Intoleranța la lactoză: semne prin care o detectezi
Deși unii consideră că alergiile alimentare sunt o invenție a secolului nostru, acestea există de fapt de când oamenii au început să bea lapte și să mănânce cereale și leguminoase. Astăzi îți vorbim despre intoleranța la lactoză pentru a te ajuta să îți dai seama dacă ai probleme în ceea ce privește digerarea acestei substanțe.
Ce este intoleranța la lactoză?
Transformările genetice progresive prin care trecem ne-au permis să continuăm să bem lapte până la maturitate. Totuși, anumite persoane nu produc suficiente enzime pentru a asimila lactoza. Astfel, se produce o intoleranță.
Intoleranța la lactoză este o problemă ce apare ca urmare a unui deficit al enzimelor responsabile pentru digerarea lactozei. Când aceasta nu este asimilată în organism în mod corespunzător, glucidele din lapte ajung în colon, unde fermentează și produc gaze intestinale.
Consumul de lapte, iaurt sau înghețată de către o persoană intolerantă la lactoză nu produce daune grave sau ireversibile în tractul intestinal, ci doar niște simptome temporare.
Multe persoane cred că au intoleranță la lactoză, când de fapt se confruntă cu o dezvoltare excesivă a bacteriilor, celiachie sau inflamații ale intestinelor.
Este bine de știut că majoritatea persoanelor cu această problemă suferă de intoleranță primară la lactoză. Cu alte cuvinte, acestea pot bea un pahar de lapte (sau alte produse lactate) fără să aibă niciun simptom și chiar pot servi la masă produse lactate fără să aibă neplăceri digestive.
În plus, pot consuma produse cu un conținut mic de lactoză sau suplimente pe bază de lactază.
Îți recomandăm să citești și:
Simptome ale intoleranței la lactoză
Intoleranța la lactoză prezintă simptome la un interval cuprins între 30 de minute și 2 ore după ce ai mâncat sau ai băut alimente care conțin lactoză.
Severitatea simptomelor depinde de persoana în cauză, de cantitatea consumată și de enzimele prezente în stomac.
Este important de reținut că aceste semne nu indică întotdeauna o intoleranță la lactoză. Sunt caracteristice și altor afecțiuni gastrointestinale (cum ar fi gastroenterita virală).
Un indiciu util ar fi să observi momentul în care apar simptomele. Dacă acestea încep să se manifeste după ce ai consumat lapte, iaurt, brânză, înghețată, etc., este posibil să suferi de intoleranță la lactoză.
Iată de ce:
- Fermentarea lactozei de către bacteriile intestinale produce un scaun mai acid care provoacă iritații sau usturimi la defecare.
- Acest proces poate cauza și balonări sau dureri abdominale, precum și gaze intestinale în exces (care durează timp de câteva ore de la consumul produsului lactat).
- Scaunul și gazele au un miros puternic și foarte urât.
Diareea sau constipația sunt alte semne care pot indica prezența intoleranței la lactoză, întrucât aceasta produce un dezechilibru în flora intestinală. Crampele abdominale reprezintă, la rândul lor, un simptom frecvent.
La copii și adolescenți, intoleranța la lactoză provocă, de asemenea, greață și vărsături.
În ceea ce privește cazurile cronice (intoleranță secundară la lactoză), pot apărea și următoarele simptome:
- Pierdere considerabilă în greutate
- Roșeață în zona perianală
- Spasme abdominale
- Diaree explozivă
În plus, persoanele aflate în această situație se confruntă cu probleme dermatologice, oboseală extremă și durere la nivelul extremităților.
Te-ar putea interesa și:
Cum poate fi detectată intoleranța la lactoză?
Dacă bănuiești că ai această problemă, este important să mergi la un medic specialist. Acesta poate descoperi cauza simptomelor.
Cele mai frecvente teste efectuate sunt:
Testul de toleranță la lactoză
- Mai întâi, se recoltează probe de sânge pentru a se măsura indicele glicemic.
- Apoi, pacientului i se oferă o cantitate ridicată de lactoză, 50 de grame la 30 de minute timp de două ore (patru doze).
- Se recoltează din nou sânge pentru a se măsura din nou glicemia.
Dacă valorile sunt aceleași, înseamnă că lactoza nu acționează așa cum ar trebui. Totuși, acest test nu este decisiv deoarece există și alte afecțiuni care pot modifica nivelul glicemiei, cum ar fi diabetul.
Testul hidrogenului în aerul expirat
Aceasta este cea mai utilizată metodă pentru a detecta intoleranța la lactoză. Pacientul consumă o soluție pe bază de lactoză o dată la 15 minute, apoi suflă într-o pungă închisă etanș.
Când glucidele din lapte nu sunt digerate și trec în intestine, bacteriile le folosesc ca pe un aliment, producând hidrogen. Prin urmare, dacă aerul pe care îl expiri prezintă o cantitate mare de hidrogen, cauza poate fi o problemă în digerarea lactozei.
Biopsia de mucoasă intestinală
Pentru efectuarea acestui test, este folosit un endoscop esofagian sau gastrointestinal. Fragmentele de țesuturi obținute sunt apoi analizate în laborator pentru a se verifica prezența sau absența lactazei în mucoasă.
Testul acidității scaunului
Acest test este utilizat, în general, la copii. Având în vedere vârsta lor fragedă, celelalte teste sunt prea riscante sau inutile.
Testul genetic
Obiectivul acestui test este detectarea intoleranței primare la lactoză, cauzate de gena MCM6. Se recoltează o probă de sânge sau de salivă pentru a se analiza polimorfismul asociat acestei probleme.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Manual MSD. Intolerancia a la lactosa. https://www.msdmanuals.com/es-cr/hogar/breve-informaci%C3%B3n-trastornos-digestivos/malabsorci%C3%B3n/intolerancia-a-la-lactosa
- MedlinePlus. Intolerancia a la lactosa. https://medlineplus.gov/spanish/ency/article/000276.htm
- MedlinePlus. Pruebas de tolerancia a la lactosa. https://medlineplus.gov/spanish/ency/article/003500.htm
- National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases. Diagnóstico de la intolerancia a la lactosa. https://www.niddk.nih.gov/health-information/informacion-de-la-salud/enfermedades-digestivas/intolerancia-lactosa/diagnostico
- MedlinePlus. Biopsia del intestino delgado. https://medlineplus.gov/spanish/ency/esp_imagepages/8927.htm
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.