Alimente alcaline - 6 exemple de reținut
Verificat și aprobat de nutriționistul Eliana Delgado Villanueva
Știai că este necesar să menții echilibrul pH-ului din sânge pentru a preveni dezvoltarea unor boli grave? Din fericire, prin consumul de alimente alcaline, bogate în antioxidanți și nutrienți esențiali, îți poți echilibra nivelul de pH din sânge, prevenind efectele negative ale acidității.
Din păcate, piața este saturată de alimente care produc acid în organism și care conțin foarte multe calorii.
Te-ar putea interesa și:
Cerealele integrale, alimentele procesate și carnea roșie sunt doar câteva dintre ingredientele aflate pe lista lungă de alimente care au aceste efecte.
Dacă punem la socoteală și stresul și substanțele toxice din atmosferă, nu este de mirare că din ce în ce mai mulți oameni se îmbolnăvesc sau au anumite probleme în organism.
Deși nu ești conștient de acest lucru, majoritatea afecțiunilor de care suferim sunt legate de un nivel de aciditate prea ridicat, care la rândul său este pus pe seama unei diete necorespunzătoare, sărace în alimente alcaline.
Întrucât este absolut necesar să le incluzi în dietă, îți prezentăm în cele ce urmează cele mai bune 6 opțiuni.
Top 6 alimente alcaline
1. Spanac
Din punct de vedere nutrițional, spanacul este unul dintre cele mai complete alimente. Acesta conține vitamine, minerale, proteine și fibre care pot îmbunătăți numeroase funcții ale organismului.
La fel ca și celelalte alimente verzi, spanacul este bogat în clorofilă, o substanță alcalinizantă benefică pentru sânge.
Consumul de spanac îți oferă un aport considerabil de:
- Vitamine (A, C, B2, B9, E și K)
- Minerale (mangan, magneziu, potasiu, calciu și fier)
- Fibre alimentare
2. Varză furajeră
Varza furajeră este o legumă cruciferă care se remarcă în medicina naturistă pentru abilitatea sa de a detoxifica organismul și de a reduce nivelul de colesterol. Aceasta conține foarte mulți antioxidanți care pot preveni oxidarea și dezvoltarea mai multor tipuri de celule canceroase.
Deși nu este la fel de populară ca alte legume, varza furajeră este unul dintre cele mai bune alimente alcaline.
În general, varza furajeră este o sursă excelentă de:
- Vitamine (A, C și K)
- Glucozinolate
- Clorofilă
- Minerale (potasiu, zinc și fier)
3. Castraveți
Principalele beneficii ale castraveților derivă din faptul că aceștia sunt alcătuiți în proporție de 95% din apă. Prin urmare, castraveții sunt săraci în calorii și au efect alcalinizant în organism.
Castravetele conține cantități considerabile de antioxidanți (cum ar fi lignanii) ce poate contribui la prevenirea bolilor cronice. Un alt avantaj al castraveților este faptul că sunt foarte versatili, putând fi incluși în dietă în diverse moduri.
Printre nutrienții săi găsim:
- Vitamine (A, C, K și complexul B)
- Minerale (magnezu, seleniu, cupru, potasiu, fier și zinc)
4. Broccoli
Pentru o stare de sănătate optimă, fiecare persoană ar trebui să includă în dietă cel puțin 4 porții de broccoli pe săptămână.
Această legumă este o sursă minunată de clorofilă, antioxidanți și fibre care reduc aciditatea și excesul de toxine din sânge.
Te-ar putea interesa și:
Broccoli este recomandat pentru îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, sprijinirea procesului metabolic și întărirea sistemului imunitar.
Este o sursă excelentă de nutrienți precum:
- Vitamine (A, B2, B6, B9 și K)
- Minerale (mangan, potasiu, magneziu și calciu)
- Proteine
5. Avocado
Multe persoane au exclus acest fruct din dietă, deoarece 85% din caloriile sale provin din grăsimi. Dar acest lucru este o greșeală, deoarece acestea sunt grăsimi sănătoase care nu contribuie la creșterea în greutate.
Din contră, avocado poate ajuta la reducerea colesterolului și la creșterea nivelului de lipoproteine cu densitate mare. Proprietățile sale reduc aciditatea din organism și ne apără împotriva dezechilibrelor cauzate de procesele inflamatorii.
Avocado conține:
- Fibre
- Vitamine (B5, B6, B9,C și K)
- Potasiu
6. Lămâie
Din cauza gustului acru, multe persoane se gândesc că lămâia intră în categoria alimentelor care provoacă aciditate. Însă nu este deloc așa. Din contră, lămâia se numără printre cele mai alcaline alimente.
O lămâie are un pH de 9.0, care în timpul digestiei ajută la alcalinizarea sângelui.
În plus, acest fruct este o sursă excelentă de:
- Vitamine (A, C și E)
- Minerale (potasiu, fier, zinc și magneziu)
- Fibre
- Antioxidanți
Alimentele enumerate mai sus sunt numai câteva dintre cele care contribuie la alcalinizarea organismului. Încearcă să le incluzi în dieta săptămânală de mai multe ori. Folosește-le pentru a înlocui alimentele care provoacă aciditate.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Filippini T, Violi F, D’Amico R, Vinceti M. The effect of potassium supplementation on blood pressure in hypertensive subjects: A systematic review and meta-analysis. Int J Cardiol. 2017 Mar 1;230:127-135.
- Sharma GN, Gupta G, Sharma P. A Comprehensive Review of Free Radicals, Antioxidants, and Their Relationship with Human Ailments. Crit Rev Eukaryot Gene Expr. 2018;28(2):139-154.
- Carr AC, Maggini S. Vitamin C and Immune Function. Nutrients. 2017 Nov 3;9(11):1211.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.