Logo image
Logo image

4 tipuri de întinderi pentru corectarea posturii

4 minute
Este important să fii întotdeauna atent la semnalele transmise de corpul tău pentru a putea corecta problemele legate de postură înainte ca acestea să producă durere sau pentru a le ameliora atunci când au apărut deja.
4 tipuri de întinderi pentru corectarea posturii
Carlos Fabián Avila

Scris și verificat de medicul Carlos Fabián Avila

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Durerile de spate și cele musculare sunt foarte comune în rândul adulților. Rutina zilnică și stresul pot suprasolicita mușchii și afecta în mod semnificativ postura. Prin urmare, este o idee excelentă să execuți zilnic 4 tipuri de întinderi pentru corectarea posturii.

Corpul uman funcționează precum o mașinărie perfectă, toate părțile sale fiind perfect îmbinate. Din acest motiv, este important să ai grijă ca acest echilibru să se mențină nealterat.

Suferi și tu de dureri de spate, șolduri, umeri sau cap? Acestea pot fi semne ale unei posturi incorecte. Este necesar să îmbunătățești situația cât mai rapid, pentru a nu te confrunta cu afecțiuni mai grave pe termen lung.

Deși pare greu de crezut, postura adoptată poate afecta chiar și organele interne, respirația și digestia. Acest lucru se întâmplă din cauza tensiunii prezente în mușchii responsabili de menținerea echilibrului, cei care te ajută să adopți o poziție dreaptă și să te miști în voie.

De asemenea, o postură incorectă poate duce la apariția unor probleme de sănătate precum scolioza, cifoza, durerea cervicală, durerea lombară sau tendinita umărului. Pentru tratarea acestor afecțiuni este necesar să apelezi la ajutorul unui specialist.

Din fericire, disconfortul produs de adoptarea unei poziții greșite poate fi ameliorat și chiar prevenit prin executarea frecventă a anumitor întinderi pentru corectarea posturii.

Citește mai mult:

Hernia de disc și durerea normală de spate: diferențe

Mușchii schimbă orientarea oaselor. Acest lucru este valabil și pentru coloana vertebrală, ce oferă susținere întregului organism. Tocmai de aceea este foarte important să-ți antrenezi musculatura prin intermediul întinderilor.

Începe să practici și tu aceste mișcări foarte eficiente!

4 tipuri de întinderi pentru corectarea posturii

Some figure

1. Ridicarea gâtului din bărbie

  • Stai în poziție verticală cu picioarele paralele și aliniate cu șoldurile. Împinge-ți bărbia în spate cu ajutorul degetelor.
  • Numără până la 3, apoi relaxează-te.

Fă acest lucru cu foarte mare atenție pentru a evita rănirea gâtului sau înrăutățirea durerii cu care te confrunți deja.

Beneficii

Această întindere:

2. Întinderea brațelor în spate

  • Du brațele în spate și prinde-ți mâinile între ele.
  • Apoi, încearcă să ridici ușor brațele, până simți că ți se întinde zona pectorală.

Reține faptul că nu este nevoie să folosești o forță excesivă și să-ți întinzi foarte mult mușchii în această poziție. Dacă simți durere, relaxează-te treptat.

Beneficii

Această întindere:

3. Întinderea brațelor cu sprijin pe perete

  • Apropie-te de un perete și întinde unul dintre brațe orizontal. Palma ta trebuie să fie lipită de perete.
  • Apoi, exercită o ușoară presiune prin întoarcerea corpului în direcția opusă brațului pe care îl folosești pentru a te sprijini de perete.
  • Menține această poziție timp de zece secunde, apoi repetă exercițiul și cu brațul opus.

Beneficii

Această întindere:

Îți recomandăm:

Cum să faci comprese pentru durerea sciatică

4. Întinderea mușchilor abductori ai șoldurilor

Some figure
  • Mai întâi, așază-te pe podea și pune-ți picioarele în poziția fluturelui.
  • Apropie tălpile picioarelor și adu-le cât mai aproape de corp, atât cât poți, fără a resimți foarte multă durere.
  • Apoi, cu ajutorul coatelor, apasă ușor pe genunchi.
  • Menține această poziție timp de 20 de secunde.

Beneficii

Această întindere:

  • Reduce dezechilibrul șoldurilor.
  • Reduce curbura coloanei vertebrale.
  • Ajută la ameliorarea durerii lombare și de șold.

Cu ajutorul acestor întinderi pentru corectarea posturii, vei ameliora durerea musculară și de spate. Practicându-le, îți vei reduce, de asemenea, nivelul de stres și riscul de accidentare, iar condiția ta fizică se va îmbunătăți considerabil.

Este necesar să execuți întinderi pentru corectarea posturii în fiecare zi pentru a te bucura de rezultatele oferite. Amintește-ți că ești obișnuit să stai în poziții greșite. Așadar, va trece o vreme până când vei învăța să adopți întotdeauna o postură corectă.

A fi mereu atent la corpul tău este esențial pentru a putea detecta care sunt pozițiile greșite ce îți provoacă disconfort. Nu este deloc simplu să-ți corectezi cocoașa sau umerii aplecați spre față. Nu este suficient să vrei. Trebuie să fii atent să stai întotdeauna drept și să practici exerciții pentru a ameliora problemele menționate.

Însă, dacă problema ta este una mult mai severă, cel mai probabil nu vei reuși să te tratezi pe cont propriu. Vei fi nevoit să ceri ajutorul unui specialist în domeniu.

Este important să-ți dorești să faci aceste schimbări, care îți vor îmbunătăți chiar și stima de sine. O postură corectă te va ajuta să ai mai multă încredere în tine și să ai un aspect fizic mai plăcut.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Asher, M. A., & Burton, D. C. (2006). Adolescent idiopathic scoliosis: Natural history and long term treatment effects. Scoliosis. https://doi.org/10.1186/1748-7161-1-2

  • Kim, D., Cho, M., Park, Y., & Yang, Y. (2015). Effect of an exercise program for posture correction on musculoskeletal pain. Journal of Physical Therapy Science. https://doi.org/10.1589/jpts.27.1791

  • Hrysomallis, C. (2010). Effectiveness of strengthening and stretching exercises for the postural correction of abducted scapulae: A review. Journal of Strength and Conditioning Research. https://doi.org/10.1519/JSC.0b013e3181c069d8

  • Lee, M.-H., Park, S.-J., & Kim, J.-S. (2013). Effects of Neck Exercise on High-School Students’ Neck–Shoulder Posture. Journal of Physical Therapy Science. https://doi.org/10.1589/jpts.25.571

  • Mcgill, S. M., Karpowicz, A., Fenwick, C. M. J., & Brown, S. H. M. (2009). Exercises for the torso performed in a standing posture: Spine and hip motion and motor patterns and spine load. Journal of Strength and Conditioning Research. https://doi.org/10.1519/JSC.0b013e3181a0227e


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.