Logo image
Logo image

Prepară-ți singur băuturi energizante naturale

4 minute
Prepară-ți singur băuturi energizante naturale
Ultima actualizare: 26 noiembrie, 2018

Așa numitele „băuturi energizante” sunt foarte populare, însă spre deosebire de cele naturale, acestea pot avea efecte secundare asupra sănătății. 

Energizantele sunt băuturi fără alcool care conțin anumiți stimulenți, cum ar fi cafeina sau taurina, precum și zaharuri care te ajută să combați oboseala.

Dar sunt aceste energizante benefice pentru sănătatea ta? În acest articol, îți vom oferi alternative de băuturi energizante naturale care nu prezintă efecte secundare.

În competițiile culinare, se spune că nu există reguli când vine vorba de aceste băuturi. Nu respectă anumite cerințe, ca băuturile răcoritoare, nu sunt dietetice și, deși sunt stimulente, trebuie să ai grijă, întrucât dacă le consumi în exces sau dacă suferi de anumite boli, pot avea efecte secundare. Să vedem cum stau lucrurile.

Riscurile băuturilor energizante pentru sănătatea ta

Some figure
  • Recent, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a emis un raport în care susține că băuturile energizante nu sunt dăunătoare, atât timp cât sunt consumate în mod corespunzător.
  • Riscul principal este reprezentat de două substanțe: taurina (care îți poate afecta creierul) și glucuronolactona, care afectează rinichii. Raportul afirmă că pericolul apare atunci când le consumi în fiecare zi. Este bine să nu depășești 125 ml pe zi și, evident, să ții cont de propria stare de sănătate.
  • Una dintre cele mai mari probleme legate de băuturile energizante o constituie conținutul excesiv de cafeină și numărul de calorii, care este mult mai mare decât cel al băuturilor de tip coca-cola, de exemplu. Consumul regulat de cafeină stimulează peste măsură sistemul nervos și poate provoca dureri de cap.
  • Dacă obișnuiești să consumi foarte multe băuturi energizante, poți ajunge să suferi de aritmie cardiacă și probleme intestinale.
  • Uneori aceste băuturi conțin așa zise ingrediente naturale. Experții susțin că în realitate acestea sunt diuretice foarte puternice și trebuie să ai grijă în privința lor.
  • Conținutul pe bază de taurină, efedrină, guanină și arginină poate reprezenta un pericol pentru persoanele care suferă de boala coronariană sau alte afecțiuni similare.
  • Studiile au arătat că dacă bei două sau trei doze pe zi, poți să ai dureri de cap, anxietate, lipsă de concentrare și schimbări de dispoziție. 

Prepară-ți propriile băuturi energizante naturale

Înlocuiește clasicele băuturi energizante cu băuturi naturale din fructe și legume.

Nucă de cocos și spirulină

Some figure

Ingrediente:

  • 500 ml apă de cocos
  • 1 capsulă de pudră de spirulină  (le găsești la plafar, în farmacii și chiar și în supermarketuri. Gramajul este trecut pe capsulă).

Instrucțiuni:

Pune apa de cocos în sticla din care vrei să bei. Adaugă pudra de spirulină și agită sticla. Este o băutură foarte energizantă, întrucât apa de cocos este bogată în potasiu, iar spirulina conține magneziu, aminoacizi esențiali și vitamina B (B1, B2 și B6). 

Citește și

Băuturile energizante: riscuri pentru sănătate

Portocale și semințe de in

Some figure

Ingrediente:

  • Zeama de la două portocale
  • 2 linguri de ulei din semințe de in

Instrucțiuni:

Mai întâi, stoarce zeama de la două portocale. Apoi amestecă zeama de portocale cu cele două linguri de ulei din semințe de in. Amestecul trebuie să fie omogen. Pune-l apoi în frigider pentru zece minute dacă vrei să-l bei rece. Această băutură este foarte bogată în magneziu, potasiu și vitamina C. Uleiul din semințe de in scade nivelul zahărului conținut de portocale din sânge, motiv pentru care este nemaipomenit pentru sănătatea ta.

Banană și spanac

Some figure

Ingrediente:

  • 1 banană
  • 3 frunze de spanac
  • 1 pahar de apă rece

Instrucțiuni:

Spală foarte bine spanacul. Curăță banana de coajă și pune-o în blender împreună cu spanacul și cu un pahar de apă rece. Încearcă să obții un suc omogen. Dacă vrei, poți să adaugi câteva cuburi de gheață și o linguriță de miere. Această băutură conține o cantitate considerabilă de potasiu, fosfor și magneziu. 

Te-ar putea interesa și

5 alimente energizante

Ghimbir și curcuma

Some figure

Ingrediente

  • 1 felie de ghimbir proaspăt și tocat
  • 1 praf de pudră de curcuma
  • 1 linguriță de miere
  • 1 pahar de apă rece

Instrucțiuni:

Mai întâi spală și toacă ghimbirul. Apoi pune ghimbirul și curcuma într-o cană de apă clocotită pentru a le infuza. Lasă infuzia să stea pentru 10 minute și apoi strecoar-o. Pentru a obține o băutură mai revigorantă, adaugă un pahar de apă proaspătă și, dacă dorești, câteva cuburi de gheață. Aceste condimente sunt foarte energizante și sănătoase, au un gust special și îți vor îmbunătăți circulația, oferindu-ți și energia dorită într-un mod natural.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Sepkowitz, K. A. (2013). Energy drinks and caffeine-related adverse effects. JAMA – Journal of the American Medical Association. https://doi.org/10.1001/jama.2012.173526
  • Torpy, J. M., & Livingston, E. H. (2013). Energy drinks. JAMA – Journal of the American Medical Association. https://doi.org/10.1001/jama.2012.170614
  • Wolk, B. J., Ganetsky, M., & Babu, K. M. (2012). Toxicity of energy drinks. Current Opinion in Pediatrics. https://doi.org/10.1097/MOP.0b013e3283506827

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.