Sfaturi utile pentru a preveni varicele
Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López
În cele ce urmează, îți arătăm cum poți preveni varicele, prin prezentarea câtorva trucuri, pe care să le folosești atunci când acestea încep să apară.
Varicele pot afecta multe persoane, în special femeile, încă din tinerețe. Această problemă de natură estetică are, în general, o componentă ereditară și poate fi agravată de o dietă nesănătoasă, de consumul de țigări și de stilul de viață sedentar. Și graviditatea poate înrăutăți aspectul varicelor.
Acesta este momentul în care poți să le inhibi dezvoltarea și, în același timp, să-ți îmbunătățești circulația și starea generală de sănătate.
6 sfaturi pentru a preveni varicele
Evită apa fierbinte
Deși multor persoane li se face frig foarte ușor, cel mai prost obicei pe care îl poți avea atunci când suferi de circulație deficitară este să îți faci duș cu apă fierbinte. Îți va fi chiar mai frig atunci când ieși de sub duș, deci nu vei avea nimic de câștigat.
Schimbarea nu trebuie să fie bruscă, dar, treptat, trebuie să începi să folosești apă din ce în ce mai rece, astfel încât corpul tău să se poată obișnui cu temperaturile mai scăzute.
La finalul dușului poți să te clătești cu apă rece timp de câteva minute sau chiar să alternezi apa rece cu cea caldă. Acordă o atenție specială regiunilor cu varice. Puțin câte puțin, această schimbare te va ajuta să-ți simți trupul mai ușor și mai sănătos.
Mișcă-te în fiecare zi
Pentru a preveni varicele și a evita agravarea aspectului celor deja apărute, încearcă să te miști cât mai mult. Poate nu vei reuși să ajungi mereu la sală, dar fă tot posibilul să eviți să stai pe scaun prea mult timp.
Încearcă să urci și să cobori scările, să faci o plimbare spre un loc apropiat (dacă ai timp, desigur), să faci exerciții la tine acasă sau să mergi într-o excursie în fiecare week-end.
Te sfătuim să-ți faci timp să mergi la mare sau la munte și să te plimbi desculță pe nisip, pe iarbă sau prin apă. Făcând acest lucru îți vei îmbunătăți circulația și te vei relaxa.
Citește și:
Adoptă pozițiile răsturnate
Următorul exercițiu te va relaxa imediat! Picioarele îți susțin greutatea, motiv pentru care este indicat să îți închei ziua cu un exercițiu care să le permită să se odihnească puțin, mai exact, ține-ți picioarele ridicate!
Ai la dispoziție mai multe variante:
- Întinde-te pe spate, apoi așază-ți picioarele pe niște perne.
- Întinde-te pe spate și sprijină-ți picioarele de perete, astfel încât să formezi un unghi de 90 de grade cu acesta.
- Adoptă poziția de yoga verticală inversă. Va trebui să-ți susții greutatea corpului cu capul sau cu partea dorsală a spatelui tău. Te sfătuim să nu încerci acest exercițiu dacă ești începătoare sau fără a cere mai întâi sfatul unui antrenor.
Evită să fii supraponderală
Unul din factorii ce pot agrava problemele circulatorii și varicele este greutatea excesivă. Dacă și tu te afli în această situație, te sfătuim să adopți o cură de slăbire sănătoasă care să te ajute să pierzi în greutate treptat.
Făcând acest lucru vei obține silueta la care ai visat întotdeauna și te vei simți mai bine, vei fi mai binedispusă și vei avea mai multă energie.
Adoptă o dietă sănătoasă
Pentru a preveni varicele în mod natural, va trebui să-ți tratezi corpul atât la suprafață, cât și pe plan intern. În acest sens, te sfătuim să eviți următoarele alimente:
- Zahărul alb
- Sarea rafinată
- Făina rafinată
- Alimentele prăjite și semipreparate
- Grăsimile hidrogenate
- Băuturile alcoolice
- Cafeaua prăjită intens
În schimb, nu ezita să consumi următoarele alimente benefice:
- Struguri
- Citrice
- Pepene
- Afine
- Usturoi
- Ceapă
- Țelină
- Pătrunjel
- Roșii
- Semințe de dovleac
- Ulei de măsline presat la rece
- Lucernă
- Nuci
- Ghimbir
- Ardei iute de Cayenne
- Curcuma
Te-ar putea interesa și:
Apelează la remedii naturale
Pentru ca tratamentul împotriva varicelor să fie mai eficient, în special în acele perioade ale anului când circulația în regiunile afectate este deficitară, te sfătuim să folosești un supliment alimentar natural pe bază de plante medicinale.
Poate fi vorba despre un supliment de uz intern (capsule, pastile, extracte, infuzii, etc.) sau de uz extern (creme, loțiuni, geluri, etc.), dar, pentru a-ți îmbunătăți circulația, asigură-te că acesta include una din următoarele plante:
- Ghimpe pădureț
- Rozmarin
- Hamamelis
- Viță de vie
- Chiparos
- Centella asiatica
Și gelurile reci te pot ajuta să ameliorezi disconfortul provocat de varice. Aceste produse pot fi achiziționate din farmacii.
Sursa fotografiilor: sparky, Fabrice Florin și Peet Sneekes.
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
van Rij, A. M., De Alwis, C. S., Jiang, P., Christie, R. A., Hill, G. B., Dutton, S. J., & Thomson, I. A. (2008). Obesity and Impaired Venous Function. European Journal of Vascular and Endovascular Surgery. https://doi.org/10.1016/j.ejvs.2008.01.006
Fowkes, F. G. R., Lee, A. J., Evans, C. J., Allan, P. L., Bradbury, A. W., & Ruckleyd, C. V. (2001). Lifestyle risk factors for lower limb venous reflux in the general population: Edinburgh vein study. International Journal of Epidemiology. https://doi.org/10.1093/ije/30.4.846
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.