
  • O lingură rasă de ghimbir pudră (10 g) sau o bucată de ghimbir crud (20 g)
  • O lingură de ulei de cocos extravirgin (15 g)
  • Un litru de apă
  • Stevia după gust (sau miere de albine)

Mod de preparare

  • Pune apa la fiert. Atunci când ajunge la punctul de fierbere, adaugă curcuma și ghimbirul, apoi ia vasul de pe foc. Acoperă vasul și lasă băutura să se răcească timp de 10 minute.
  • Dacă folosești ghimbir crud, lasă-l la fiert 15 minute, adaugă curcuma și ia vasul de pe foc.
  • Adaugă uleiul de cocos și stevia în băutura caldă.
  • Bea remediul cald, deoarece dacă se răcește prea mult, uleiul se va întări.

Mod de administrare

  • Poți consuma băutura pentru activarea metabolismului oricând pe parcursul zilei, mai ales între mese.
  • De asemenea, este o idee foarte bună să ai la tine această băutură atunci când faci mișcare. În acest caz, o poți îndulci cu un pic de miere pentru un efect energizant.
  • Dacă o consumi pe parcursul după-amiezii sau seara, nu uita să ții cont de faptul că are un efect diuretic.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.