Logo image
Logo image

Cum să prepari un smoothie care înlocuiește o masă

4 minute
Un smoothie poate înlocui fără probleme o masă, cu condiția să fie preparat din ingrediente care oferă organismului toți nutrienții de care are nevoie. 
Cum să prepari un smoothie care înlocuiește o masă
Ultima actualizare: 24 aprilie, 2019

O dietă echilibrată ne face să ne simțim sănătoși, energici și binedispuși. Ca să profităm de aceste beneficii, fiecare masă trebuie să includă nutrienți esențiali. Știm că este bine să mâncăm fructe, legume, cereale și leguminoase. Dar oare putem combina asemenea alimente ca să obținem un smoothie care înlocuiește o masă?

În acest articol, îți arătăm că răspunsul la întrebarea de mai sus este da. Acest lucru este posibil și chiar benefic. În plus, îți oferim și câteva rețete de smoothie-uri delicioase și hrănitoare pe care le poți consuma la una dintre mese. Printre altele, acestea te pot ajuta să atingi greutatea dorită.

Beneficiile unui smoothie care înlocuiește o masă

În general, când auzim cuvântul „smoothie” ne gândim la acele shake-uri pe bază de produse lactate (iaurt, lapte, înghețată) care sunt foarte bogate în calorii și nesănătoase.

În realitate, un smoothie care înlocuiește o masă este un  amestec de alimente pasate în blender. Citind acest articol, vei fi surprins să afli ce diversitate de ingrediente se pot folosi la prepararea lor.

Iată care sunt beneficiile de care poți profita dacă alegi să consumi regulat un smoothie care înlocuiește o masă:

  • Asemenea băuturi sunt ușor de digerat, un avantaj foarte mare mai ales pentru persoanele care mănâncă prea repede, fără să mestece bine alimentele.
  • Ne ajută să ne menținem greutatea sub control și reduc pofta de mâncare, întrucât sunt extrem de hrănitoare.
  • Previn sau tratează constipația, datorită conținutului bogat de fibre.
  • Sunt un aliat și pentru frumusețe, grație conținutului de vitamine și minerale.
  • Ne ajută să renunțăm la obiceiul de a sări peste mese, deoarece le putem lua cu noi atunci când plecăm de acasă.
  • Nu conțin lactoză, iar unele dintre ele nici gluten.

Citește și:

Combate constipația cu 5 smoothie-uri

  • Pot fi consumate de către toți membrii familiei.
  • Sunt perfecte pentru a fi băute înainte de un efort fizic sau intelectual.
  • Sunt ușor de preparat și pot fi consumate în orice perioadă a anului.
Some figure

Ce ar trebui să conțină o dietă echilibrată?

Pentru a ne satisface apetitul și a ne potoli foamea, trebuie să-i oferim organismului o doză necesară de nutrienți esențiali la fiecare masă. Iată ce alimente trebuie să incluzi în smoothie-uri:

  • Fructe și legume: fructe cărnoase și cu coajă lignificată, legume cu frunze verzi
  • Surse de proteine: în acest caz de origine vegetală (alune, nuci, cereale, avocado)
  • Alimente care conțin amidon sau cereale: băuturi pe bază de cereale, banane
  • Surse de grăsimi sănătoase: uleiuri presate la rece, nuci, avocado
Some figure

Fiecare smoothie sănătos pe care îl preparăm ar trebui să conțină, într-o mai mică sau mai mare măsură, ingrediente din fiecare categorie de mai sus. Ar trebui să ținem cont de nevoile, vârsta, greutatea și rutina noastră zilnică, precum și perioada zilei în care consumăm smoothie-ul.

Ce ingrediente să folosim?

Pentru beneficii maxime, ideal este să folosim alimente bio și de sezon. În acest fel putem să descoperim, de asemenea, ce anume ne place și să ne schimbăm gusturile.

Avem nevoie de următoarele ingrediente:

  • Fructe cărnoase: mere, pere, căpșuni, papaya, ananas, banane, avocado și nu numai
  • Legume cu frunze verzi: spanac, rucolă, frunze de sfeclă, salată verde
  • Nuci, alune, migdale, semințe de pin
  • Fructe deshidratate: prune, stafide, caise, curmale
  • Ulei vegetal (presat la rece): de măsline, migdale, susan, floarea soarelui, semințe de in, germeni de grâu
  • Băuturi vegetale (pe bază de ovăz, orez, hrișcă, migdale), sucuri naturale de fructe sau apă
  • Îndulcitor (opțional): miere de albine, nectar de agave, zahăr brun
  • Suplimente alimentare: drojdie, polen, germeni de grâu, spirulină, pir
Some figure

Exemple de smoothie-uri care pot înlocui o masă

Iată câteva exemple de smoothie-uri delicioase și hrănitoare:

  • Smoothie verde: avocado, baby spanac, o banană coaptă și o băutură pe bază de orez
  • Smoothie roșu: căpșuni, sfeclă fiartă, stafide, nuci de macadamia, ulei de floarea soarelui și suc de merișoare
  • Smoothie portocaliu: papaya, frunze de sfeclă, semințe de pin, caise uscate, ulei de migdale, fulgi de ovăz înmuiați în apă, germeni de grâu
  • Smoothie galben: ananas, nuci, curmale, ulei de susan, suc de mere și polen de albine

Cum se bea un smoothie care înlocuiește o masă

În ciuda texturii lichide, un smoothie conține numeroase ingrediente, unele dintre ele în stare crudă și bogate în fibre. Așadar, trebuie băut încet, gustând și oarecum mestecând fiecare înghițitură, pentru o digestie și o absorbție mai ușoară, dar și pentru a beneficia de o senzație de sațietate.

Nu uita să citești:

8 idei delicioase pentru micul dejun

Dimineața putem opta pentru rețete mai dulci, cu fructe coapte și îndulcitori naturali, deoarece ne oferă energie și bună dispoziție. Seara, în schimb, îți recomandăm să alegi fructe mai sărace în calorii, cum ar fi merele sau perele. Adaugă și o cantitate mai mare de legume, acestea având efecte relaxante care ne ajută să ne odihnim mai bine, stimulând în același timp și pierderea în greutate.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Galvão Cândido Flávia, Silva Ton Winder Tadeu, Gonçalves Alfenas Rita de Cássia. Addition of dietary fiber sources to shakes reduces postprandial glycemia and alters food intake. Nutr. Hosp.  [Internet]. 2015  Ene [citado  2018  Oct  26] ;  31( 1 ): 299-306. Disponible en: http://scielo.isciii.es/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0212-16112015000100031&lng=es.  http://dx.doi.org/10.3305/nh.2015.31.1.7578.
  • Izquierdo Hernández Amada, Armenteros Borrell Mercedes, Lancés Cotilla Luisa, Martín González Isabel. Alimentación saludable. Rev Cubana Enfermer  [Internet]. 2004  Abr [citado  2018  Oct  26] ;  20( 1 ): 1-1. Disponible en: http://scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0864-03192004000100012&lng=es.
  • Meritxell Nus¹, Ruperto² Mar, Sánchez-Muniz¹ Francisco J.. Frutos secos y riesgo cardio y cerebrovascular. Una perspectiva española. ALAN  [Internet]. 2004  Jun [citado  2018  Oct  26] ;  54( 2 ): 137-148. Disponible en: http://www.scielo.org.ve/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0004-06222004000200002&lng=es.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.