Logo image
Logo image

O dietă detoxifiantă fără zahăr de 10 zile

4 minute
Deși par inițial foarte greu de urmat, dietele fără zahăr îmbunătățesc funcțiile organismului și promovează detoxifierea acestuia.
O dietă detoxifiantă fără zahăr de 10 zile
Karla Henríquez

Verificat și aprobat de doctorul Karla Henríquez

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Pentru buna funcționare  a organismului, este important să urmezi o dietă detoxifiantă fără zahăr, acest produs fiind foarte dăunător sănătății.

Organismul uman este asemenea unui motor al cărui combustibil provine din alimentele consumate. Dacă consumi multe alimente benefice, organismul tău continuă să funcționeze în stare optimă. În cazul în care optezi să consumi alimente nocive, mai ales sortimente cu zahăr, vei începe să ai probleme.

Iată o analogie interesantă:

  • Închipuie-ți că ai un automobil cu motor diesel, care este în stare perfectă.
  • Într-o zi, decizi să umpli acest motor cu un combustibil care nu este destinat mașinilor cu motor diesel.
  • Dintr-o dată, motorul începe să aibă probleme și, în cele din urmă, nu mai funcționează.

Această analogie ne ajută să înțelegem modul în care alimentele consumate ne influențează organismul. În situația în care ai fi întrebat dacă vrei ca organismul tău—adică cel mai important „vehicul” pe care îl ai la dispoziție—să funcționeze în stare optimă cât trăiești, suntem sigur că răspunsul tău ar fi „da”.

Când vine vorba de alimentele pe care le includem de obicei în dieta noastră zilnică, nu putem să trecem cu vederea peste zahăr. Acest ingredient este inclus în numeroase alimente.

Zahărul este unul din cele mai nocive alimente existente. Printre altele, acesta a fost asociat cu declanșarea unor boli precum cancerul, diabetul și tulburările cardiace. Din acest motiv, este esențial să găsim modalități de a ne modera consumul de zahăr.

Dietă detoxifiantă fără zahăr concepută de Mark Hyman

Some figure

Luând în considerare informațiile de mai sus, un medic a inventat o modalitate de regla glicemia prin intermediul alimentației. Scopul acestui regim este detoxifierea organismului și eliminarea zahărului din corp.

Medicul care a inventat metoda menționată este Dr. Mark Hyman, iar metoda propriu-zisă se numește „dieta Mark Hyman”. Principalul obiectiv al acestei diete este combaterea efectelor dependenței de zahăr. Practic, organismul este antrenat să nu mai depindă de zahăr și să elimine orice exces.

În cele ce urmează îți prezentăm principalele 10 idei ale dietei Mark Hyman, o dietă detoxifiantă fără zahăr pe care o poți adopta în doar 10 zile. Nu ezita să încerci!

Citește și:

Renunțarea la zahărul rafinat: 7 beneficii

1. Asigură-te că într-adevăr trebuie să urmezi această dietă

Alegerea unei diete corecte reprezintă una dintre cele mai importante decizii pentru corpul tău. Nu este ușor să îți schimbi dieta, dar deseori este esențial să faci asta pentru a-ți proteja sănătatea. Așadar, urmează dieta Mark Hyman numai dacă ești sigur că nivelul de zahăr din organismul tău este prea ridicat.

2. Dacă alegi să urmezi dieta, fii consecvent și nu face excepții

Cu alte cuvinte, nu consuma nici măcar un gram de zahăr. În categoria de produse interzise intră și derivații zahărului, în special cei din componența dulciurilor și a deserturilor.

3. Evită băuturile îndulcite cu zahăr

Magazinele alimentare au o selecție largă de băuturi cu un indice caloric ridicat, iar mulți dintre noi obișnuim să le consumăm în mod regulat.

Printre aceste băuturi se numără cafeaua, ceaiurile dulci, băuturile energizante și băuturile răcoritoare. Toate acestea măresc nivelul de zahăr din organism și sunt deseori mai nocive decât alimentele solide.

4. Crește-ți aportul de proteine

Some figure

Zahărul aprovizionează organismul cu energie, dar avem la dispoziție surse mult mai sănătoase, cum ar fi proteinele. Pe lângă faptul că oferă multă energie, proteinele sunt lipsite de carbohidrați. Putem obține acest nutrient din alimente precum ouăle, fructele uscate, peștele și puiul.

5. Carbohidrații pot fi benefici, însă doar dacă provin din legume

Organismul are nevoie de o cantitate semnificativă de carbohidrați pentru a funcționa în stare optimă. Din fericire, putem obține această substanță din legume. Nu ezita să adaugi legume în această dietă detoxifiantă fără zahăr de 10 zile.

Te sfătuim să citești și: 

5 îndulcitori naturali care pot înlocui zahărul

6. Grăsimile vegetale combat efectele nocive ale zahărului

Grăsimile provenite din surse vegetale sunt foarte sănătoase. Pe lângă faptul că nu îngrașă, acestea combat hiperglicemia. Te sfătuim să consumi alimente precum avocado, nuci și ulei de cocos.

7. Evită tentațiile

Some figure

Este posibil să fii înconjurat de alimente nesănătoase, inclusiv dulciuri și alimente de tip „fast food”. Pnetru a nu te abate de la această dietă detoxifiantă fără zahăr, încearcă să ai mereu la îndemână o „gustare de urgență”, preparată doar cu alimente sănătoase.

Oricare dintre produsele enumerate mai sus constituie o variantă acceptabilă.

8. Controlează-ți respirația pentru a combate stresul

Înainte de fiecare masă, respiră adânc și încet de cel puțin cinci ori pentru a modifica procesul de metabolizare a grăsimilor. Relaxându-ți corpul, previi producția cortizolului.

9. Evită obiceiurile care provoacă inflamații

Din păcate, mulți dintre noi avem o serie de obiceiuri nesănătoase. Consumul de gluten, de produse lactate și fumatul poate provoca inflamații. Acest simptom poate indica un dezechilibru glicemic.

10. Odihnește-te suficient

Când nu reușești să obții cel puțin opt ore neîntrerupte de somn pe zi, organismul tău produce mai mulți hormoni ai foamei. Drept rezultat, o să tânjești după zahăr în fiecare dimineață când te trezești.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ruapeng D., Thongprayoon C., Cheungpasitporn W., Harindhanavudhi T., Sugar and artificially sweetened beverages linked to obesity: a systematic review and meta analysis. QJM, 2017. 110 (8): 513-520.
  • Abdelhamid AS., Brown TJ., Brainard JS., Biswas P., et al.., Omega 3 fatty acids for the primary and secondary prevention of cardiovascular disease. Cochrane Database Syst Rev, 2018.
  • Landi F., Calvani R., Tosato M., Martone AM., et al., Protein intake and muscle health in old age: from biological plausibility to clinical evidence.  Nutrients, 2016.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.