Care este vârsta reală a corpului tău?
Vedem deseori persoane tinere care se comportă de parcă ar fi bătrâne și viceversa. Nu ne referim aici la obiceiurile adoptate, ci la cum ne afectează acestea organismul. Așa este: vârsta noastră biologică nu corespunde întotdeauna numărului de lumânări din tort. Află din articolul de astăzi care este vârsta reală a corpului tău!
Ce este vârsta biologică?
Există mai multe teste care pot identifica modul în care anumiți factorii influențează vârsta reală a corpului tău. De exemplu, în anumite orașe, medicii se bazează pe aceste date pentru a decide dacă o anumită persoană este eligibilă pentru donarea unui organ.
Testele acestea îi ajută pe doctori să prezică vârsta posibilă la care un pacient se va stinge din viață și să identifice persoanele predispuse la dezvoltarea demenței și a bolii Alzheimer.
Importanța vârstei biologice
Potrivit oamenilor de știință, vârsta biologică este mai importantă decât data nașterii. De aceea, vârsta bilogică se mai numește și vârsta reală a corpului tău. Chiar și așa, va dura mult timp până când medicii vor înceta să se ghideze după vârsta cronologică a pacienților.
În prezent, testele disponibile ne ajută pe fiecare în parte să ne dăm seama dacă obiceiurile noastre sunt benefice sau dăunătoare sănătății. Unul dintre acestea este o analiză de sânge care identifică semnele îmbătrânirii la nivelul celulelor și le compară cu activitatea celor 150 de gene esențiale din corp.
Există anumite seme în țesuturile celulelor care indică faptul că o anumită persoană va suferi o deteriorare cognitivă sau va depăși speranța medie de viață.
De la vârsta de 40 de ani, pacienții au posibilitatea de a afla ce anume îi îmbătrânește. Din păcate, știința nu a descoperit încă o modalitate de a încetini acest proces. Totuși, ne poate arăta că „vârsta” și „sănătatea” sunt două lucruri separate în viețile noastre.
Oamenii de știință susțin că există un test util în prezicerea timpurie a bolilor cerebrale și neurodegenerative care, totodată, ar putea ajuta medicii să trateze aceste afecțiuni înainte de a deveni cronice.
În curând vom fi evaluați în funcție de vârsta biologică, și nu de cea cronologică. Poate că în acest fel, societatea, casele de asigurări și companiile medicale vor analiza fiecare pacient într-un mod mai eficient.
Citește și:
Exemplu de test care determină vârsta reală a corpului tău
Există mai multe teste care pot determina vârsta reală a corpului tău, fără să fie necesară o analiză de sânge. Dacă răspundem la anumite întrebări, obținem un rezultat mai mult sau mai puțin exact.
Este necesar să răspunzi cât mai obiectiv și să înțelegi pe ce s-a bazat rezultatul. Aceste întrebări se referă la viața și obiceiurile tale de zi cu zi.
Unul dintre testele cele mai des întâlnite este următorul:
Pornește de la vârsta ta cronologică, apoi adaugă sau scade un număr de ani în funcție de varianta aleasă:
1. Câți prieteni apropiați ai cu care îți împarți problemele?
- Niciunul (cu un an mai bătrân, +1)
- Între unul și trei prieteni (cu o jumătate de an mai tânăr, -0,5)
- Patru sau mai mulți (cu un an mai tânăr, +1)
2. Câte îmbrățișări sau sărutări primești pe săptămână?
- Niciuna (cu un an mai bătrân, +1)
- Între una și trei (cu o jumătate de an mai tânăr, -0,5)
- Patru sau mai multe (cu un an mai tânăr, -1)
3. La ce vârstă crezi că vei muri?
- Înainte de 75 de ani (cu doi ani mai bătrân, +2)
- Între 76 și 90 de ani (cu un an mai bătrân, +1)
- Între 91 și 99 (0)
- După 100 de ani (cu doi ani mai tânăr, -2)
4. Dacă îți ții picioarele drepte, poți să îți atingi călcâiele?
- Cu ușurință (-1, cu un an mai tânăr)
- Dacă mă străduiesc puțin (0)
- Aproape că pot (cu o jumătate de an mai bătrân, +0,5)
- Rămâne o distanță între 2 și 5 cm (+1)
- Nici pe aproape (+2)
5. Corpul tău este în formă?
- Sunt obez (+3)
- Nu chiar. Sunt supraponderal (+2)
- Am 2,5 kg în plus (+1)
- Greutatea mea este ideală pentru înălțimea mea (-1,5)
- Sunt subponderal (-1)
6. Cât de mare este burta ta?
- Nu poți să o cuprinzi pe toată, atât este de mare (+1)
- Rotundă (+0,5)
- Aproape plată (0)
- Plată (-0,5)
7. Cât de des te simți obosit sau lipsit de energie?
- Aproape în fiecare zi (+2)
- Aproape în fiecare zi după prânz (+1,5)
- Uneori (+0,5)
- Niciodată (-1)
8. Fumezi?
- Nu, nu am fumat niciodată (-3)
- M-am lăsat de fumat acum mai bine de 5 ani (-2)
- Nu, m-am lăsat acum 3-5 ani (-1)
- M-am lăsat acum 1-3 ani (0)
- Am renunțat la fumat anul acesta (+1)
- Da, fumez (+3)
Te-ar putea interesa și:
9. Care este cantitatea maximă de alcool consumată într-o singură zi în ultimul an?
- Maxim trei pahare (0)
- Patru pahare (+0,5)
- Maxim cinci pahare (+1)
- Mai mult de cinci pahare (+1,5)
10. Ți-ai refăcut o mare parte a danturii sau îți sângerează gingiile când te speli pe dinți?
- Îmi sângerează gingiile sau mi-am reparat minim 11 dinți (+1,5)
- Mi-am reparat între 4 și 10 dinți (+1)
- Mi-am reparat între 1 și 3 dinți (+0,5)
- Nu (0)
11. Consumi băuturi carbogazoase sau sucuri de fructe procesate din comerț?
- Niciodată (-1)
- Între unul și trei pahare pe săptămână (+0,5)
- Între patru și șase pahare (+1)
- Mai mult de șapte pahare (+2)
12. Consumi alimente la conservă?
- La toate mesele (+3)
- La majoritatea meselor (+1)
- La mai puțin de jumătate din mese (-1)
- Nu consum alimente procesate (-2)
13. De câte ori pe săptămână ai senzația de preaplin după masă?
- De mai bine de șapte ori (+3)
- De trei-șase ori (+2)
- O dată-de două ori (+1)
- Niciodată (-1,5)
14. De câte ori ai răcit anul trecut?
- De minim cinci ori (+1,5)
- De trei-patru ori (+1)
- O dată sau de două ori (-0,5)
- Niciodată (-1)
15. Ai luat antibiotice în ultimii cinci ani?
- Nu (-2)
- O dată sau de două ori (+2)
- De minim trei ori (+5)
16. De câte ori pe săptămână faci o plimbare sau practici exerciții fizice pentru cel puțin 30 de minute?
- Niciodată (+1)
- O dată sau de două ori (0)
- De trei-patru ori (-0,5)
- De minim cinci ori (-1,5)
17. De câte ori pe săptămână faci exerciții de forță?
- Niciodată (+1)
- O dată sau de două ori (+0,5)
- De trei-cinci ori (-1,5)
- De minim șase ori (-0,5)
Deci, care este vârsta reală a corpului tău?
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Vargas, E., & Espinoza, R. (2013). Tiempo y edad biológica. Arbor. https://doi.org/10.3989/arbor.2013.760n2008.
- Escorcia Hernández, L. (2015). La edad biológica vs. la edad cronológica: reflexiones para la antropología física. UNAM Doctorado de Antropología.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.