Logo image
Logo image

3 remedii naturiste pentru scabie

5 minute
Scabia este foarte contagioasă și se poate răspândi cu ușurință între oamenii aflați în contact strâns unul cu celălalt. Este important ca toate persoanele afectate să se trateze pentru a o elimina.
3 remedii naturiste pentru scabie
Eliana Delgado Villanueva

Scris și verificat de nutriționistul Eliana Delgado Villanueva

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Scabia (râia) reprezintă o infecție cauzată de parazitul Sarcoptes scabiei. Acest acarian trăiește în piele, iar simptomele inițiale pe care le produce sunt greu de identificat. Descoperă în cele ce urmează cele mai bune remedii naturiste pentru scabie!

Sarcoptes scabiei pătrunde în piele și cauzează reacții alergice. Dacă nu este tratat la timp, acest simptom poate duce la infecții secundare. Însă un tratament rapid și eficient poate elimina face din scabie o problemă temporară.

Este important de menționat că scabia este contagioasă și se poate răspândi cu ușurință prin contact fizic în familii, săli de clasă, case de bătrâni etc. Din acest motiv, medicii recomanda tratarea tuturor persoanelor care au fost expuse.

Simptomele scabiei

Conform unui studiu publicat în British Medical Journal, simptomele scabieie debutează la 1-2 săptămâni după infestarea inițială. Însă reinfestarea poate cauza simptome în 48 de ore.

Unul dintre cele mai vizibile simptome ale scabiei este reprezentat de senzațiile intense de mâncărime, în special noaptea. Inițial, se formează niște pete mici și roșii. Pe măsură ce boala se agravează, se vor forma cruste sau pielea se va coji.

  • Acarienii caută pliuri sau crăpături la nivelul pielii: între degete, în încheieturi, pe coate, fese sau sfârcuri și chiar în regiunile intime.
  • Însă trebuie să ai grijă deoarece acești paraziți se pot ascunde și în accesorii precum ceasurile de mână, brățările, curelele și inelele.

Un aspect care merită reținut este faptul că simptomele scabiei pot fi intermitente. Ele pot dispărea temporar, dar asta nu înseamnă că ai scăpat de infecție.

Îți recomandăm și:

Cum să eviți problemele cauzate de acarieni

Cum se tratează scabia?

Dacă un medic suspectează că pacientul său are scabie, acesta va căuta mai întâi semnele și simptomele infecției, cum ar fi caracteristica erupăție cutanată asemănătoare coșurilor. Apoi, acesta va probă de piele și o va examina la microscop. Dacă însă pacientul prezintă deja simptomele scabiei, tratamentul va fi început chiar înainte de confirmarea diagnosticului.

Tratamentul pentru scabie implică niște medicamente topice care luptă împotriva infecției și țin sub control simptomele. Conform Clinicii Mayo, cele mai comune medicamente sunt:

  • Crema cu permetrină: O cremă topică care ucide acarienii ce provoacă scabia și ouăle lor.
  • Loțiunea cu lindan: Acest tratament este prescris doar persoanelor care nu le pot tolera pe celelalte.
  • Crotamitonul: Este disponibil sub formă de cremă sau loțiune. Se aplică o dată pe zi timp de două zile.
  • Ivermectina: Un medicament oral pentru persoanele cu probleme ale sistemului imunitar sau care nu răspund la tratamentele convenționale.

Aceste medicamente trebuie folosite doar sub supraveghere medicală. Specialistul va decide doza care trebuie administrată și te va informa cu privire la efectele secundare și interacțiunile posibile.

Cele mai simple remedii naturiste pentru scabie

Următoarele remedii naturiste pentru scabie nu pot înlocui tratamentele medicamentaose convenționale. Le poți folosi împreună cu medicamente pentru a ameliora anumite simptome. Însă totul va depinde de cazul tău și de recomandările specialistului. Iată trei opțiuni:

Te-ar putea interesa și:

Urticaria: cele mai bune remedii naturale

1. Remediu cu aloe vera

Some figure

Datorită proprietăților sale, aloe vera constituie un ingredient excelent pentru a trata mâncărimile cutanate, Mai mult, gelul acestei plante are abilitatea de a regenera pielea, a ameliora inflamațiile și a vindeca regiunea vizată.

Într-un studiu necomparativ de la Complexul Spitalelor Didactice Obafemi Awolowo din Ile-Ile, Nigeria, cercetătorii au descoperit faptul că gelul de aloe poate fi la fel de eficient ca benzotatul de benzil pentru tratarea scabiei.

Datorită proprietăților sale hidratante și reparative, aloe vera poate ameliora pielea iritată. În plus, este sigură și nu produce reacții adverse, chiar dacă este folosită pentru perioade lungi de timp.

Ingrediente

  • Gel de aloe

Instrucțiuni

  • Spală bine porțiunea de piele afectată.
  • Apoi, aplică un strat gros de gel de aloe și lasă-l să acționeze pentru 30 de minute.
  • După ce s-a scurs intervalul de timp indicat, clătește-te cu apă rece.
  • Aplică acest tratament de 2 ori pe zi.

2. Remediu cu ulei esențial de arbore de ceai

Uleiul de arbore de ceai poate ameliora pielea afectată de mâncărimi, dar nu poate elimina ouăle acarienilor îngropate în aceasta. Însă un studiu publicat în American Journal of Tropical Medicine and Hygiene arată că uleiul de arbore de ceai are potențial în ce privește tratarea scabiei.

Ingrediente

  • 1 lingură de ulei esențial de arbore de ceai
  • 1 lingură de ulei de măsline

Instrucțiuni

  • Spală bine pielea inflamată.
  • Amestecă cele 2 uleiuri menționate.
  • Folosește un tampon de vată pentru a aplica remediul pe piele.
  • Aplică acest tratament de 2 ori pe zi, timp de 3 săptămâni.

3. Oțetul alb

Some figure

Nu există dovezi științifice care să susțină siguranța și eficiența oțetului alb în ce privește tratarea scabiei. Dar aceste constituie un remediu popular clasic pentru a ameliora senzația de mâncărime și iritațiile produse de scabie. Dacă vrei să-l încercu, urmează instrucțiunile de mai jos:

Ingrediente

  • 1/2 cană de oțet alb
  • 1/2 cană de apă

Instrucțiuni

  • Combină apa și oțetul alb într-un recipient
  • Cu ajutorul unui tampon de vată, aplică soluția obținută pe regiunea afectată.
  • Așteaptă 15 minute, apoi clătește-te cu apă caldă.
  • Aplică acest tratament de 3 ori pe zi, timp de 15 zile.

Câteva sfaturi pe care trebuie să le urmezi dacă suferi de scabie

  • Dacă experimentezi mâncărimi, senzații de arsură sau pielea ta este inflamată, evită contactul cu alți oameni.
  • Nu împrumuta nimănui hainele tale sau alte obiecte pe care le folosești zilnic.
  • Spală-ți cuverturile și lenjeria de pat cu apă firbinte sau usucă-le la o temperatură ridicată pentru a elimina acarienii.
  • În cazul în care nu poți să dormi din cauza mâncărimilor și a senzației de arsură sau corpul tău este acoperit de tăieturi, consultă imediat un medic.

Nu în ultimul rând, nu uita să folosești medicamentele pentru perioada de timp indicată de medicul tău. Deși aceste remedii naturiste pot fi de folos, ele nu reprezintă un tratament eficient pentru scabie.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.